Ambasada SUA Ceremonie de premiere a femeilor curajoase din România. Printre ele un căpitan din MApN „cea dintâi” de mai multe ori

Aseară, la Ambasada SUA, a avut loc ceremonia de premiere a femeilor curajoase din România.

Cu acest prilej ambasadorul SUA în România a rostit un discurs:

Bună seara tuturor. Sunt încântat că aţi putut participa alături de noi la celebrarea a cinci femei din România care întruchipează compasiunea, perseverenţa şi, mai presus de orice, curajul. Deşi aceste femei au experienţe diferite şi îşi desfăşoară activitatea în domenii diferite, le uneşte dorinţa de a înfrunta unele dintre cele mai dificile probleme cu care se confruntă România. Le suntem recunoscători pentru eforturile lor neîntrerupte şi suntem mândri să le onorăm aici.

 
Cuvintele spuse de Prima Doamnă Melania Trump recent la Washington, la ceremonia de premiere a femeilor curajoase din întreaga lume le-ar putea descrie la fel de bine pe toate femeile pe care le onorăm în această seară. Citez:
 
“Fiecare dintre aceste femei curajoase are o poveste extraordinară care trebuie să ne inspire pe fiecare dintre noi să realizăm mai mult decât ne-am imaginat vreodată că este posibil. Vieţile lor ne reamintesc de capacităţile infinite ale spiritului uman atunci când el este îndrumat de claritate morală şi de dorinţa de a face bine.”

Marea câştigătoare a fost declarată Simona Voicescu, iar premiate au fost Alina Ţucă, căpitan în Ministerul Apărării, Violeta Dascălu, profesoară,  Sabina Fati, reporter la Radio Europa Liberă, şi doctor Letiţia Coriu.

 
Discursul ambasadorului Hans Klem despre Alina Ţucă:

Primul premiu din această seară este înmânat doamnei căpitan Alina Ţucă, ofiţer în forţelor armate române. Cariera doamnei căpitan Ţucă se caracterizează prin hotărâre, excelenţă şi prin faptul că a fost „cea dintâi” de mai multe ori. În 1999, i s-a spus că nu există locuri pentru tinerele care doresc să se înscrie la Liceul Militar. Aşadar, ea a devenit membru al forţelor armate în 2004 şi a absolvit Academia Forţelor Terestre ca şefă de promoţie. Câţiva ani mai târziu, ea absolvea Masteratul în Resurse Umane, din nou ca şefă de promoţie.

 
Doamna căpitan Ţucă a fost în teatrele de operaţiuni de două ori, în Afganistan şi în Republica Democrată Congo, şi şi-a îndeplinit misiunea cu distincţie şi curaj. În Congo a început să se ocupe de problema dificilă a egalității de gen, înfruntând direct o societate dominată în mod tradițional de bărbați. Așa cum știu toți cei care au lucrat în regiunea centrală a continentului african în chestiuni referitoare la egalitatea de gen, provocările și pericolele în acest domeniu sunt extreme. În cadrul interacțiunilor sale zilnice cu bătrânii satului, ea a insistat pentru includerea femeilor, pentru recunoașterea contribuției lor și pentru abordarea problemelor și preocupărilor lor. De asemenea, a organizat evenimente care au adus laolaltă bărbații și femeile din sat – o raritate în acea țară și o dovadă de mare curaj – pentru a promova și întări sentimentul de comunitate. Prin eforturile, răbdarea și curajul pe care le-a demonstrat, a reușit până la urmă să-i câștige pe bărbați de partea sa. Drept rezultat, trei sate din zona sa de responsabilitate au ales în ultimă instanță femei în fruntea comunităților, permițând unui nou grup de lideri cu idei novatoare să preia sarcinile de conducere.
 
Relațiile pe care le-a construit cu aceste femei i-au fost de ajutor şi în activitatea sa şi a colegilor. Cu o înțelegere profundă a modului în care femeile congoleze prețuiesc siguranța, sănătatea și educația, doamna Țucă a reușit să se asigure că banii alocați pentru proiecte au avut un efect direct și pozitiv asupra celor mai vulnerabili membri ai societății. Astăzi, mulțumită curajului său şi datorită eforturilor sale, aceste femei și familiile lor au o viaţă mai bună.

Sursa foto: Facebook/Ambasada SUA
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Hans Klemm a părăsit România. Ultimul său mesaj

14 Dec 2019 2177

Klaus Iohannis l-a decorat pe ambasadorul SUA la București, la finalizarea mandatului acestuia

10 Dec 2019 1851

#sărbătoreşteDobrogea141 Ambasadorul SUA, Hans Klemm, fosta handbalistă Elena Frîncu, directorul Aeroportului M. Kogălniceanu, Bogdan Artagea, şi directorul Bibliotecii Judeţene Constanţa, Corina Apostoleanu, mesaje de Ziua Dobrogei

22 Nov 2019 4174

Întâlnirea ministrului apărării naţionale cu ambasadorul SUA la București "Demersul nostru va asigura predictibilitate în derularea programelor de înzestrare "

14 Nov 2019 1483

Ludovic Orban, întrevedere la Palatul Victoria „Guvernul României susține întărirea și dezvoltarea Parteneriatului Strategic cu SUA”

08 Nov 2019 2034

Discursul ambasadorului SUA, Hans Klemm, cu ocazia Zilei Independenţei

05 Jul 2019 2038

Recepție organizată de Ambasada SUA la București cu ocazia Zilei Independenței. Ce mesaje au fost transmise (galerie foto)

04 Jul 2019 2237

Interviu acordat cotidianului ZIUA de Constanța de Hans Klemm, ambasadorul SUA - „România se bucură de o mulțime de oportunități și resurse, cea mai importantă fiind chiar oamenii săi“

04 Jul 2019 5602

Constanța Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, prezent la Universitatea “Ovidius”

27 Jun 2019 2176

Șeful Statului Major al Apărării, întrevedere cu secretarul de stat pentru Forțele Terestre ale SUA, la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu

03 Jun 2019 1873

Viorica Dăncilă, întrevedere cu ambasadorul SUA la București, Hans Klemm

11 Mar 2019 1910

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, întrevedere cu ambasadorul SUA, Hans Klemm

07 Feb 2019 2000

Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm Mihnea Constantinescu a fost un diplomat desăvârșit și un susținător al Parteneriatului Strategic SUA-România

18 Nov 2018 2081

Episcopul Tulcii, față în față cu Ambasadorul SUA în România

03 Nov 2018 2459

Tulcea. Ambasadorul Hans Klemm a inaugurat Raftul American la Biblioteca Județeană "Panait Cerna"

30 Oct 2018 2531