Fost consilier local municipal Antonella Marinescu nu mai este consul general la Toronto - „Îmi cer iertare că plec!“

Consulul general al României la Toronto, Antonella Marinescu, şi-a încheiat mandatul, la finele săptămânii trecute. Ea a fost numită în funcţie în octombrie 2012, aşadar, de către Guvernul Ponta 1. Anul acesta, la 1 iunie, i s-a încheiat primul mandat, la cerere. A fost consilier local, şefa organizaţiei de femei a PSD Constanţa, iar în 2008 a ajuns deputat.
 
La momentul numirii în funcţia de consul, ZIUA de Constanţa nota faptul că Antonella Marinescu a înţeles întotdeauna dorinţa primarului Mazăre, şeful său pe linie de partid, de a face ca Legea Urbanismului să fie într-o mai mare măsură pe placul său. Astfel, parlamentarul constănţean care a dat Camera Deputaţilor pe fotoliul de consul propunea atunci o modificare a acestei legi, care să le dea investitorilor privaţi posibilitatea de a iniţia planuri de urbanism zonal în baza unui aviz de oportunitate semnat de arhitectul-şef şi de primar. În plus, prin amendamentele aduse de parlamentarul constănţean, Executivul nu ar mai fi putut să facă planurile de amenajare teritorială pentru staţiunile turistice de interes naţional şi de pe coasta Mării Negre, sarcină ce ar urma să revină administraţiilor publice locale.

Mama, colegă de dosar cu „greii“ Constanţei


Fostul consul de la Toronto, Antonella Marinescu, născută pe 22 februarie 1968, este fiica Paraschivei Barbu, coinculpat în celebrul Dosar al Retrocedărilor, în care fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, preşedintele Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu, precum şi alte câteva zeci de persoane ar fi păgubit statul cu 114 milioane de euro printr-o presupusă retrocedare ilegală a aproximativ 100 de hectare de terenuri din Constanţa. Potrivit procurorilor DNA, „membrii Comisiei de aplicare a Legii 10/2001 din cadrul Primăriei Constanţa, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, au soluţionat în mod defectuos o serie de cereri de restituire de terenuri, în scopul obţinerii de avantaje patrimoniale care s-au materializat în dobândirea de către ei sau de către persoane din anturajul lor a proprietăţii unor mari suprafeţe de teren la care nu aveau dreptul. Astfel, patrimoniul public a fost deposedat de mari suprafeţe de teren intravilan în valoare de 114 milioane de euro, dintre care 77,77 de milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro, prejudiciu în dauna municipiului Constanţa“. Atunci când Dosarul Retrocedărilor a fost trimis în instanţă, Paraschiva Barbu apărea, ca inculpat în dosar, în calitate de „interpus cumpărător de terenuri“, alături de Alexandru Octavian Şerban (şeful interimar al Secţiei de Ortopedie şi Traumatologie Medicală din cadrul Spitalului Judeţean Constanţa) şi de Basarab Popa (prin firmele Pomacost SA şi Aqualand SA), pentru „complicitate la infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie“.

Mesaj de rămas-bun

Potrivit postărilor sale de pe o reţea de socializare, Antonella Marinescu a revenit în ţară, iar de aseară se află chiar la Constanţa. „Doresc să va mulţumesc tuturor şi fiecăruia în parte pentru modul extraordinar în care reprezentaţi România aici, în Canada.

În opinia mea, fiecare dintre voi reprezintă un ambasador al patriei mamă peste hotare. Sunt onorată că am avut privilegiul de a lucra pentru şi împreună cu oameni minunaţi că voi. Doresc să vă spun că pentru mine, Antonella Marinescu, comunitatea de români (sau mai bine spus comunităţile de români) a/au reprezentat cea mai frumoasă şi importantă parte a misiunii mele aici.
 
Va admir şi va respect foarte mult pentru tot ceea ce sunteţi şi faceţi. Românii şi cetăţenii canadieni de origine română sunt foarte apreciaţi de către statul canadian. Sunteţi oameni inimoşi, educaţi, serioşi, inteligenţi.

Sunteţi o comunitate cu care mă mândresc! Întotdeauna (cu riscul de a mă repetă) am spus «Ai mei sunt cei mai buni!». Aşa simt şi cred (scuzaţi-mi exprimarea de posesivitate, este mai degrabă o identificare a mea cu voi).

Împreună cu echipa de la consulat am încercat să găsim rezolvare, legal, desigur, pentru cât mai multe şi diversificate servicii consulare.

Îmi cer scuze dacă au fost momente în care nu m-am ridicat la nivelul aşteptărilor. Îmi cer scuze pentru că aş fi dorit să cunosc personal cât mai mulţi dintre voi şi nu am reuşit. Îmi cer iertare pentru că plec. Va mulţumesc pentru toată încrederea şi sprijinul acordate“, este mesajul de rămas-bun pe care Antonella Marinescu l-a postat pe o reţea de socializare.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Modificări în firma Grand SRL! Firma fostului consul general al României la Toronto a suferit modificări

27 Mar 2024 680

Primăria Constanța nu trebuie să achite taxa de timbru în procesul pe terenul vilei în care a stat Mazăre, a decis Tribunalul

19 Dec 2023 1051

A murit Paraschiva Barbu, fosta patroană de la magazinul Grand, al cărei nume se leagă de Dosarul Retrocedărilor din Constanța

07 May 2023 17102

O cunoscută familie din Constanța, la judecată cu primarul pentru un teren legat de Dosarul Retrocedărilor

08 Feb 2022 4455

Tribunalul Constanța, hotărâre de maximă importanță pentru toți actualii proprietari ai terenurilor retrocedate pe vremea lui Radu Mazăre! (documente)

08 Oct 2021 7058

Victorie în instanță pentru Antonella Marinescu, fost consul general al României la Toronto și fost deputat PSD. Legături cu celebrul Dosar al retrocedărilor din Constanța

01 Oct 2021 3636

Municipiul Constanța a declarat recurs în dosarul în care a fost dat în judecată de Antonella Marinescu, fost consul general al României la Toronto

10 May 2021 2176

Dosarul în care familia unui fost deputat PSD și primarul municipiului Constanța au fost dați în judecată, declinat la Curtea de Apel

29 Jan 2021 1467

Apartament donat de Paraschiva Barbu nepoților. Când va decide Tribunalul dacă se impune revocarea donației, la cererea Fiscului

01 Dec 2020 2174

Soții Marin și Antonella Marinescu, emoții în instanță! Terenul de lângă fostul hotel Ibis, revendicat!

07 Nov 2020 4524

Paraschiva Barbu, dată în judecată de Fisc pentru donația făcută nepoților

02 Nov 2020 5551

Decizii importante luate de fostul consul general al României la Toronto. Pe cine a cooptat în afaceri moștenitoarea magazinului Grand

24 May 2020 3104

Paraschiva Barbu, beneficiar Afacerile familiei Antonellei Marinescu au funcţionat la limita legii?

26 May 2016 5546

UPDATE Antonella Marinescu, fostul consul al României la Toronto, a „intervenit“ la Primăria Constanța pentru SC AMĂRUII SRL

03 May 2016 6328

Deputatul PSD pierde postul de consul şi este în vizorul ANI Mădălin Voicu, prins că şi-a angajat nora

15 Oct 2015 4485