CJC cumpără echipamente medicale pentru ambulatoriul TBC

Potrivit anunţului de participare numărul 110497/03.11.2010, Consiliul Judeţean Constanţa vrea să cumpere, în trei loturi, echipamente medicale aferente proiectului „Reabilitarea infrastructurii, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea ambulatoriului de specialitate TBC din cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Constanţa", în valoare totală de 4.366.628,29 lei.

Aşa cum arată anunţul de licitaţie, autoritatea judeţeană vrea să achiziţioneze şase aparate de diagnostic imagistic pentru care este dispusă să plătească 3.230.871 de lei, 22 de aparate şi echipamente pentru explorări funcţionale TBC cu un maxim de 248.407,6 de lei şi alte 46 de aparate şi echipamente pentru laborator TBC cu 887.349,69 de lei.

Contractul trebuie să se deruleze în termen de patru luni de la data atribuirii, iar agenţii economici interesaţi trebuie să facă dovada că au o anumită cifră medie de afaceri pentru fiecare lot în parte: pentru Lotul 1 - 6.000.000 de lei, pentru Lotul 2 - 400.000 de lei, iar pentru Lotul 3 - 1.600.000 de lei. Şi garanţia de participare care se solicită de la ofertanţi pentru fiecare lot în parte este diferită. Astfel, pentru lotul 1 se va achita 37.000 de lei, pentru lotul 2 - 2.850 de lei, iar pentru lotul 3 - 10.200 de lei.

Termenul limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 20 decembrie, ora 10.00, urmând ca şedinţa de deschidere a ofertelor să aibă loc în aceeaşi zi, de la ora 12.00.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Prefectura cere anularea ei în instantă În 2023, Consiliul Județean Constanța a adoptat nelegal o hotărâre pe care secretarul județul a anunțat că nu o va contrasemna. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

02 May 2024 716

Mohammad Murad, candidatul AUR pentru președinția CJC, scrisoare deschisă către toți tinerii constănțeni (VIDEO)

02 May 2024 597

Atribuiri directe CJC O firmă din Iași va elabora documentațiile pentru „Centrul Turistic de Artă,recreere și Tradiții Canlia - CT

01 May 2024 453

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 735

Licitații publice O companie din Suceava va asigura asistența tehnică în cadrul proiectului „Departament Mama și Copilul din cadrul SCJU Sf. Apostol Andrei Constanța“ (DOCUMENT)

29 Apr 2024 552

LIVE TEXT+VIDEO Mohammad Murad își depune candidatura la CJ Constanța din partea AUR-„ Avem nevoie de o schimbare, iar eu sunt un om de valoare”

29 Apr 2024 789

LIVE TEXT+VIDEO Lista candidaților ADU de la CJC. Claudiu Palaz își depune candidatura la președinția CJ Constanța -„Alianță Dreapta Unită este alternativa corectă!”

29 Apr 2024 591

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 994

Luni, 29 aprilie, dr.Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al CJC la Biroul Electoral Județean

28 Apr 2024 430

Licitații publice Nova Steel Buildings SRL va realiza lucrările în regim de urgență la sediul Muzeului de Artă Populară din Constanța (DOCUMENT)

27 Apr 2024 612

Consiliul Județean Constanța Mai multe proiecte și evenimente culturale de interes public general, regional sau județean s-au calificat. Iată lista proiectelor

26 Apr 2024 678

Licitații publice Consiliul Județean Constanța a demarat procedura cu pentru achiziția studiului de prefezabilitate pentru realizarea unui spital cu deservire regională (DOCUMENT)

24 Apr 2024 538

Tulcea Sorin Grindeanu, în vizită la conferința de recepție a Aeroportului „Delta Dunării” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 586

Fost contracandidat al lui Nicolae Manolescu la funcția de președinte al Uniunii Scriitorilor a devenit consilier al președintelui Consiliului Județean Constanța

24 Apr 2024 714

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 822