Din 8 martie, Constanţa are un nou magazin Dedeman

dedeman_1.jpgDedeman a ales o zi de sărbătoare pentru inaugurarea noului magazin din Constanţa. Aşadar, Dedeman, lider naţional în retailul materialelor de construcţii şi al amenajărilor interioare, cu capital 100% românesc, deschide astăzi cel de-al doilea magazin din Constanţa, pe Bulevardul Tomis nr. 385.

Magazinul din Tomis Nord a fost ridicat printr-o investiţie de 15,5 milioane de euro, are o suprafaţă construită generoasă de peste 15.000 de metri pătraţi şi 300 de locuri de parcare. Acesta este cel de-al doilea magazin dedicat constănţenilor, el fiind deschis la trei ani şi jumătate de la inaugurarea primului magazin de la malul mării, situat în Agigea. Totodată, acesta lansează seria inaugurărilor din 2012, alte patru magazine urmând a fi deschise în acest an. „Magazinul nu reprezintă doar o nouă reuşită a efortului nostru susţinut de extindere, ci şi realizarea unui nou pas în îndeplinirea viziunii noastre de a crea un mediu excepţional de vânzare cu amănuntul pentru clienţii care doresc să-şi construiască sau să-şi amenajeze locuinţa sau grădina mult visată", a declarat Dragoş Pavăl, preşedintele Dedeman. Clienţii vor regăsi şi recunoaşte şi în cel de-al doilea magazin, al 27-lea la nivel naţional, aceleaşi caracteristici şi aceeaşi calitate din punct de vedere al organizării produselor şi serviciilor oferite. Clienţii vor întâlni expuse pe rafturile magazinului peste 45.000 de produse, din toate domeniile necesare proiectelor de construcţie, reabilitare sau amenajare: materiale de bază în construcţii, gresie şi faianţă, instalaţii termice, instalaţii sanitare, instalaţii electrice, mobilă, decoraţiuni interioare, electrocasnice şi electronice, utilaje, scule, accesorii şi produse pentru grădină.

Profesionalismul este cuvântul cheie

dedeman.jpg

Retailerul a stabilit ca fiind prioritare informarea şi consilierea cumpărătorilor. O echipă formată din 191 de angajaţi bine pregătiţi va sta la dispoziţia tuturor clienţilor pentru a le oferi consiliere şi cele mai bune sfaturi pentru planurile lor. Pentru a preîntâmpina nevoile şi dorinţele clienţilor şi pentru a-i ajuta să îşi ducă la bun sfârşit proiectele legate de căminul sau grădina lor în cel mai scurt timp, în cele mai bune condiţii şi la cel mai bun raport calitate-preţ, a fost adusă şi în Tomis Nord gama extinsă de servicii auxiliare. Clienţii Dedeman vor beneficia şi aici de livrarea mărfurilor la domiciliu, de soluţii de finanţare, de consultanţă gratuită, service în garanţie şi post-garanţie pentru centrale termice şi scule electrice, proiectare băi şi bucătării, mixare vopsele, comenzi speciale, confecţionare perdele, retur produse.

Obiectiv pentru anul în curs - creşterea cifrei de afaceri cu 10%

Cu 26 de magazine, din care 5 inaugurate în anul 2011 în Cluj-Napoca, Drobeta Turnu-Severin, Baia Mare, Alba Iulia şi Tulcea, compania Dedeman a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de peste două miliarde de lei şi are ca obiectiv pentru anul în curs creşterea cifrei de afaceri cu 10%. Iată cum se prezintă compania Dedeman în cifre: 27 de magazine, două centre logistice, parc auto propriu, peste 45.000 de produse ce acoperă 11 domenii, peste 5.000 de angajaţi, peste 285.000 mp suprafaţă de vânzare, între 6.000 şi 18.000 mp suprafaţa unui magazin. Amintim că Dedeman este afacerea de succes a doi antreprenori români. Începând cu 1992, pe parcursul celor 20 ani de activitate, cei doi au dezvoltat o companie care a înregistrat un succes constant, datorat unei strategii de business desfăşurate în jurul clientului, cerinţele acestuia şi satisfacerea acestora fiind prioritare.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Este oficial Un nou magazin Dedeman va fi construit în Constanța! S-a emis autorizația de construire

22 Feb 2024 4991

Ședință CLM Primarul Chițac vrea să transforme 10.000 mp de spațiu verde în beton (DOCUMENT)

29 Nov 2023 1515

UPDATE Accident rutier lângă Dedeman în municipiu Constanța. Pompierii intervin la fața locului

12 Nov 2023 1469

S-a încheiat consultarea publică pentru PUD-ul inițiat de Prefabricate Dobrogea. Ce sesizări au formulat proprietarii terenurilor învecinate viitorului magazin Dedeman? (DOCUMENT)

05 Nov 2023 1423

Magazin materiale de construcție pe bulevardul IC Brătianu PUD-ul inițiat de Prefabricate Dobrogea SRL, în consultare publică pe site-ul Primăriei Constanța (DOCUMENT)

08 Oct 2023 1402

Decizie de la Mediu Un nou magazin Dedeman va fi construit în Constanța. Răspunsul primit de Prefabricate Dobrogea SRL

01 Oct 2023 7283

Flagrant la Constanța! Polițiști de la Rutieră au refuzat 500 de euro mită. Trimitere în judecată

06 Sep 2023 1879

Date din proiect Cum va arăta viitorul magazin Dedeman de pe bd. I.C. Brătianu? (DOCUMENT)

10 Aug 2023 5443

Societatea care realizeaza lucrări în zona de sub podul IPMC, verificată de Garda de Mediu Constanța! Ce amenzi au aplicat (FOTO)

14 Jul 2023 1297

Accident rutier la intrare în Constanța dinspre Ovidiu, zona Dedeman. O mașină a intrat într-un stâlp

11 Jul 2023 2073

Investiții în Constanța Un magazin Dedeman ar urma să fie edificat în municipiu. Terenul, în pregătire (GALERIE FOTO)

31 May 2023 12542

Dedeman SRL, certificat de urbanism pentru o investiție la Constanța

24 May 2023 1466

UPDATE Clădire din Constanța, cuprinsă de flăcări. În ce zonă intervin pompierii (GALERIE FOTO)

07 Jan 2023 2303

Incendiu la ieșire din municipiul Constanța spre Ovidiu. Intervin pompierii

23 Sep 2022 1485

Avarie RAJA în Constanţa. Ce zonă a municipiului este afectată

16 Sep 2022 1670