Flagrant la Constanța! Polițiști de la Rutieră au refuzat 500 de euro mită. Trimitere în judecată

 
 
 
  • Inculpatul a fost fiind oprit în trafic, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 39 din Constanța, zona Dedeman (Agigea).
  • Fiind supus testului cu aparatul alcool test, în urma căruia a rezultat o valoare de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, a oferit organelor de poliție, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu, suma de 2.230 de lei, pentru a nu i se întocmi dosar penal.
  • Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă, arestul la domiciliu, controlul judiciar sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
 
 
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au dispus trimiterea în judecată a unui bărbat pentru dare de mită!
 
Din probatoriul administrat au rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la finele lunii iulie 2023, inculpatul, fiind oprit în trafic, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 39 din Constanța, zona Dedeman (Agigea).
 
Tot potrivit magistraților, inculpatul - fiind supus testului cu aparatul alcool test, în urma căruia a rezultat o valoare de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, a oferit organelor de poliție, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu, suma de 2.230 de lei, pentru a nu i se întocmi dosar penal.
 
În cauză, polițiștii au sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.
 
Dosarul a fost trimis spre soluționare Tribunalului Constanța.
 
Oricare va fi decizia tribunalului, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă, arestul la domiciliu, controlul judiciar sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
 
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Medic de familie din Constanța, acuzat de luare de mită și de fals informatic! Tribunalul a stabilit primul termen
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Justiție Constanta Amânare de pronunțare în dosarul lui Meran Dorin, șeful Gărzii de Mediu Tulcea!

10 Apr 2024 425

Un polițist din Constanța a refuzat mită 500 de euro! Prima condamnare

21 Mar 2024 758

„Uită-te în ochii mei albaștri că totul o să fie bine!“ Andrei Bodean, șeful DNA Constanța, explică de ce a fost trimis în judecată Dragoș Adrian Iorga, fost director în Ministerul Investițiilor! (DOCUMENT)

13 Jan 2024 1580

Dragoș Adrian Iorga, fost director în Ministerul Investițiilor, trimis în judecată de DNA Constanța, plasat sub control judiciar!

09 Jan 2024 1320

DNA în Portul Constanța! Patru persoane, arestate! Ședință importantă la Curtea de Apel Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Jan 2024 1572

Dosar DNA Constanța! Judecătorii anunță primul termen în dosarul lui Dragoș Adrian Iorga, fost director în Ministerul Investițiilor!

03 Jan 2024 832

Dare de mită în Portul Constanța, cu prindere în flagrant! Suspecta a recunoscut tot în proces

31 Dec 2023 2289

Oficial! DNA Constanța îl trimite în judecată pe Dragoș Adrian Iorga, fost director în Ministerul Investițiilor (DOCUMENTE)

28 Dec 2023 1222

DNA a încheiat al doilea acord de recunoaștere a vinovăției cu Cristina Cabrancea, fost inspector școlar pentru învățământ primar din ISJ Constanța

18 Dec 2023 1170

Exclusiv! Mihai Lupu, președintele CJC, clasare de la DNA! Ermil Chelariu și Adrian Roșu, trimiși în judecată. Caraiola Anăstase a încheiat acord

14 Dec 2023 2342

Un polițist rutier din Constanța a refuzat 1000 de euro mită! Sentință definitivă

26 Nov 2023 1129

Începe procesul lui Meran Dorin, șeful Gărzii de Mediu Tulcea, trimis în judecată de DNA Constanța!

20 Nov 2023 1030

Tiberius Dănuţ Epure, fostul rector al Universităţii „Ovidius“ din Constanţa, termen la Tribunalul Ilfov! Cere revizuirea dosarului în care a fost condamnat

17 Oct 2023 1244

Interceptări Sentință definitivă în cazul polițistului din Constanța care a refuzat mită 4000 de euro!

28 Sep 2023 1543

Tiberius Dănuţ Epure, fostul rector al Universităţii „Ovidius“ din Constanţa, cere revizuirea dosarului în care a fost condamnat definitiv

21 Sep 2023 5122