În week-end încep Zilele Oraşului Ovidiu Vor concerta Loredana & Agurida Band, Guess Who, Chimie, Ionuţ Galani şi Mircea Cazan şi mulţi alţii

Zilele Oraşului Ovidiu revin cu o nouă ediţie. Autoritatea locală se aşteaptă ca manifestările organizate pentru al cincilea an şi programate în perioada 25-26 mai să se bucure de un public numeros, mai ales că şi de această dată, Zilele Oraşului au loc concomitent cu festivalul dedicat marii doamne a cântecului dobrogean, Elena Roizen, eveniment ajuns la cea de-a VI-a ediţie şi în cadrul căruia vor concura 31 de interpreţi  din Tulcea (5), Constanţa (3), Bistriţa (5), Maramureş (2), Mehedinţi (2), Gorj (3), Banat (2),  Braşov (1), Republica Moldova (1), Bucovina (4) şi Oltenia (3).
Printre artiştii prezenţi la manifestările din acest an se numără cei de la trupa Guess Who, Loredana & Agurida Band, Ionuţ Galani şi Mircea Cazan.
Zilele Oraşului vor debuta, pe 25 mai, la ora 12.00. Până-n ora 18.00 când, timp de două ore, va avea loc Festivalul Cântecului Popular Elena Roizen, vor urca pe scena amplasată pe platoul Centrului Cultural Ovidiu: Teatrul pentru Copii şi Tineret Constanţa cu reprezentaţia „Magia circului”, trupa „Copiii Mării” cu piesa „Grădina cu flori”, Ansamblul de Dans Popular Aromân, Corul Armonia al oraşului Ovidiu, echipa Ballon Style cu spectacolul Disney Party, Trupa „In Dance”, Grădiniţa Zig-Zag, Ansamblul Folcloric Dobrogeanca şi Formaţia Gramoste. De la ora 20.00 vor concerta Sirma Granzulea, Ion Amititeloaie, Aurel Sava, Petrică Mîţu Stoian şi Guess Who.
Duminică, 26 mai, în intervalul orar 12.00 – 18.00, vor întreţine atmosfera de sărbătoare: trupa Amicii cu spectacolul „Alice în Ţara Minunilor”, trupa Record cu reprezentaţia „Ocolul Pământului în 80 de... rate”, Grădiniţa Licurici, Grupul Vocal „Muguraşii” şi Ansamblul Folcloric Dobrogeanca. De la ora 18.00, timp de o oră, se va desfăşura Gala Laureaţilor, urmând a fi anunţaţi câştigătorii Festivalului Elena Roizen din acest an, iar apoi vor concerta Gabriel Dumitru, laureat al festivalului în 2012, Elena Ionescu Cojocaru, Ştefania Rareş, Chimie, Loredana & Agurida.
La ora 22.45 manifestările se vor încheia cu un spectaculos foc de artificii.

Banii pentru susţinerea evenimentelor provin de la bugetul local şi din sponsorizări, susţin reprezentanţii Primăriei oraşului Ovidiu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

anonim

24 May, 2013 15:13

si pe tatari unde i ati lasat? ei nu fac parte din comunitatea orasului ovidiu sa inteleg.....urat din partea voastra dragi conducatori ai orasului ovidiu. pacat ca la alegeri v au votat si cei din comunitatea turco tatara!

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 765

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 512

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 448

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 348

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 393

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 740

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 478

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 424

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 406

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 500

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 488

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 534

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 527

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 744

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 379