Locuitorii din Peştera au prăznuit „Naşterea Maicii Domnului“ (galerie foto)

hram_pestera.jpgCredincioşii s-au strâns ieri cu mic, cu mare la biserica din localitate, alături de primarul comunei, Valentin Vrabie, pentru a participa la slujba de cinstire a sfintei sărbători.

Creştinii ortodocşi au serbat ieri Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Mărie Mică. În localitatea Peştera, la praznicul sfintei sărbători au participat aproximativ 200 de persoane, hramul fiind organizat de Primăria şi Consiliul Local Peştera. Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită de un sobor de cinci preoţi, trei din Parohia Peştera, unul din oraşul Cernavodă şi unul din localitatea Ştefan cel Mare. După ceremonialul religios care a evocat momentul Naşterii Fecioarei Maria, enoriaşii au luat parte la masa de prăznuire care a avut loc la căminul cultural din localitate. Organizatorii au oferit oaspeţilor un meniu din peşte. Primarul Valentin Vrabie ne-a declarat că a devenit o tradiţie în comuna Peştera, sărbătorirea hramului fiecărei biserici. La sărbătoare, primarul Vrabie i-a invitat şi pe foştii primari ai comunei Peştera de după 1990: Ion Viziru, Aurel Mantea, Gheorghe Stoian, Ion Peteu şi Ion Cosor, care însă nu a fost prezent. „A fost şi un prilej să discutăm despre problemele şi despre proiectele comunei“, a afirmat primarul Valentin Vrabie.  

„Astăzi ne sfinţim sufletele prin rugăciune“

Invitat pentru a lua parte la Sfânta Liturghie, preotul paroh al Bisericii Sfântul Apostol Andrei din Cernavodă, George Ciulei, a evocat momentul Naşterii Fecioarei Maria. „Naşterea maicii Domnului simbolizează pentru întreaga suflare ortodoxă începutul Mântuirii. Părinţii Ioachim şi Ana au primit binecuvântarea lui Dumnezeu, în urma rugăciunilor de milostenie, şi Maica Domnului se naşte spre binecuvântarea noastră. La vremea cuvenită, omenirea se îmbracă în lumină, căci Maica Domnului îl va naşte pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Cu adevărat, în această zi de aleasă sărbătoare se cuvine să venim cu gânduri curate în sfânta biserică, să avem dragoste faţă de semenii noştri şi să ne sfinţim sufletele prin rugăciune punând început bun vieţii noastre, căci şi ziua de astăzi este început bun“, a afirmat preotul Ciulei. 

Pentru biserica din Peştera, administraţia locală a comunei pregăteşte un amplu proiect de renovare, care include realizarea unei capele mortuare, a unei clopotniţe şi împrejmuirea şi reabilitarea întregului aşezământ de închinăciune.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Patriarhul Daniel „Naşterea Domnului este o sărbătoare de binecuvântare a părinţilor şi a copiilor“

25 Dec 2023 733

Programul ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 25-31 decembrie. Praznicul Nașterii Domnului

24 Dec 2023 1369

Nașterea Maicii Domnului. Meniu special pentru pacienții constănțeni, oferit de Arimex Comexim 2000

08 Sep 2023 1510

Tradiţii şi obiceiuri pentru spor şi sănătate la Naşterea Maicii Domnului!

08 Sep 2023 800

Constantin Avătavului, condus mâine pe ultimul drum. Unde i se poate aduce un ultim omagiu

15 Feb 2023 4003

ÎPS Teodosie „Naşterea Domnului este cea mai mare veste bună a istoriei, refacerea deplină a firii umane prin unirea cu Dumnezeirea“ (VIDEO)

25 Dec 2022 1592

Nașterea Maicii Domnului Meniu special pentru pacienții constănțeni, oferit de Arimex Comexim 2000

07 Sep 2022 2374

Neurochirurgul Ştefan Mindea, acum preot la Constanţa

05 Jan 2022 7831

Arhiepiscopia Tomisului înființează o nouă mănăstire în comuna Deleni

22 Oct 2021 3367

Câți români își sărbătoresc astăzi onomastica, de Naşterea Maicii Domnului

08 Sep 2021 1377

Nașterea Maicii Domnului Meniu special pentru pacienții constănțeni, oferit de Arimex Comexim 2000

08 Sep 2021 4474

„Că, de voi naște fiu sau fiică, îl voi închina Ție”. Nașterea Maicii Domnului, prima sărbătoare din anul bisericesc ortodox

08 Sep 2021 2493

Șase ceaiuri care elimină masiv toxinele din organism

16 Feb 2021 4708

Unde este așteptat astăzi Arhiepiscopul Tomisului, de Nașterea Maicii Domnului

08 Sep 2020 3476

Mare sărbătoare pentru creștini 8 septembrie - Nașterea Maicii Domnului. Ce nu ai voie să faci în această zi sfântă

08 Sep 2020 2746