Actualitate

Șeful și adjunctul Secției 6 - trecuți pe funcții inferioare după dispariția lui Avraham Morgenstern

Șeful Poliției Capitalei, chestorul Marius Voicu, a anunțat vineri că șeful și adjunctul Secției 6 Poliție au fost trecuți pe funcții inferioare, în urma anchete desfășurate după dispariția omului de afaceri Avraham Morgenstern, aflat sub control judiciar, informează Agerpres.ro
 

"La nivel administrativ, doi ofițeri cu funcții de conducere, șeful și adjunctul Secției 6, au fost trecuți pe funcții inferioare. De asemenea, există o sesizare către o unitate de Parchet pentru ca sub coordonarea sau ancheta efectivă a unui procuror să se stabilească gradul de vinovăție și de ce anume se face vinovat un polițist sau altul", a declarat Marius Voicu, într-o conferință de presă.

 
Acesta a afirmat că pe perioada controlului judiciar, de la data la care Avraham Morgenstern nu s-a mai prezentat la Secția de Poliție, s-au constatat anumite deficiențe sens în care "au fost dispuse măsuri de natură disciplinară", respectiv demararea procedurii de cercetare prealabilă a persoanelor responsabile cu coordonarea și executarea acestei activități de control judiciar.
 
Sursa: Agerpres.ro
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul Campusului Social Henri Coandă, redeschis azi pentru a 11-a oară la Înalta Curte. Inculpaţi, Radu Mazăre, Alexandru Mazăre şi Avraham Morgenstern

12 Oct 2017 1304

Falimentul Shapir Structures SRL, din nou pe masa judecătorilor din Tribunalul Constanţa

28 Sep 2017 610

Evaziune de 10 milioane de euro din contracte cu RAEDPP și Confort Urban SRL Constanța? Ce au decis judecătorii. Cum vor fi recuperați banii

14 Aug 2017 1839

După dispariția lui Avraham Morgenstern Carmen Dan - Nu pot demisiona de câte ori cineva greşeşte

13 Aug 2017 564

Omul de afaceri Avraham Morgestern condamnat definitiv la 8 ani de închisoare. Acesta este dispărut de câteva luni

12 Aug 2017 646

Anchetă după dispariția lui Avraham Morgenstern. Polițistul însărcinat cu supravegherea judiciară suspectat de favorizarea infractorului

11 Aug 2017 681

Evaziune de 10 milioane de euro din banii constănţenilor? Judecătorii s-au retras pentru deliberări. DNA a făcut plângeri penale

11 Aug 2017 3762

Morgenstern, arestat în lipsă şi 12 ani în primă instanţă Evaziune din contracte cu RAEDPP şi Confort Urban SRL Constanţa? Azi, un nou termen

07 Aug 2017 1162

Avraham Morgenstern şi Elan Schwartzenberg, de negăsit Unul dintre dosarele lui Mazăre, amânat până în septembrie

26 Jun 2017 3469

Avraham Morgenstern, arestat în lipsă! Evaziune din contracte cu RAEDPP şi Confort Urban SRL Constanţa? Judecata, amânată

19 Jun 2017 2480

Circuitul ascuns al banilor, în opinia procurorilor Cum s-au „evaporat“ Avraham Morgenstern şi Elan Schwartzenberg din dosarul Henri Coandă

13 Jun 2017 4431

Avraham Morgenstern, apropiat al lui Radu Mazăre, arestat preventiv în lipsă

12 Jun 2017 2617

Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanţa, audiat într-unul dintre dosarele lui Radu Mazăre

22 May 2017 4793

Fostul judecător al lui Avraham Morgenstern, Geanina Terceanu, rănită într-un grav accident rutier

01 May 2017 4246

Veste proastă pentru Avraham Morgenstern! DNA acuză - evaziune de milioane de euro din contracte cu RAEDPP şi Confort Urban Constanţa

23 Apr 2017 1595

Noi termene de judecată pentru Avraham Morgenstern şi fraţii Mazăre (rechizitoriu)

21 Apr 2017 916

Avraham Morgenstern, apropiat al lui Mazăre, va fi judecat de femeia care a „îndrăznit“ să-l citeze pe Nicuşor Constantinescu (rechizitoriu)

04 Mar 2017 1553

Un nou termen în dosarul în care sunt implicaţi fraţii Mazăre şi Avraham Morgenstern

24 Feb 2017 783

# Termenul cinci Fraţii Mazăre şi Avraham Morgenstern, azi, în faţa judecătorilor Neniţă, Alexandrescu şi Grădinaru

24 Feb 2017 1580

Apropiatul lui Mazăre, nemulţumit de sentinţă Morgenstern a luat 12 ani. I s-a interzis şi dreptul de a se afla în România (rechizitorii)

18 Jan 2017 1758

Radu Mazăre, Alexandru Mazăre și Avraham Morgenstern, așteptați la ICCJ în dosarul Campusului Social Henri Coandă (rechizitoriu)

11 Jan 2017 1048

Avraham Morgenstern, apropiat al lui Radu Mazăre, condamnat la 12 ani închisoare (rechizitoriu)

10 Jan 2017 3153

Radu Mazăre, la Înalta Curte! (rechizitoriu)

29 Nov 2016 1655

Unul dintre inculpaţii Dosarului Retrocedărilor din Constanţa, condamnat la aproape opt ani de închisoare

25 Nov 2016 3726

Judecătorii se pregătesc să închidă dosarul afaceristului israelian Avraham Morgenstern

23 Nov 2016 1054

15 ani în primă instanţă pentru Nicuşor Constantinescu Ei sunt judecătorii care decid finalul. Unul a respins arestarea lui Mazăre (rechizitorii)

22 Oct 2016 2550

Dosarul a primit al 27-lea termen DNA acuză - evaziune de milioane de euro din contracte cu RAEDPP şi Confort Urban Constanţa (rechizitoriu)

21 Oct 2016 2051

Radu Mazăre cere audierea lui Elan Schwartzenberg (rechizitoriu)

10 Oct 2016 1843

Zi importantă pentru Mazăre! Primul termen în Dosarul Campusului Social „Henri Coandă” (rechizitorii)

10 Oct 2016 1941

S-a stabilit primul termen de judecată în dosarul „Henri Coandă”. Elan Schwartzenberg, arestat în lipsă (rechizitoriu)

30 Sep 2016 2056

Radu Mazăre rămâne sub control judiciar

08 Sep 2016 1536

Judecătorul care a achitat un inculpat din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa rămâne sub control judiciar (rechizitoriu)

28 Jul 2016 1614

Radu Mazăre rămâne sub control judiciar (rechizitorii)

13 Jul 2016 1611

Radu Mazăre, azi, la Înalta Curte (rechizitoriu)

11 Jul 2016 2104

Evaziune din contracte cu RAEDPP şi Confort Urban SRL Constanţa? Dosarul lui Avraham Morgenstern, amânat pentru septembrie (rechizitorii)

08 Jul 2016 1020

Şeful Poliţiei Române, Bogdan Despescu despre cazul lui Elan Schwartzenberg, prietenul lui Radu Mazăre

14 Jun 2016 1424

Veste proastă pentru Radu Mazăre! Iată ce au decis judecătorii

07 Jun 2016 10596

Geanina Terceanu va fi judecată de Bogdan Florin Voinescu! A achitat un inculpat din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa

17 May 2016 2135

Senatorul Mazăre a contestat măsurile asigurătorii dispuse în dosarul în care a fost trimis în judecată alături de fratele său

10 May 2016 1541

Radu Mazăre și fratele lui, senatorul Alexandru Mazăre, la Curtea Supremă a României (rechizitoriu)

09 May 2016 3980

Procurorii DNA se zbat să descopere toate culisele afacerii Mazăre-Schwartzenberg

13 Apr 2016 1626

ZIUA „Z“ pentru Radu Mazăre Fostul primar al Constanţei află azi dacă poate pleca din ţară (rechizitoriu)

07 Apr 2016 1514

DNA face public ultimul rechizitoriu al lui Radu Mazăre Procurorii acuză! Cum ar fi acţionat fostul primar al Constanţei (document)

06 Apr 2016 4781

Scandalul ”#Panama_Papers” incită Radu Mazăre și presupusele sale conturi ascunse

05 Apr 2016 1394

Înalta Curte deschide azi, pentru prima dată, dosarul în care DNA i-a trimis în judecată pe fraţii Mazăre

05 Apr 2016 1441

Mazăre, Morgenstern şi Shapir Structures Firma care a construit Campusul Social „Henri Coandă“, evacuată de la Cârlibaba (rechizitoriu)

06 Feb 2016 3464

Geanina Terceanu, la judecată pentru mită! A achitat un inculpat din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa

06 Feb 2016 2436

Avraham Morgenstern, scos din arestul la domiciliu de judecătorul care l-a condamnat pe şeful gardiştilor din Constanţa (rechizitoriu)

30 Jan 2016 1257

Decizie importantă pentru Geanina Terceanu, judecătoarea care a achitat un inculpat din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa

02 Jan 2016 1201

Nu au cu ce plăti firma de pază Creditorii Shapir Structures SRL cer închirierea bunurilor debitorului

19 Dec 2015 2213