Serviciul Teritorial Bucureşti a fost desfiinţat Care va fi soarta DNA Constanţa?

După ce la începutul lunii martie Serviciului Teritorial Bucureşti din cadrul DNA şi-a închis porţile, procurorul-şef Codruţa Kovesi a anunţat că va continua reorganizarea direcţiei, scopul acesteia fiind desfiinţarea birourilor teritoriale care nu îşi dovedesc eficienţa. Cum şi la Constanţa funcţionează un astfel de serviciu, şi această structură ar putea fi una dintre cele reorganizate în viitor.

La sfârşitul anului trecut, procurorul-şef Codruţa Kovesi vorbea de o reorganizare a Direcţiei Naţionale Anticorupţie pe criterii de eficienţă. „Am dispus o analiză şi cu privire la serviciile teritoriale. Din păcate, sunt câteva care nu lucrează atât de eficient cum ne-am dori, în sensul că nu abordează anumite zone. Sunt judeţe în care nu se întâmplă nimic, nu avem corupţie în administraţie publică, nu avem corupţie pe nicăieri. Sigur, avem câte un medic sau câte-o persoană, nu cu funcţie foarte importantă, care este cercetată. O să facem o reorganizare, prin care o să închidem anumite birouri teritoriale, pentru că ele nu şi-au dovedit eficienţa. Şi este posibil să mai mutăm din posturi”, declara Kovesi în decembrie 2013. Iar primul pas a fost făcut şi, începând cu data de 3 martie 2014, Serviciul Teritorial Bucureşti şi-a încetat activitatea. Desfiinţarea structurii a venit la doar câteva zile după bilanţul DNA, organizat la data de 27 februarie a acestui an, bilanţ în cadrul căruia DNA Bucureşti a fost departe de a fi criticat. „Serviciul Teritorial Bucureşti a înregistrat creşteri semnificative de eficienţă, în condiţiile în care, pe toată perioada anului 2013, a existat o fluctuaţie de personal atât în ceea ce priveşte procurorii, cât şi în ceea ce priveşte ofiţerii de poliţie judiciară”, se precizează în Raportul privind activitatea desfăşurată de DNA în anul 2013.
 
Ce spune raportul de activitate pe 2013 despre Constanţa
 
Tot de vorbe frumoase a avut parte în raport şi DNA Constanţa: „Serviciul Teritorial Constanţa a continuat să înregistreze îmbunătăţiri în activitate, reflectate de majoritatea indicatorilor statistici, prin creşterea numărului cauzelor soluţionate, a soluţiilor de fond dispuse şi, mai ales, a numărului de rechizitorii emise”. Dar, cu toate acestea, nu poate fi trecută cu vederea şi ipoteza unei reorganizări a serviciului de la malul mării. Deşi actualul procuror-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, nu a nominalizat anumite structuri care nu şi-au dovedit eficienţa, fostul şef al DNA Daniel Morar îşi manifesta, la sfârşitul anului 2012, nemulţumirea în legătură cu activitatea DNA Constanţa. „Eu sunt oarecum nemulţumit de atitudinea procurorilor anticorupţie din estul ţării, cu excepţia celor de la Galaţi. Adică în timp ce la nivelul întregii instituţii s-au instrumentat dosare vizând persoane importante, sunt nişte zone geografice în care marea corupţie nu a fost atinsă. Vorbim de Suceava, Bacău, Iaşi şi Constanţa”, spunea Morar în cartea „Dan Tapalagă în dialog cu Daniel Morar / Preţul adevărului - Un procuror în luptă cu sistemul”, apărută în 2012 la Editura Humanitas.
În legătură cu acest subiect, am încercat să obţinem un punct de vedere şi din partea procurorului-şef al Structurii Teritoriale Constanţa a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Sorin Constantinescu. Acesta ne-a comunicat însă că nu comentează pe marginea acestui subiect.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosar DNA Constanta! Cazul presupusului şantaj de la SOCEP se va rejudeca! Tribunalul Constanța anunță primul termen

02 May 2024 424

Curtea de Apel Constanța repune pe rol un dosar al DNA Constanța! S-a calculat un presupus prejudiciu de aproape 10 milioane euro

01 May 2024 5290

Procurorul Sorin Constantinescu, fostul șef al DNA Constanța, eliberat din funcţie, prin pensionare!

29 Apr 2024 525

Delegarea procurorului Mihai Stanciu în fruntea DNA Constanța, contestată! Înalta Curte anunță primul termen în dosar

27 Apr 2024 698

Elena Marinela Negulici, fost director economic al CNE Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă într-un dosar DNA Constanța!

24 Apr 2024 569

Ce averi au procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să lucreze la DNA Constanța, după plecarea lui Bodean Andrei și Conortos Constantin (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 930

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 757

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 655

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 795

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 614

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1711

Surse - percheziții informatice Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, a ajuns la DNA Constanța!

19 Apr 2024 719

Noi procurori la DNA Constanța, în locul lui Andrei Bodean și Constantin Conortos! Ciprian Bodu, Vasile Abagiu, și Dan Haralambie, rămân pe poziții

19 Apr 2024 828

Foști șefi ai Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă

18 Apr 2024 808

Cum arată terenul pe care va fi construit noul sediu al DNA Constanța! (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 1379