Zeci de misiuni importante ale autorităţilor. Salvări de vieţi omeneşti


Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, în luna ianuarie, piloţii Inspectoratului General de Aviație al MAI au efectuat 231 de misiuni, majoritatea fiind executate de elicopterele şi avionul SMURD din dotarea instituţiei.

Astfel, aparatele de zbor ale M.A.I. de tipul Mi 8 si Mi 17 au participat şi la diferite misiuni operative, dar și de recunoaştere aeriană în zonele afectate de fenomenele meteo nefavorabile, specifice sezonului de iarnă, în judeţele Constanţa, Brăila, Călăraşi şi Tulcea. 

În activităţile derulate, s-a participat şi la o misiune importantă la începutul anului, când un elicopter al I.G.Av a transportat alimente pentru echipajul unei barje, aflate sub pavilion slovac, rămasă imobilizată în gheaţă pe braţul Bala al Dunării.

Mai mult, piloţii IGAv, în colaborare cu ISU Călăraşi şi Instituţia Prefectului Călăraşi, au desfăşurat o misiune umanitară în sprijinul unor marinari români rămaşi blocaţi la bordul a două şlepuri, pe Dunăre.

Ambele misiuni s-au desăşurat în condiţii dificile, elicopterele fiind menţinute la punct fix pentru ca pompierii să poată duce la bordul navelor apă și alimente.

Sursa foto: captură video facebook Ministerul Afacerilor Interne
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU HarghitaBilanțul misiunilor zilnice

26 Apr 2024 227

ISU Argeș - Incendii

25 Apr 2024 238

ISU Argeș - Pompierii au intervenit în comuna Valea Mare Pravăț în cazul unui eveniment rutier

24 Apr 2024 195

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

23 Apr 2024 223

Aproape 160 de misiuni executate de pompierii militari din Constanța, în perioada 19-21 aprilie

22 Apr 2024 336

ISU HarghitaBilanțul misiunilor zilnice

19 Apr 2024 282

IGSUBilanțul misiunilor

18 Apr 2024 237

ISU Argeș - Incendii

16 Apr 2024 286

ISU BihorBilanț

16 Apr 2024 255

Știri Constanța Weekend de foc pentru pompierii ISU Dobrogea

15 Apr 2024 484

ISU SuceavaIncendii de vegetație

15 Apr 2024 273

Polițiștii de imigrări din Constanța au escortat patru bărbați la aeroportul Henri Coandă. Iată pentru ce

11 Apr 2024 527

ISU Argeș - Incendii

11 Apr 2024 256

ISU Argeș - Detașamentul Câmpulung și Punctul de Lucru Rucăr au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din comuna Rucăr, satul Sătic

10 Apr 2024 312

IGSUCele mai multe intervenții au fost desfășurate în zona București – Ilfov, urmată de județele Bacău, Mureș, Galați și Cluj.

10 Apr 2024 290