Carnavalionul lui Mazăre, pe lista finanţărilor nerambursabile a Primăriei Constanţa

Primăria municipiului Constanţa intenţionează să susţină, cu finanţare din fonduri publice, proiectele şi programele cluburilor sportive de drept privat şi ale asociaţiilor pe ramură de sport judeţean şi cu finanţare nerambursabilă din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, acţiuni sau programe culturale de interes public general, conform prevederilor bugetare pentru 2014, în cuantum total de 13.085.000 lei. Potrivit anunţului, finanţarea programelor sportive şi culturale de interes public se face în baza Legii nr. 350/2005 cu modificările şi completările ulterioare, a Ordinului nr. 130/2006 cu modificările şi completările ulterioare şi a Ordonanţei nr. 51/1998 cu modificările şi completările ulterioare.

Programul anual de finanţări nerambursabile prevede suma de 2.125.000 de lei pentru programe sportive: volei băieţi, volei fete, smart athelic, box, diferite proiecte în cadrul programului „Promovarea sportului de performanţă”, „Sportul pentru toţi”.

În ceea ce priveşte acţiunile sau programele culturale de interes public general, regional sau local, programul anual îşi propune finanţări nerambursabile pentru: „Orăşelul Copiilor 2014”, „Fashion Summer Festival 2014”, „Faleza Fanteziei 2014”, „Ziua recoltei 2014”, „Campionatul Mondial Crap 2014”, „Carnavalion”, „Târguri interne şi internaţionale”, „Videoplay”, „Mamaia este hitul verii”, „Festivalul Antic Tomis”. Suma prevăzută în buget pentru acestea din urmă este de 10.960.000 de lei. Aşa cum se arată în anunţ, atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă se va face pe bază de selecţie de oferte de către comisii numite prin dispoziţie de primar.

De menţionat este că atribuirea contractelor de finanţare se va face în limita fondurilor publice alocate programelor aprobate anual în bugetul Primăriei municipiului Constanţa. „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul de a depune un proiect cu condiţia încadrării în condiţiile de eligibilitate, înregistrare, capacitate tehnică şi capacitate financiară stabilite de reglementările legale în vigoare şi în limita fondurilor publice aprobate”, se specifică în anunţ. Programul anual va cuprinde mai multe sesiuni de selecţie a ofertelor.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Asociaţia Handbal Club Dobrogea Sud Constanţa, în pragul insolvenței!

28 Apr 2024 639

Judecătorii explică de ce i-au respins lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cererea de eliberare condiționată!

26 Apr 2024 6128

Curtea de Apel Constanța stabilește ce instanță va judeca procesul deschis de administrația Chițac legat de Fundația Fantasio

26 Apr 2024 479

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cere Tribunalului București să fie eliberat condiţionat!

21 Apr 2024 1461

Un nou termen în instanță în dosarul dintre Asociaţia fondată de Mazăre și Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanța

19 Apr 2024 571

Judecătorii resping cererea lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, de liberare condiţionată! (MINUTĂ)

17 Apr 2024 1344

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, află miercuri dacă va fi eliberat condiționat!

16 Apr 2024 3979

Administrația Chițac, în proces cu Mazăre și Nicușor pentru Fundația Fantasio! Surpriză la Tribunalul Constanța (MINUTA)

14 Apr 2024 705

Administrația Chițac încearcă să recupereze în instanță terenul vilei unde a stat Radu Mazăre! Ce s-a întâmplat la Tribunalul Constanța

09 Apr 2024 663

Administrația Chițac, proces pe 10.000 de euro cu Mazăre, Nicușor și Fundația Fantasio! Judecătorii s-au retras pentru deliberări

02 Apr 2024 653

Dosarul Retrocedărilor, recuperarea prejudiciilor! Primăria Constanța, demers de 4,5 milioane de dolari la Curtea Supremă

24 Mar 2024 807

Fotoreportaj Constanța Pasarela emblematică din Mamaia, abandonată și inaccesibilă turiștilor (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 901

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 887

Administrația Chițac, „pastilă amară“ la Curtea de Apel Constanța! Miza, 4,38 de milioane de dolari!

05 Mar 2024 662

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 884