După modelul Portului Constanţa, fără număr, fără numărNicuşor Constantinescu vrea ca CJC-ul să devină acţionar majoritar la Aeroport

Aeroport-aeroport2.jpg60% din acţiunile Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu. Atât mai vrea Consiliul Judeţean Constanţa. Anunţul a fost făcut ieri de preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu. Se va merge după acelaşi model ca în cazul Portului Constanţa şi anume parlamentarii social democraţi constănţeni vor iniţia un proiect de lege care să prevadă trecerea cu titlu gratuit a acţiunilor de sub „umbrela" Ministerului Transporturilor sub cea a Consiliului Judeţean.

„Vrem să trecem acţiunile de la Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu la Consiliul Judeţean pentru că trebuie să existe o strategie şi în ceea ce priveşte tarifele, şi în ceea ce priveşte transportul de mărfuri şi de persoane şi să mărim traficul. De când avem 20%, de câţiva ani de zile, prin acţiunile noastre, ale CJC, am reuşit să aducem companii de renume, cum este Rainer", a declarat , ieri, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu.

Vestea era oarecum previzibilă, căci Mazăre şi Constantinescu par dispuşi ca instituţiile pe care ei le conduc să devină acţionare majoritare în tot ce înseamnă companie de stat de importanţă strategică.

Amintim că CJC deţine deja 20% din acţiunile Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu după ce o lege iniţiată cu ani în urmă de parlamentarii PSD Alexandru Mazăre şi Eduard Martin, precum şi de regretatul deputat Corneliu Dida a fost adoptată în mai 2007. Legea s-a lovit, la momentul respectiv, de preşedintele Traian Băsescu. Acesta a trimis legea înapoi Parlamentului, refuzând să o promulge. Câteva luni mai târziu, însă, proiectul a devenit lege în toată regula.

„Avem 20% acum şi vrem să avem majoritatea, adică încă 60%. Că 20% are Fondul Proprietatea. Vrem să preluăm de la Ministerul Transporturilor cei 60%", a explicat, ieri, preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Prefectura cere anularea ei în instantă În 2023, Consiliul Județean Constanța a adoptat nelegal o hotărâre pe care secretarul județul a anunțat că nu o va contrasemna. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

02 May 2024 716

Mohammad Murad, candidatul AUR pentru președinția CJC, scrisoare deschisă către toți tinerii constănțeni (VIDEO)

02 May 2024 597

Atribuiri directe CJC O firmă din Iași va elabora documentațiile pentru „Centrul Turistic de Artă,recreere și Tradiții Canlia - CT

01 May 2024 453

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 735

Licitații publice O companie din Suceava va asigura asistența tehnică în cadrul proiectului „Departament Mama și Copilul din cadrul SCJU Sf. Apostol Andrei Constanța“ (DOCUMENT)

29 Apr 2024 552

LIVE TEXT+VIDEO Mohammad Murad își depune candidatura la CJ Constanța din partea AUR-„ Avem nevoie de o schimbare, iar eu sunt un om de valoare”

29 Apr 2024 790

LIVE TEXT+VIDEO Lista candidaților ADU de la CJC. Claudiu Palaz își depune candidatura la președinția CJ Constanța -„Alianță Dreapta Unită este alternativa corectă!”

29 Apr 2024 591

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 994

Luni, 29 aprilie, dr.Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al CJC la Biroul Electoral Județean

28 Apr 2024 430

Licitații publice Nova Steel Buildings SRL va realiza lucrările în regim de urgență la sediul Muzeului de Artă Populară din Constanța (DOCUMENT)

27 Apr 2024 612

Consiliul Județean Constanța Mai multe proiecte și evenimente culturale de interes public general, regional sau județean s-au calificat. Iată lista proiectelor

26 Apr 2024 678

Licitații publice Consiliul Județean Constanța a demarat procedura cu pentru achiziția studiului de prefezabilitate pentru realizarea unui spital cu deservire regională (DOCUMENT)

24 Apr 2024 538

Tulcea Sorin Grindeanu, în vizită la conferința de recepție a Aeroportului „Delta Dunării” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 586

Fost contracandidat al lui Nicolae Manolescu la funcția de președinte al Uniunii Scriitorilor a devenit consilier al președintelui Consiliului Județean Constanța

24 Apr 2024 714

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 822