Micu - „Nu se va face nimic acolo!” Teren la malul mării, intabulat fără ştiinţa Primăriei Tuzla

Primarul comunei Tuzla, Constantin Micu, susţine că o suprafaţă de două hectare din terenul public al comunei a fost intabulată fără ca administraţia locală să aibă cunoştinţă de acest lucru.
Terenul a fost intabulat în anul 2011 la cererea Apelor Române, mai declară acesta. Întrebat dacă a purtat discuţii pe această temă cu George Papari, directorul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral, primarul Constantin Micu a răspuns că nu avea de ce să poarte discuţii cu directorul ABADL întrucât „terenul a fost intabulat pe vremea fostei conduceri”. Primarul Constantin Micu susţine că a aflat despre intabularea respectivă întâmplător, prin verificarea suprafeţei respective la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI).

„Am solicitat celor de la OCPI să-mi comunice cine a făcut intabularea şi cine a cerut acest lucru”, a menţionat Constantin Micu. Întrebat cum a fost posibil ca OCPI să intabuleze terenul fără a avea vreun act din partea administraţiei locale, şeful autorităţii locale a declarat că „nu ştiu ce să vă spun, o să vedem mai întâi ce ne răspund cei de la OCPI şi apoi pe cei care se fac vinovaţi îi vom acţiona în instanţă”. Ce se dorea să se facă cu acest teren, care se află pe malul mării, în zona Farului Tuzla? Primarul Constantin Micu nu ştie care sunt intenţiile celor care au intabulat terenul, afirmând însă cu tărie că „este vorba de averea comunei şi nu se va face nimic acolo!”. Şeful autorităţii locale nu crede că în această poveste ar putea fi implicaţi şi angajaţii Primăriei Tuzla. „Vom vedea ce ne transmit cei de la OCPI, dar nu cred să existe vreo persoană din Primărie implicată în această chestiune”, a menţionat primarul comunei Tuzla.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 823

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 541

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 475

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 360

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 432

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 759

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 489

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 437

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 426

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 510

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 501

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 547

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 537

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 760

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 390