Ultimatum pentru Guvernul Ponta Ce primari constănţeni nu au semnat protestul privind „deziluzia generală” (document)

Asociaţia Comunelor din România (ACoR) a depus la Guvern un „rechizitoriu” împotriva actualei guvernări, document în care reprezentanţii ACoR atrag atenţia asupra mai multor ordonanţe de urgenţă emise de Executiv, dar şi asupra problemei incompatibilităţilor, încă nerezolvată.
Documentul a fost intitulat „Protest faţă de măsurile luate de Guvernul României împotriva colectivităţilor locale”.

Potrivit Marianei Gâju, prim-vicepreşedintele ACoR, documentul cuprinde semnăturile celor 40 de filiale judeţene ale Asociaţiei Comunelor din România. „Am depus protestul şi aşteptăm ca până pe 27 august premierul Ponta să ne răspundă şi să ne comunice data la care ne poate primi”, a declarat Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna. Prim-vicepreşedintele ACoR a menţionat şi că, la nivelul judeţului Constanţa, protestul a fost semnat de 56 dintre cei 58 de primari de comune, dar şi de primarul unui oraş, anume Ion Nicolin, şeful administraţiei publice locale din Negru Vodă.

Care sunt nemulţumirile primarilor

Semnatarii protestului se plâng de faptul că Ordonanţa 8/2013 a Guvernului privind „impozitul pe veniturile din activităţi agricole” prevede că „impozitul se virează la bugetul de stat şi din acesta nu se distribuie cote defalcate către bugetele locale”. În această ordine de idei, primarii susţin că, deşi ei încasează impozitele, riscând astfel să fie percepuţi de contribuabili „încasatori de biruri”, ei nu primesc şi bani înapoi pentru investiţii.
În acelaşi document, primarii critică dur OUG 34/2013 privind organizarea şi administrarea pajiştilor permanente, pe care o consideră „aberantă şi ilogică”. Semnatarii protestului amintesc aici şi insolvenţa primăriilor. Mai exact, ei precizează că prin OUG 46/2013 privind criza financiară şi insolvenţa unităţilor administrativ teritoriale sunt afectate administraţiile publice locale, îndeosebi comunele.
„Marea problemă a administraţiei locale” rămâne, în opinia protestatarilor,  incompatibilitatea. „Eliminarea din legislaţie a unor situaţii de incompatibilitate pentru aleşii locali, cu precădere pentru primari, în sensul în care aceştia sunt în imposibilitatea de a-şi exercita prerogativele de reprezentanţi legali ai unităţilor administrativ-teritoriale în cadrul unor entităţi care deservesc efectiv interesele persoanelor fizice şi celor juridice din colectivităţile locale respective, actualele reglementări, depăşite din punctul de vedere al evoluţiei societăţii, determinând o situaţie fără precedent în România şi chiar în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte numărul primarilor constataţi a fi în stare de incompatibilitate”, se menţionează în document.

Cine nu a semnat protestul

Interesant, printre cei 58 de primari de comune din judeţul Constanţa se numără şi doi care nu au semnat acest protest. Este vorba despre social democratul Gheorghe Frigioi, primarul comunei Crucea, şi Gheorghe Cenuşă, primarul localităţii Dumbrăveni.
Întrebat de ce nu s-a alăturat colegilor săi în acest demers, primarul din Crucea a declarat: „În primul rând, era oportună o întâlnire a preşedintelui ACoR, Filiala Constanţa, cu toţi primarii din judeţ, membri sau nemembri ai ACoR, pentru a se explica acest protest, astfel încât primarii să acţioneze în cunoştinţă de cauză. Nu consider că este colegial să fie trimisă o persoană pentru ca eu să semnez protestul, adică eu doar să iau act de protest”. În continuare, Frigioi a precizat: „Dacă acest protest ar trebui să existe, el ar trebui să se manifeste abia după epuizarea tuturor căilor de dialog între reprezentanţii ACoR la nivel naţional şi cei ai Guvernului. Trebuie să existe o solidaritate între toţi primarii din toată ţara, dar cunoscându-se bine orice demers şi toate rezultatele pe care acesta le urmăreşte”.
Am încercat să aflăm şi punctul de vedere al primarului din Dumbrăveni, dar acesta nu a putut fi contactat.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

mafia usl

23 Aug, 2013 11:22

nu va mai luati spaga? ani e pe voi?

Articole asemanatoare

România câștigă procesul în dosarul Roșia Montană. Statul român nu va plăti nicio despăgubire

09 Mar 2024 622

Pro România a decis să participe cu liste proprii la alegerile pentru Parlamentul European, cap de listă fiind Victor Ponta

14 Jan 2024 971

Fostul premier Victor Ponta, achitat definitiv în dosarul care a dus la demisia sa din fruntea PSD și, ulterior, din funcția de prim ministru

28 Dec 2023 922

Victor Ponta, reales președinte al Pro România

25 Nov 2023 1021

Condamnare pentru sociologul Theodor Mirel Palada, fostul purtător de cuvânt al Guvernului Ponta! (DOCUMENT)

16 Nov 2023 6411

Victor Ponta este noul consilier al premierului. Prima reacție după numire

18 Aug 2023 1518

Fostul ministru, Victor Paul Dobre nu-l va mai consilia pe președintele CJ Constanța (DOCUMENT)

26 Jun 2023 1512

Fostul ministru, Victor Paul Dobre, consilier cu normă întreagă la cabinetului președintelui CJ Constanța (DOCUMENT)

27 May 2023 1437

Procurorii explică de ce l-au trimis în judecată pe sociologul Theodor Mirel Palada, fostul purtător de cuvânt al Guvernului Ponta! (DOCUMENT)

19 May 2023 1255

Sociologul Mirel Palada, fostul purtător de cuvânt al Guvernului Ponta, trimis în judecată

15 May 2023 1226

Constanța Aflat în vacanță pe litoral, Ovidiu Silaghi, fost ministru al Transporturilor, a ajuns de urgență la spital. Ce s-a întâmplat

12 Aug 2021 2277

Fostul deputat Andrei Gerea a fost numit la conducerea parcului eolian Crucea din Dobrogea

23 Apr 2021 2644

Un fost ministru din guvernul Ponta a devenit consilierul personal al președintelui Consiliului Județean Constanța

06 Apr 2021 3444

Președintele AFDR Constanța, despre demiterea „cazul” Bjoza „Funcția este una politică. Trebuie numit un istoric tânăr, aplecat asupra perioadei comuniste”

20 Mar 2021 4071

A murit actorul Bogdan Stanoevici. Fusese confirmat cu COVID-19

12 Jan 2021 3693