Westhouse, suspectat de cacealma

kay_thorkidsen.jpgRomReal SRL a fost anchetat, în 2006, de Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, la sesizarea Gărzii Financiare Constanţa.

Compania norvegiană RomReal, care funcţionează pe piaţa locală prin intermediul societăţii Westhouse, a anunţat, zilele trecute, că va întrerupe construirea a două ansambluri rezidenţiale pe litoral.

 

Este vorba de Oasis Residence, un cartier proiectat să ia naştere în Ovidiu, şi de Central Apartments, aflat în zona Dacia, pe strada Duiliu Zamfirescu. Ba, mai mult decât atât, oficialii Westhouse au anunţat că sunt gata să returneze avansurile celor care au crezut că este o idee bună să devină locuitori ai ansamblurilor din zona Dacia. Norvegienii mai au un proiect, între hotelurile Parc şi Perla. Zilele trecute, la Corallia Residence încă se lucra, chiar dacă presa centrală titra, în urmă cu o săptămână, că băncile au refuzat să finanţeze planurile celor de la Westhouse. Cu o istorie controversată, cu roiuri de bârfe şi cu un trecut pătat de o anchetare din partea Oficiului de Spălare a Banilor, Westhouse-ul pare a da acum o mare bătaie de cap celor care au crezut în promisiunile lor. Mai mult decât atât, în condiţiile în care reprezentanţii dezvoltatorului susţin că nu sunt afectaţi de criza financiară actuală şi că banii băncilor nu erau singura modalitate de a-şi finaliza proiectele, acestea fiind „hrănite" din fonduri proprii, putem să ne gândim că aşteptata „cacealma Westhouse" este pe cale să se întâmple.

 

Frăţia norvegiano-englezo-română

 

Cu o imagine destul de apropiată de cea a primarului Radu Mazăre, norvegienii au încercat să se arate curaţi şi fără intenţii rele în faţa oamenilor. Însă, istoria ne arată altceva. Totul a pornit frumos, cu un miliard şi jumătate de euro investiţi pe 120 de hectare de teren, în întreaga ţară. Cea mai mare investiţie: Constanţa - trei ansambluri. Oasis-ul, lansat cu mare fast, a devenit un punct de atracţie pentru cei interesaţi de imobiliare. Dezvoltat într-o zonă interesantă, pe malul Lacului Siutghiol, în localitatea Ovidiu, cartierul părea de vis. Cel puţin în planuri şi machete. A fost lăudat de către toţi, în special de către preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, şi a fost văzut ca un pion principal al Zonei Metropolitane. Însă nu s-au luat în calcul problemele de început ale investitorilor norvegieni. Comisarii Gărzii Financiare Constanţa sesizau, în primăvara anului 2006, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, cu privire la o suspiciune de spălare de bani. Mai exact, administratorii firmei Rom Estate SRL (cea care se află în spatele Westhouse-ului), norvegienii Kay Tonnes Thorkildsen, Jon Gausen şi englezul Shegog Andrew au intrat în atenţia comisarilor financiari, după ce au cumpărat zeci de hectare de teren de la diferite persoane din Constanţa şi Ovidiu, la preţuri mult mai mici decât cele practicate la vremea respectivă pe piaţa imobiliară. Problema nu era preţul mic al terenurilor, ci provenienţa banilor cu care acestea s-au plătit. Teoria infracţiunii de spălare de bani a prins contur după ce, în urma verificărilor, reprezentanţii Gărzii Financiare au descoperit că investitorii justifică banii cu care au cumpărat ca provenind din împrumuturi. Rom Estate SRL a împrumutat, ca şi persoană juridică, de la firma Rom Real Invest Ltd şi de la cei trei acţionari aproximativ 9,4 milioane de euro şi 175.000 USD. De fapt, Rom Real Invest Ltd, firmă înregistrată în paradisul fiscal din insulele Bermude, este acţionarul unic al Rom Estate SRL.

Povestea celor trei ansambluri

Terenurile cumpărate, în 2006, la Ovidiu au trecut în proprietatea firmei Rofrench Connection, care, deloc surprinzător, este administrată de nimeni altul decât Kay Tonnes Thorkildsen, care este şi acţionar în Rom Estate SRL. Cât despre asociaţi, 99% din acţiuni sunt deţinute de firma Westhouse Group SRL, administrată de Gausen, Andrew şi Thorkildsen, restul de 1% revenind SC Rom Real Invest Ltd. Ca să-şi piardă urma, sub paravanul Rofrench Connection, investitorii au demarat proiectul Oasis, care va ocupa 5.793,96 mp.

Folosindu-se de numele SC Westhouse Group SRL, Gausen, Thorkildsen şi Andrew au obţinut avizul de mediu pentru proiectul  amplasat pe strada Duiliu Zamfirescu nr. 34. Societatea are ca unic acţionar Rom Real Invest Ltd. Terenul, în suprafaţă de 6556,85 mp, aparţine, în proporţie de aproximativ 50%, Westhouse-ului (3006 mp), iar restul - domeniului public al Primăriei Constanţa. Pe cei 3000 de metri, proprietatea Westhouse, teren obţinut în aceeaşi manieră ca şi cel de la Ovidiu, este prevăzut un ansamblu de locuinţe, S+P+5-6E retras, cu apartamente de o cameră, două şi maxim trei. Corallia Residence, proiectul de la intrarea în staţiunea Mamaia, va lua naştere pe 1200 mp.

Cine-i personajul din umbră?

Westhouse Group a intrat în atenţia opiniei publice în urmă cu doi ani, în luna august, după ce a achiziţionat un teren în suprafaţă de 22.500 mp, intravilan, pe bulevardul Aurel Vlaicu, cu doar 47 miliarde de lei. Terenul a fost scos la licitaţie de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa şi aparţinea debitoarei SC Motor Internaţional 2004. Încrengătura Rom Real Invest Ltd - Rom Estate - Westhouse Group - Rofrench Connection este completată de SC Investate SRL, administrată de Thorkildsen, în care acţionariatul principal aparţine SC Westhouse Group SRL (95%) şi Rom Real Invest Ltd (5%). Încă de la început, o dată cu prima suspiciune de spălare de bani în cazul Rom Estate, au circulat zvonuri potrivit cărora în spatele off shore-ului şi a celor trei administratori străini s-ar afla oameni influenţi din România şi chiar din peisajul local.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 646

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 686

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 539

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 760

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 639

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 566

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 859

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 583

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 693

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 727

Averea și interesele Iuliei-Laura Opariuc-Dan, desemnată președintele Biroului Electoral Județean Constanța

15 Apr 2024 559

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 603

Alin Burcea este noul președinte ANAT (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 563

Ședință de desemnare a președinților birourilor electorale de circumscripție, la Tribunalul Constanța

12 Apr 2024 803

Avocatul Alexandru Bajdechi, fostul președinte al Asociației Elevilor Constanța, a dat în judecată Ministerul Educației. Cere depăgubiri de zeci de mii de lei

10 Apr 2024 3416