Cine s-a ocupat de auditul proiectului de reabilitare a Monumentului Tropaeum Traiani (documente)

O serie de controale venite la Consiliul Judeţean Constanţa de la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) au fost de ajuns pentru a deschide Cutia Pandorei. După ce DNA a decis cercetarea administratorului firmei Mara Construct SRL, Constantin Dima, în dosarul proiectului privind reabilitarea Cetăţii Capidava, o nouă sesizare venită de la ANAP, de această dată, vine să zdruncine universul achiziţiilor publice la Consiliul Judeţean Constanţa.

Potrivit vicepreşedintelui CJ Cristinel Dragomir, după dosarul Capidava, în colimator a fost luată şi lucrarea de reabilitare a Monumentului triumfal de la Adamclisi. „ANAP a făcut sesizare către DNA după ce a verificat toate licitaţiile pe fonduri europene. A fost tematică la nivel naţional, nu au venit doar la judeţul Constanţa, a fost tematică pe tot ce înseamnă proiecte finalizate pe POR“, a explicat Cristinel Dragomir.
 
După ce în ediţiile anterioare am relatat, pe larg, detalii necunoscute din etapa achiziţiilor publice făcute în cazul proiectului reabilitării Cetăţii Capidava, continuăm seria materialelor dedicate transparenţei în achiziţiile publice. În ediţia de astăzi, vă prezentăm procesul-verbal şi raportul procedurii întocmite în anul 2011 cu ocazia atribuirii contractului de achiziţie publică având ca obiect „Servicii de audit“ pentru proiectul „Reabilitare Monument Triumfal Tropaeum Traiani“, cofinanţat din Fonduri Structurale, prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 - „Dezvoltare durabilă şi promovarea turismului“, Domeniul Major de intervenţie 5.1. „Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea-monitorizarea infrastructurilor conexe“.

Procesul-verbal de deschidere a ofertelor a fost încheiat la 24 iunie 2011. Comisia de evaluare a fost formată din Daniela Dumitrescu- preşedinte, consilier la Serviciul Achiziţii, Elena Vornicu, şef la Serviciul de Implementare Proiecte Naţionale din cadrul Direcţiei Generale de Proiecte, Getuţa Tănase, şef la Serviciul Investiţii din cadrul Direcţiei Generale de Urbanism şi Lucrări Publice, Georgeta Blacioti, şef la Serviciul Financiar, DGEF, şi Raluca Frigioi, inspector la DGAPJ - membri.

Procedura a fost atribuită în urma unei cereri de oferte. Şase ofertanţi au fost interesaţi de acest contract. Doar patru agenţi economici au reuşit să depună ofertele în termenul-limită, respectiv 24 iunie 2016, ora 10.00. Este vorba despre:
- SC Agenţia de Audit Financiar - AFIL SRL s-a prezentat la licitaţie cu o ofertă de 78.400 de lei, adică 19.012,97 de euro;
- SC Diaconu Audit SRL a propus un preţ de 30.000 de lei, adică 7.275,37 de euro;
- SC Staff SRL a venit cu o ofertă de 145.600 de lei, adică 35.309,81 de euro;
- SC HLB Freemark Audit SRL a propus un preţ de 45.000 de lei, adică 10.913,06 de euro.
Facem precizarea că sumele sunt fără TVA. Toate cele patru societăţi au dat asigurări că oferta este valabilă timp de trei luni (90 de zile). Cât despre numărul de ore alocate, Agenţia de Audit Financiar - AFIL SRL a propus 1.640 de ore pentru prestarea serviciului, Diaconu Audit SRL - 320 de ore, Staff SRL - 2.600 de ore, iar HLB Freemark Audit SRL - 1.500.

Cum se câştigă un contract cu statul? Propui cel mai mic preţ!

Cu scopul de a câştiga licitaţia s-au prezentat şi firmele SC Crg Nexia Audit SRL, din Constanţa, şi SC Prim-Audit SRL, din Bucureşti, însă comisia de evaluare a solicitat de la cei doi agenţi economici câteva clarificări privind documentaţia. Cele două societăţi nu au reuşit să depună răspunsurile la clarificări în termenul dat.
 
Precizăm că nicio ofertă nu a fost respinsă în cadrul şedinţei de deschidere a acestora, iar valoarea estimată a contractului a fost de 150.000 de lei fără TVA.
 
În cadrul primei etape din procesul de evaluare, comisia de evaluare a solicitat clarificări tuturor ofertanţilor, adică Agenţia de Audit Financiar - AFIL SRL, Asocierea Staff SRL şi Intell. Fin Audit & Consulting SRL, Diaconu Audit SRL şi HLB Freemark Audit SRL, privind justificarea preţurilor ofertelor şi detalierea modului de fundamentare economică a propunerilor financiare.
 
Dintre cei patru agenţi economici enumeraţi mai sus, SC Agenţia de Audit Financiar - AFIL nu a mai trecut şi în etapa analizei tehnice, deoarece comisia de evaluare a respins oferta depusă de această societate, pentru că nu a transmis răspunsurile la clarificările solicitate de evaluatori.
 
Astfel, în „cursa” pentru atribuirea contractului pentru serviciile de audit financiar în cadrul proiectului privind reabilitarea Monumentului Tropaeum Traiani au mai rămas societăţile HLB Freemark Audit SRL, Asocierea Staff SRL şi Intell. Fin Audit & Consulting SRL şi Diaconu Audit SRL. Cum cei trei agenţi economici au trecut fără probleme de evaluarea propunerilor financiare, comisia de evaluare a aplicat criteriul de atribuire „preţul cel mai scăzut”.
 
După aplicarea acestui criteriu, în fruntea clasamentului se afla societatea HLB Freemark Audit SRL, cu 62,18 puncte, dintr-un total de 100 de puncte. Pe locul doi se situa Asocierea Staff SRL şi Intell. Fin Audit & Consulting SRL, cu 60,30 de puncte, iar pe ultimul loc se afla Diaconu Audit SRL, cu 56,155 de puncte, conform documentelor.
 
Potrivit raportului procedurii, încheiat la data de 5 iulie 2011, în urma criteriului de atribuire „preţul cel mai scăzut“, oferta depusă de HLB Freemark Audit SRL a fost declarată câştigătoare, cu o propunere financiară de 45.000 de lei, adică 10.913,06 euro fără TVA.

Despre HLB Freemark Audit SRL, societate care şi-a schimbat denumirea

Potrivit celor mai recente date de la Registrul Comerţului, firma cu sediul în Bucureşti, strada Panait Cerna, sectorul 3, a fost înfiinţată în luna decembrie a anului 2004. Societatea se ocupă de „activităţi de contabilitate şi audit financiar şi consultanţă în domeniul fiscal“.
 
Structura acţionariatului este împărţită între Ion Anton, născut în luna noiembrie a anului 1950, în comuna Nicolae Bălcescu din judeţul Constanţa, având o cotă de participare de 49%, şi Elena Antonaru, născută în luna noiembrie a anului 1957, în comuna Lucăceşti din judeţul Bacău, având o cotă de participare de 51%. Aceasta este şi administratorul societăţii comerciale.
 
Potrivit aceloraşi date de la Registrul Comerţului, Ion Anton mai figurează ca asociat în SC Callatis Properties SRL, cu sediul în 2 Mai, comuna Limanu, în SC Freemarkonsult International SRL, cu sediul în Bucureşti, şi în SC ISG Romania SRL, cu sediul în Bucureşti.
În ceea ce o priveşte pe Elena Antonaru, aceasta figurează, în prezent, la Registrul Comerţului, ca asociat şi în SC Expert Manager SRL, cu sediul în Constanţa.
 
Potrivit Monitorului Oficial, în 2006, se înfiinţează un punct de lucru al societăţii în Constanţa, pe strada Fulgerului nr. 34. Potrivit Monitorului Oficial, la 9 iulie 2014, acţionarii au prelungit valabilitatea punctului de lucru de pe strada Fulgerului cu încă zece ani. Un an mai târziu, în luna iunie a anului 2015, asociaţii Elena Antonaru şi Ion Anton au hotărât schimbarea numelui societăţii, din HLB Freemark Audit SRL, în Freemark Audit SRL.
 
În acelaşi an, asociaţii au solicitat Registrului Comerţului să radieze din obiectul de activitate al societăţii mai multe activităţi, precum „consultanţă în domeniul relaţiilor publice şi al comunicării” şi „servicii suport pentru învăţământ”. De asemenea, în acelaşi act constitutiv au fost suplimentate următoarele obiecte de activitate: „activităţi ale holdingurilor”, „alte activităţi de servicii privind tehnologia informaţiei”, „activităţi auxiliare intermedierilor financiare, exclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii”, „activităţi de evaluare a riscului de asigurare a pagubelor”, „alte activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice” şi „activităţi de contractare pe baze temporare a personalului”, conform vrajitorul.eu.
 
Dacă la sfârşitul anului 2011, firma avea o cifră de afaceri de 2.122.696 de lei şi zece angajaţi, la finalul anului 2014, societatea HLB Freemark Audit SRL avea o cifră de afaceri de 420.365 de lei, cinci angajaţi şi declara un profit de 93.267 de lei. În acelaşi an, societatea avea datorii de 42.918 lei. Menţionăm că firma este plătitoare de TVA începând cu anul 2013.

SC HLB Freemark Audit SRL, contracte cu statul pe bandă rulantă

De altfel, firma nu îi este străină Consiliului Judeţean Constanţa (CJC). În anul 2013, societatea a câştigat serviciile de audit financiar pentru proiectul „Centrul de excelenţă în turism şi servicii Tomis”. Pentru acest contract, societatea a încasat 34.800 de lei. Cu doi ani în urmă, societatea al cărei acţionar majoritar este Elena Antonaru a mai câştigat un contract, pentru servicii de audit financiar în proiectul „Drum transfrontalier Dobromir-Krushari”, de la Primăria Dobromir. Pentru acest contract, HLB Freemark Audit SRL a încasat nu mai puţin de 135.000 de lei fără TVA.
 
În secţiunea „Documente“, puteţi consulta declaraţiile de avere din ultimii ani ale membrilor comisiei de evaluare, precum şi procesul-verbal şi raportul procedurii la care facem referire.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial de la BEJ Alegeri locale 2024. 8 candidați, în cursa pentru președinția Consiliului Județean Constanța! (DOCUMENT)

08 May 2024 287

Licitații publice Cine spală autoturismele Consiliului Județean Constanța, Centrului Militar Zonal și Structurii Teritoriale pentru Probleme Speciale? (DOCUMENTE)

06 May 2024 1032

Prefectura cere anularea ei în instantă În 2023, Consiliul Județean Constanța a adoptat nelegal o hotărâre pe care secretarul județul a anunțat că nu o va contrasemna. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

02 May 2024 758

Mohammad Murad, candidatul AUR pentru președinția CJC, scrisoare deschisă către toți tinerii constănțeni (VIDEO)

02 May 2024 628

Atribuiri directe CJC O firmă din Iași va elabora documentațiile pentru „Centrul Turistic de Artă,recreere și Tradiții Canlia - CT

01 May 2024 472

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 763

Licitații publice O companie din Suceava va asigura asistența tehnică în cadrul proiectului „Departament Mama și Copilul din cadrul SCJU Sf. Apostol Andrei Constanța“ (DOCUMENT)

29 Apr 2024 567

LIVE TEXT+VIDEO Mohammad Murad își depune candidatura la CJ Constanța din partea AUR-„ Avem nevoie de o schimbare, iar eu sunt un om de valoare”

29 Apr 2024 822

LIVE TEXT+VIDEO Lista candidaților ADU de la CJC. Claudiu Palaz își depune candidatura la președinția CJ Constanța -„Alianță Dreapta Unită este alternativa corectă!”

29 Apr 2024 637

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 1018

Luni, 29 aprilie, dr.Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al CJC la Biroul Electoral Județean

28 Apr 2024 449

Licitații publice Nova Steel Buildings SRL va realiza lucrările în regim de urgență la sediul Muzeului de Artă Populară din Constanța (DOCUMENT)

27 Apr 2024 638

Consiliul Județean Constanța Mai multe proiecte și evenimente culturale de interes public general, regional sau județean s-au calificat. Iată lista proiectelor

26 Apr 2024 697

Licitații publice Consiliul Județean Constanța a demarat procedura cu pentru achiziția studiului de prefezabilitate pentru realizarea unui spital cu deservire regională (DOCUMENT)

24 Apr 2024 553

Tulcea Sorin Grindeanu, în vizită la conferința de recepție a Aeroportului „Delta Dunării” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 601