Pictura zilei „Bella şi Ida la masă” de Marc Chagall

Născut pe 7 iulie, la Vitebsk, Belarus, Moşe Shagal, pe numele lui adevărat, şi-a dorit să devină pictor de mic. Timp de două luni, a primit lecţii de pictură de la Iehuda Pen, urmând să studieze arta la Sankt Petersburg, unde a devenit elevul preşedintelui Academiei de Arte Frumoase.
Când are loc prima sa expoziţie din Statele Unite, Chagall preferă să rămână la Paris, unde pictează fără oprire. Caietul de schiţe era nelipsit din călătoriile sale din Olanda, Spania, Italia şi Egipt.
 
Între 1931 şi 1934, lucrează la ilustrarea Bibliei, călătorind şi la Amsterdam pentru a studia cu atenţie picturile biblice realizate de Rembrandt şi El Greco. Seria de ilustraţii pentru Biblie a cuprins 105 lucrări, fiind caracterizată drept uimitoare. Ocuparea Franţei de către Germania îl detemină pe artist să se refugieze, alături de soţia sa, Bella, în Statele Unite, unde era considerat un artist de talie internaţională.
 
În ciuda vieţii dificile şi a problemelor pe care le-a avut de înfruntat, şi-a păstrat naivitatea în picturile sale. Stilul său este original şi poetic, sub influenţa fanteziei şi a melancoliei.
 
Sursa foto: Facebook.com

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

RAJA SA a premiat tinerii artiști în cadrul Concursului de Pictură și Desen "Apa este Viață" (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 602

RAJA Constanța Concursul de pictură și desen „Apa este viață” - 2024 este pe cale să înceapă!

06 Feb 2024 1043

Evenimentele zilei de 12 decembrie în istorie. Ce formație de muzică folk–pop a luat naștere la această dată

12 Dec 2022 1108

15 mai - Ziua naţională a pictorului Nicolae Grigorescu

15 May 2022 1336

RAJA Câștigătorii concursului de pictură și desen “Apa este viață!” 2022 au intrat în posesia premiilor (GALERIE FOTO)

28 Mar 2022 1616

Filme dedicate unora dintre marii maeștri ai picturii românești, disponibile online cu ocazia Zilei Culturii Naționale

14 Jan 2022 2724

Expoziție de pictură închinată Zilei Dobrogei, la Acvariul din Constanța (galerie foto)

13 Nov 2021 4533

Cu prilejul Zilei Dobrogei Expoziţie de pictură şi lansare de carte, organizate de Grupul Civic Tătar

01 Nov 2017 3424

Pictura zilei „Terasă cu flori” de Eustaţiu Stoenescu

03 Jul 2016 5921

Pictura zilei „Marea la Balcic” de Gheorghe Petrașcu

02 Jul 2016 7920

Pictura zilei „Pe gânduri” de Nicolae Grigorescu

07 Jun 2016 8273

Pictura zilei „În fața porții” de Nicolae Grigorescu

16 May 2016 5341

Pictura zilei „Faleză la Constanţa” de Petre Iorgulescu-Yor

15 May 2016 5458

Pictura zilei „Ţarăncuţă cu ulcior” de Nicolae Vermont

25 Apr 2016 9901

Pictura zilei „Aşteptare” de Nicolae Vermont

09 Apr 2016 5799