Cursuri pentru dezvoltarea abilitatilor antreprenoriale si inceperea unei afaceri

Oportunitati pentru tinerii constanteni

Cursurile fac parte din programul Start, initiat de ANIMMC * Scopul acestora este de a crea conditiile propice care sa contribuie la sporirea participarii tinerilor la viata economica prin promovarea unui sistem formativ care sa faciliteze mobilitatea tinerilor intre sistemul de invatamant si piata fortei de munca * La aceste cursuri pot participa tineri absolventi de liceu, cu varste cuprinse intre 18 si 34 de ani, inclusiv * La finalul instruirii, fiecare participant va realiza un plan de afaceri care, dupa evaluarea facuta de organizatori, ar putea beneficia de o microfinantare de pana la zece mii de euro

Agentia Nationala pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie va organiza, la mijlocul lunii ianuarie 2004, o serie de cursuri pentru dezvoltarea abilitatilor antreprenoriale ale tinerilor prin implicarea acestora in studiul economiei private prin acordarea de credite si facilitati. Cursurile fac parte din programul Start, initiat de ANIMMC. Conform programului, scopul declarat al acestora este de a crea conditiile propice care sa contribuie la sporirea participarii tinerilor la viata economica prin promovarea unui sistem formativ care sa faciliteze mobilitatea tinerilor intre sistemul de invatamant si piata fortei de munca. Totodata, prin acest program se are in vedere facilitarea accesului tinerilor intreprinzatori la educatia antreprenoriala si la finantare. Programul se va desfasura in doua etape distincte. Prima etapa consta in sustinerea unor cursuri de pregatire prin care se are in vedere dobandirea de catre participanti a cunostintelor privind managementul, marketingul, contabilitatea, precum si elaborarea si implementarea unui plan de afaceri. Totodata, cursurile vor fi organizate pe opt module, printre care se regasesc aspecte legislative privind infiintarea unei firme, managementul intreprinderilor, managementul financiar, marketingul si accesarea surselor de finantare. Cea de-a doua etapa a programului va consta in elaborarea de catre participantii la cursuri a unor planuri de afaceri, care vor fi ulterior analizate de catre organizatori. Cele mai bune planuri de afaceri vor beneficia, in baza programului de finantare cu fonduri din partea Fondului European de Investitii, de microcredite din partea BCR si Raiffeisen cu o valoare de pana la zece mii de euro. La aceste cursuri pot participa tineri absolventi de liceu, cu varste cuprinse intre 18 si 34 de ani, inclusiv. Cursuri asemanatoare vor mai fi organizate, pe langa Constanta, si in Bucuresti, Brasov, Cluj, Craiova, Iasi si Timisoara. Referitor la derularea programului la nivelul judetului, cei care doresc sa fie inclusi in program au ca termen de inscriere perioada 2-19 decembrie. Cursurile se vor desfasura in zilele de vineri, sambata si duminica, incepand cu 16 ianuarie 2004 si se vor finaliza pe 8 februarie 2004, dupa care, in perioada 9-20 februarie 2004, participantii la instruire vor putea elabora planuri de afaceri. Dupa evaluarea acestora, ce va avea loc intre 23 si 27 februarie, in data de 29 martie vor fi afisate si rezultatele.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Originar din Hârșova, județul Constanța La mulți ani scriitorului de science-fiction, George Ceaușu

21 Apr 2024 507

In memoriam Florian Anastasiu, arheologul prezent în județul Constanța, participant la săpăturile de la Histria și Capidava

08 Apr 2024 557

SRI angajează inginer electronist

07 Apr 2024 701

Angajări Constanța Clubul Sportiv Năvodari caută muncitori calificați și inspectori de specialitate

31 Mar 2024 711

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 658

Centrul Militar Zonal Constanța angajează. Ce post este scos la concurs și cine poate participa

23 Mar 2024 1365

SRI angajează! Se cer, printre altele, atenţie la detalii și abilităţi de lucru în echipă!

22 Mar 2024 20684

Școala Gimnazială Nr. 1, Hârșova, județul Constanța face angajări. Ce posturi sunt scoase la concurs

28 Feb 2024 649

#citeșteDobrogea Viceamiralul Constantin Niculescu - Rizea, un ofițer devotat, în slujba Marinei Române

20 Feb 2024 4983

Concurs de angajare la Școala Gimnazială nr.12 ,,B.P.Hasdeu” Constanța. Ce post este vacant

19 Feb 2024 967

SRI angajează! Iată pe ce post și care sunt responsabilităţile

18 Feb 2024 31366

In memoriam Dimitrie Știubei, absolvent de studii de marină la Constanța și pictor al mării

16 Feb 2024 858

La mulți ani, Gheorghe Băișan, vasluian legat de Tulcea prin intermediul învățământului

13 Feb 2024 794

Topul județelor, în funcție de numărul absolvenților de studii superioare din totalul populației rezidente! Pe ce loc se află Constanța

07 Feb 2024 840

Originar din Constanța Interpretul Teodor Danci a împlinit 21 de ani

10 Jan 2024 1087