Economic

Precizări privind obligațiile CAS şi CASS datorate de către angajatori de la 1 ianuarie 2018

Programul de guvernare 2017 – 2020 conține un pachet de măsuri ce vizează contribuțiile sociale obligatorii, care urmează a se implementa începând cu 1 ianuarie 2018.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor Publice, nivelul contribuțiilor sociale obligatorii urmează să se diminueze cu 4,25 puncte procentuale, respectiv de la 39,25% la 35%. De asemenea, cu aceeași dată de 1 ianuarie 2018, se are în vedere și reducerea cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%.

Aceste contribuții vor fi datorate de către angajat, însă obligația stabilirii, reținerii și plății acestora către bugetele de asigurări sociale va reveni, în continuare, angajatorului.

În acest sens, sumele reprezentând contribuția individuală de asigurări sociale (CAS) și contribuția asigurărilor sociale de sănătate (CASS), care în prezent sunt datorate de angajator în nume propriu vor fi preluate de către angajat. Această măsură va asigura angajatului creșterea punctajului luat în calcul la stabilirea pensiei și implicit o pensie mai mare.

Măsurile nu vor implica creșterea cheltuielilor salariale pentru angajator.

Ministerului Finanțelor Publice ne asigură că venitul net al angajatului nu va fi afectat.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial de la Ministerul Finanţelor Publice. Ce sume vor primi ministerele şi instituţiile publice din bugetul prevăzut pentru 2018

04 Dec 2017 484

Proiectul de buget pe 2018 Ministerele Economiei, Culturii și Dezvoltării, marii câștigători

30 Nov 2017 419

Întreprinderile publice și-au prezentat raportul privind activitatea pe 2016 în fața Guvernului

22 Nov 2017 227

Ionuţ Mişa, despre măsurile adoptate de Guvern ”Sunt benefice şi pentru cetăţeni şi pentru companii”

08 Nov 2017 589

BNS trage un semnal de alarmă!Salariaţii vor suporta povara serviciilor medicale pentru pensionari, şomeri, asistaţi sociali

27 Oct 2017 908

Sondaj de opinie Consideraţi că se impune mărirea salariilor în serviciile de ambulanţă?

16 Oct 2017 2382

Mai multe automobile ale societăţii Grani Comerţ SRL, de vânzare la Fisc. La ce preţ au fost evaluate (document)

16 Sep 2017 591

Două terenuri extravilane arabile, de vânzare la Fiscul din Constanţa. Cui aparţin bunurile

13 Sep 2017 643

Imobilele deţinute de Corona Crewing SRL, scoase la mezat de Fiscul din Constanţa

05 Aug 2017 1034

A doua strigare la Fisc pentru valorificarea bunurilor Mara Construct SRL. Firma s-a ocupat de restaurarea Cetăţii Capidava (document)

01 Aug 2017 1277

Teren deţinut de Ankutza Market Exim SRL, de vânzare. Licitaţia, organizată de Fiscul din Constanţa (document)

25 Jul 2017 622

Notar din Arad, executat silit la Constanţa (document)

14 Jul 2017 1123

Mara Construct SRL, firma care s-a ocupat de restaurarea Cetăţii Capidava, în atenţia Fiscului din Constanţa

05 Jul 2017 1308

Cinci terenuri extravilane din Ovidiu ale New Open Sector SRL, scoase la licitaţie de Fisc. Legăturile firmei cu Strutinsky

04 Jul 2017 1550

A patra strigare la Fiscul din Constanţa pentru un bun mobil deţinut de Alex Plant SRL

04 Jul 2017 754

Ministerul Finanțelor Publice a reglementat data plății salariilor la instituțiile publice. De unele nici nu știm că există. Lista integrală

09 Mar 2017 8230

Ministerul Finanțelor Publice suspendă temporar angajările

07 Mar 2017 768

A patra licitaţie pentru un teren de la Agigea al debitoarei Sarah Imobiliare! Preţ de chilipir

03 Mar 2017 634

Teren de opt hectare, scos la licitaţie de ANAF. Cui aparţine şi câţi bani speră să recupereze instituţia statului

09 Feb 2017 850

Guvernul amână acordarea de premii, tichete de masă sau vouchere de vacanță pentru bugetari (proiect)

23 Jan 2017 1194

Atenţie! O nouă extragere la Loteria bonurilor fiscale

22 Jan 2017 860

Bonul fiscal câștigător Loteria bonurilor fiscale 31 decembrie 2016

31 Dec 2016 3060

Execuţia bugetului general în primele 11 luni ale anului s-a încheiat cu un deficit de 5,5 miliarde de lei

28 Dec 2016 781

Ministerul Finanțelor modifică legislația programului „Prima casă"

06 Dec 2016 698

Ministerul Finanţelor explică de ce nu a cumpărat Cuminţenia Pământului

25 Nov 2016 612

Ministerul Finanțelor propune suplimentarea programului „Prima casă" în 2016

25 Nov 2016 448

În dosarul Murfatlar Ministrul Finanțelor Publice a acceptat demisiile secretarului de stat Mariana Vizoli și a șefului Antifraudă, Daniel Diaconescu

21 Oct 2016 1179

OIE a blocat fondurile Primăriei Crucea Primarul Frigioi - „Nu vom mai putea depune proiecte pe alte fonduri europene“ (documente)

20 Oct 2016 1628

Ce se întâmplă cu programul "Prima Casă". Anunţul făcut de ministrul de Finanţe

30 Aug 2016 802

Veteranii de război și militarii ce au participat la acțiuni militare în afara țării, scutiți de la plata unor impozite

04 Aug 2016 2088

Militarii şi veteranii de război, scutiţi de plata unor taxe şi impozite

03 Aug 2016 1335

Automobile, ambarcaţiuni, bunuri de uz casnic, la preţuri reduse Depozitele Fiscului din Constanţa sunt pline. Iată lista stocurilor!

19 Jul 2016 3052

Ministerul Finanţelor a vândut titluri de stat în valoare totală de 280 de milioane de lei

18 Jul 2016 554

Ministerul Finanţelor Publice dă startul investiţiilor! Ce trebuie să faci pentru a primi finanţare nerambursabilă

11 Jul 2016 792

Ministerul Finanţelor Publice a publicat lista trezoreriilor din judeţ unde puteţi plăti cu cardul taxele şi impozitele

08 Jul 2016 1227

Agerpres.ro Populaţia va putea cumpăra titluri de stat până la finalul lunii iulie

07 Jul 2016 937

„Alimentaţia bolnavilor este o componentă a tratamentului“ Arimex Comexim 2000 SRL, demersuri pentru majorarea alocaţiei de hrană a bolnavilor

26 May 2016 1343

Vreți să depuneți declarațiile de venit fără a sta la coadă? Aveți la dispoziție ”Spațiul privat virtual”

12 May 2016 1105

Formularul D200, mai ușor accesibil contribuabililor

11 May 2016 848

Ministerul Finanţelor Publice nu poate să se implice în sprijinirea financiară a TVR

23 Apr 2016 720

Au fost depuse 12 cereri de revendicare a premiilor la extragerea Loteriei bonurilor fiscale

08 Apr 2016 796

Informare de presă

30 Mar 2016 576

Comunicat de presa DGRFP Galati

29 Mar 2016 678

MFP Persoanele fără venituri vor putea alege cum să plătească contribuția de sănătate

21 Mar 2016 853

Vezi dacă ai câștigat la Loteria Bonurilor

21 Mar 2016 969

Astăzi are loc extragerea la Loteria bonurilor fiscale aferentă lunii februarie

20 Mar 2016 756

Ratingul de țară al României, îmbunătățit de agenția JCRA

18 Mar 2016 576

Ratingul de țară al României, îmbunătățit de agenția JCRA

18 Mar 2016 604

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală rambursează TVA în luna martie în valoare de peste 1,1 miliarde de lei

14 Mar 2016 554

Comisia Europeana lansează Raportul de țară 2016

09 Mar 2016 1011