Editorial

Editorial Despre cei care nu mai „încap“ în „PNL-ul“ lui Muhscină şi al lui Boroianu. Se vor înrola în partidul lui Cioloş?

E limpede că, la mai bine de o lună de la alegerile interne de pe plan local, o serie de liberali nu mai pot continua în acest proiect. Unii nu se mai regăsesc, alţii au fost excluşi, iar alţii, marginalizaţi.
 
Sub pretextul nerespectării codului etic al partidului, vor mai urma, cel mai probabil, câteva execuţii dictate de Comisia de Anchetă constituită la nivelul Filialei PNL Constanţa pentru analizarea activităţii aleşilor locali. O comisie de anchetă despre care în spaţiul public nu se cunoaşte mai nimic. Cine o patronează, cum lucrează etc.
 
Indiferent cât de „subţire“ din punct de vedere etic va fi obrazul PNL la Constanţa şi de cine va câştiga preşedinţia partidului la Congresul de sâmbătă, cel puţin astăzi este greu de crezut că acest partid va reuşi să mai recupereze din electoratul pierdut în ultimii ani, cu atât mai puţin din electoratul care l-a votat pe Klaus Iohannis!
 
La Constanţa, PNL-ul lui Muhscină şi al lui Boroianu nu numai că nu reuşeşte să perceapă miza anului 2019 - alegerile prezidenţiale sau 2020 - alegerile locale, ci tinde să transforme filiala în propria lor afacere, în care dictează unde se vor ţine şedinţele de partid, cine are acces la acestea şi, mai ales, cine rămâne şi cine trebuie să plece din partid. În lipsa unui obiectiv pe care lipsa de inteligenţă politică îl face inaccesibil, cei doi au transformat ideea de opoziţie într-o şuşanea. Probabil va deveni o obişnuinţă ca „liderii“ liberali să-şi mâne de la spate consilierii, locali sau judeţeni, în încercarea de a-i „constrânge“ să voteze proiecte, după o schemă doar de ei înţeleasă. Iar cine va mişca în front îşi va pierde mandatul. Cum precedentul a fost deja creat, este doar o chestiune de timp până când echipele de consilieri vor fi remaniate. Nu că aş plânge de mila unora dintre ei, însă la fel de evident este că actualul PNL are răzbunarea în sânge!
 
Aşa cred ei, bieţii strategi ai partidului, că vor învinge PSD, că vor redeveni un partid puternic, că vor dovedi seriozitate, consistenţă şi substanţă, în acţiunea şi mesajul politic.
Aşa înţelege noua conducere a PNL Constanţa să întindă o punte către un electorat care a votat-o în alegerile locale, care a ieşit în stradă să protesteze în această iarnă. Şi modul de acţiune al preşedintelui Huţucă e greu de perceput în această perioadă. De ce dă credit exagerat echipei Muhscină - Boroianu? De ce încearcă să scape de oameni cu care nu a schimbat niciodată măcar două vorbe? De ce pleacă urechea precum un începător? Greu de înţeles!
 
Indiferent de rezultatul Congresului din 17 iunie, misiunea PNL rămâne complicată pe scena politică, ei având, la rândul lor, de ales răul cel mai mic pentru partid. În acest context, din ce în ce mai mulţi actuali liberali îşi leagă speranţa de un alt partid. Nu vor să plece nici la ALDE, nici la PSD, ci aşteaptă naşterea partidului promis de Dacian Cioloş. În primul rând, cei care nu mai au loc în PNL. Apoi, cei care nu se simt prea bine. Vor urma probabil şi cei care încă mai speră la o trezire a spiritului liberal.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Consilierii PNL Bola şi Gima au cerut conducerii Enel Dobrogea să includă în lista de investiţii solicitările primarilor din judeţ (document)

17 Jan 2018 541

PNL, 28 de ani de la reînfiinţare. O istorie pe scurt, în opoziţie!

16 Jan 2018 403

Ziua poetului național, Mihai Eminescu sărbătorită în avans de femeile din PNL Constanţa

14 Jan 2018 497

Un senator PSD de Bistrița Năsăud, propunerea PSD pentru a prelua funcția de ministru al Pădurilor și al Apelor. Funcția, vacantă după demisia Doinei Pană

08 Jan 2018 315

PNL sesizează CCR pe legea care va permite numirea politică a directorilor pentru aproximativ 100 de companii de stat

27 Dec 2017 281

PNL a depus o sesizare la CSM împotriva modificării legii privind organizarea judiciară

22 Dec 2017 662

Deputatul PNL Mihai Voicu, trimis în judecată de DNA

21 Dec 2017 474

Deputatul Bogdan Huțucă - ”Fermierii și dezvoltatorii imobiliari persoane fizice vor fi amnistiați fiscal”

21 Dec 2017 698

Consilierii de Constanţa Rezeanu şi Căliminte, membri PNL şi nu prea!

20 Dec 2017 575

Huţucă - „Bugetul aferent anului 2018 are ca principale victime primăriile!“

20 Dec 2017 637

București. Consilierii propun bulevardul ”Regele Mihai I al României"

18 Dec 2017 558

PMP Constanţa va ataca în instanţă modul de eliberare din funcţie a unor consilieri locali PNL

15 Dec 2017 793

Deputaţii liberali, amendamente la Legea bugetului de stat. Huţucă şi Boroianu au cerut mai mulţi bani pentru Spitalul Judeţean Constanţa

13 Dec 2017 486

Un an de la alegerile parlamentare. Mai ştiţi pe cine aţi trimis în Parlamentul României?

09 Dec 2017 1274

Punctul de vedere al Nuclearelectrica faţă de comunicatul lui Virgil Popescu, deputat PNL

08 Dec 2017 535

PNL susţine că, în 2018, dezvoltarea colectivităţilor locale va fi afectată dramatic!

08 Dec 2017 444

PNL cere premierului demiterea ministrului Energiei şi a directorului general al Nuclearelectrica

07 Dec 2017 519

Comisia de buget ar putea relua votul asupra raportului la OUG privind split TVA

05 Dec 2017 298

Liberalii constănţeni nu sunt de acord cu majorarea taxelor şi impozitelor pentru 2018

30 Nov 2017 583

Mesaj tranșant al deputatului liberal Bogdan Huțucă Nu îi permitem cuplului Dragnea-Tăriceanu să vorbească în numele parlamentarilor PNL

29 Nov 2017 517

Liberalii au revenit la sentimente mai bune. Vor vota pentru validarea mandatelor lui Rezeanu şi Căliminte. În ce condiţii ar relua procedura de vacantare a mandatelor?

27 Nov 2017 1095

Consilierul PNL Andreea Văsii propune un parteneriat între Consiliul Local Municipal Constanţa şi Waze Connected Citizens

25 Nov 2017 663

E oficial. Costel Armășescu, primar al comunei Pantelimon

24 Nov 2017 748

Moţiunea de cenzură depusă de PNL va fi dezbătută joi

22 Nov 2017 308

Ludovic Orban, despre modificarea legilor Justiției-”Ne confruntăm cu o amenințare la adresa democrației”

21 Nov 2017 466

Ludovic Orban, despre coaliția PSD-ALDE ”Pune la cale procedura de suspendare a preşedintelui Iohannis”

20 Nov 2017 297

Imagini de la eveniment Mitingul PNL. Constănțenii au ieșit în stradă pentru a susţine moţiunea de cenzură împotriva Guvernului (galerie foto + video)

20 Nov 2017 681

UPDATEMoțiunea de cenzură a PNL, citită astăzi în Parlament

20 Nov 2017 592

După memoriul depus de societatea civilă Liberalii îl cer lui Făgădău să explice oportunitatea creşterii taxelor (document)

20 Nov 2017 865

Liberalii cheamă constănţenii la miting pentru susţinerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului

20 Nov 2017 561

Revista presei locale

18 Nov 2017 558

PNL depune astăzi moțiunea de cenzură

17 Nov 2017 377

Ce activităţi a derulat în primul an de mandat consilierul judeţean Stelian Gima (PNL) (document)

17 Nov 2017 410

Noii primari de la Pantelimon şi Bărăganu au depus la instanţă dosarele de validare a mandatelor

17 Nov 2017 656

Liberalii avertizează că timpul trece în defavoarea pacienţilor CJC, obligat să preia administrarea „Casei Soarelui“!

14 Nov 2017 801

PNŢCD iniţiază reconstrucţia Dreptei pentru alegerile din 2020. Încep negocierile cu PNL, USR şi PMP!

11 Nov 2017 473

Decizie în premieră la propunerea consilierilor PNL. Apartamentele RAEDPP din Peninsulă ar putea intra în reabilitare pe măsura ce expiră contractele de închiriere

10 Nov 2017 2053

PNL pregătește o moțiune de cenzură. Ce spune Ludovic Orban

08 Nov 2017 671

Consilierul local PNL Cristina Văsii, despre proiectul de taxe şi impozite - „Viitorul «sună», din păcate, a scumpiri!“

08 Nov 2017 459

Deputatul liberal Bogdan Huţucă - „Armata PSD pierde încă o redută în judeţ. Pantelimon intră sub administraţia liberală“

07 Nov 2017 509

Parcagiii ilegali riscă sancțiuni cu închisoarea de la șase luni la 15 ani

06 Nov 2017 884

Componenţa CL ales duminică. ALDE va avea viceprimar în localitatea Mereni!

06 Nov 2017 711

Rezultatele finale ale alegerilor locale desfășurate ieri în județul Constanța. PSD și PNL au câștigat câte un fotoliu de primar

06 Nov 2017 717

PNL susţine manifestaţiile de stradă faţă de atacurile împotriva justiţiei şi a măsurilor economice ale coaliţiei PSD-ALDE

06 Nov 2017 387

UPDATE. PSD câștigă Primăria Bărăganu. PNL câștigă la Pantelimon. PSD învingător și la Mereni

05 Nov 2017 2398

UPDATE. Alegeri parţiale în judeţul Constanţa. Care sunt rezultatele după numărarea voturilor

05 Nov 2017 1469

Astăzi sunt alegeri parțiale în județul Constanța. Unde și de ce se organizează. Cine sunt candidații

05 Nov 2017 1859

Acuzaţii şi jigniri. 30.000 de constănţeni trăiesc cu 1,33 de lei pe zi! Scandal între PSD şi PNL pe tema tichetelor valorice pentru nevoiaşi

03 Nov 2017 3077

George Muhscină respinge ferm orice acuzație la adresa consilierilor liberali

01 Nov 2017 556

Romeo Rezeanu va depune plângeri penale împotriva consilierilor care au părăsit ieri şedinţa Consiliului Local

01 Nov 2017 1043