Editorial Dilemele electorului român

În timp ce state vecine sau mai îndepărtate de România şi-au decis soarta, noi abia începem să bâjbâim prin hăţişul de promisiuni electorale. La nivel naţional au intrat în competiţie 6.506 aspiranţi la cele 466 de fotolii disponibile în viitorul Parlament. Unii ar fi tentaţi să spună că ofertă există cât să mulţumească pe orice alegător, însă, dacă stai să analizezi, constaţi că decizia devine dificilă.
 
Dilema electorului român e mare. Maşinării de partid s-au pus în funcţiune, iar tactici pentru atragerea electoratului ar putea sau nu să aibă efectul scontat. Fie pentru a-i determina să se implice mai mult, ştiut fiind faptul că sunt nemulţumiţi de prestaţia actualului Legislativ, dar şi de atitudinea ignorantă şi sfidătoare a parlamentarilor în funcţie, fie pentru că sunt respectaţi de comunităţi, dovadă fiind alegerea lor pe funcţii, unii primari cu priză la popor s-au trezit pe listele partidelor pentru alegerile parlamentare. Chiar dacă sunt puşi pe poziţii eligibile sau nu, aceştia vor trebui să scoată un scor bun pentru partidul pe care-l reprezintă, astfel încât să asigure formaţiunii cât mai multe şanse de a ajunge la guvernare.
 
Numai că mulţi dintre edilii-şefi aflaţi în această situaţie au recunoscut că, deşi ar putea obţine mandatul de parlamentar, nu renunţă la funcţia încredinţată de oameni în vară. Şi atunci, despre ce vorbim? Primarii se vor retrage şi vor urca alţii de pe liste pe care, poate, oamenii nu şi-i doreau ca deputaţi sau senatori pentru următorii patru ani.
 
Dar cu cine votăm? Rămâne o întrebare cu răspuns necunoscut. Să alegem piesele dintr-o maşinărie de partid bine organizată, pe cei cu aer burghez, dar marcaţi de comoditate, pe aceia care mizează pe puterea de convingere şi atractivitatea liderului de partid, pe oamenii care vin în faţa noastră susţinând că reprezintă noutatea şi au un stil atipic pentru români de a acţiona şi a gândi ori pe cei care manifestă o tentativă de resuscitare a unor valori demult uitate de societatea românească? Greu de prognozat, însă şi mai greu pentru cel ce vrea totuşi să ajungă în cabina de votare.
 
Situaţia se complică dacă ne gândim că lehamitea şi gândirea de genul „totul e aranjat, nu mai contează votul meu“ vor determina o prezenţă scăzută la urne şi o lipsă de reprezentativitate a celor care se vor „lăuda“ cu un nou trofeu - mandatul de parlamentar.
 
La asta putem adăuga melanjul de doctrine ce se regăseşte în programele de guvernare propuse şi reformarea parţială a partidelor politice. Astfel, dilema electorului român se aprofundează, iar rezultatul final: un Parlament fragmentat, în care negocierile politice pentru formarea majorităţii guvernamentale ar putea compromite grav aplicarea unor reforme importante, adoptarea unor legi importante şi aşteptate de mult timp etc.
 
Şi totuşi, un sfat pentru simplul alegător. Nu renunţa la visele tale, nu omorî speranţa de mai bine pentru copilul tău! Haideţi să le facem o „surpriză“ politicienilor şi, prin prezenţa masivă la urne, să le dăm peste cap toate calculele. Măcar aşa dovedim că suntem responsabili şi ne implicăm pentru că… ne pasă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații avere Constanța Averea și interesele judecătorului Traian Iancu, locțiitorul președintelui BEJ Constanța (DOCUMENTE)

15 Apr 2024 414

Unde și cum vom putea vota la alegerile din 2024? Află care este secția ta de votare în municipiul și județul Constanța! (DOCUMENT)

07 Apr 2024 1796

MAE Înregistrarea alegătorilor pentru votul prin corespondență sau la o secție de votare din străinătate la alegerile prezidențiale și la alegerile parlamentare din anul 2024

03 Apr 2024 502

UPDATE Decebal Făgădău revine în PSD. Pentru ce funcție ar putea candida (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 1452

Alianța Dreapta Unită solicită Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare și locale

11 Mar 2024 599

Oficial de la MAE despre votul prin corespondență la alegerile pentru Președintele României și cele parlamentare

11 Mar 2024 527

Oficial Alegerile locale și cele europarlamentare, comasate. Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență

08 Mar 2024 738

Calendarul alegerilor ce vor avea loc în 2024! Ce au decis liderii coaliției PSD-PNL

22 Feb 2024 974

Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța „Mergem pe cont propriu la locale. În BPN s-a votat comasarea și liste comune doar pentru europarlamentare!”

21 Feb 2024 1086

LIVE VIDEO TEXT Liderii Coaliției anunță când vom merge la vot anul acesta

21 Feb 2024 989

Surse Alegerile prezidenţiale 2024 ar putea fi organizate în luna septembrie

21 Feb 2024 496

Liderii Coaliției ar fi ajuns la un acord în privința comasării alegerilor! PNL și PSD ar avea candidați comuni la toate alegerile

19 Feb 2024 606

Lumea politică rămâne deocamdată o lume a bărbaților Ce a afirmat Alina Gorghiu în legătură cu legea ce prevede ca 33% dintre locurile eligibile pentru alegerile parlamentare să revină femeilor

26 Jan 2024 760

Primăria Constanța Licitație pentru închiererea unui spațiu pentru depozitarea materialelor folosite în alegerile din 2024

26 Jan 2024 828

Primăria Constanța se pregătește de alegeri Vrea să închirieze un spaţiu cu destinația de depozit pentru materialele necesare desfăşurării celor patru cicluri electorale!

15 Jan 2024 736