Editorial Se caută CANDIDAT pentru prezidenţiale

Toamnă târzie garnisită cu alegeri prezidenţiale, candidaţi care se pierd în neant, alegători descurajaţi şi dezorientaţi care, cel mai probabil, vor absenta în număr destul de mare de la scrutin. Cu toate acestea, România va bifa, în noiembrie, o nouă cursă electorală pentru ocuparea fotoliului de preşedinte al ţării, o cursă care, cel puţin până în prezent, în loc să dea naştere unei competiţii constructive, excelează prin a ne îndepărta tot mai mult de viaţa politică românească.
Dar deocamdată e vară, ai putea spune, şi până la alegeri mai este destul timp. Singurul care se agită mai dihai este premierul Victor Ponta, care, în ultima vreme, nu prea se mai ştie dacă merge în „vizite de lucru“ sau a intrat deja în campanie. Pesediştii, la rândul lor, fac şi ei valuri cu tot felul de declaraţii, punând eşecurile de la alegerile din 2004 şi 2009 pe seama lipsei de noroc, mizând acum pe faptul că le-a cam venit rândul la roata sorţii şi o forţă supranaturală îi va ajuta, fără doar şi poate, să câştige.
Mai vorbim de un Klaus Iohannis, de un Cătălin Predoiu, de un Viorel Cataramă... nimic care să ne dea prea mari speranţe însă. Şi să nu uităm totuşi că, în prezent, aceştia cam au statut de candidat. Dar fie şi aşa, să fie cei patru candidaţii la fotoliul de preşedinte, ce aşteptări avem noi de la ei? Mai bine zis, ce aşteptări avem noi de la viitorul preşedinte al României? Le-a prezentat cineva actualilor visători la funcţia de preşedinte un profil care să se plieze pe problematica naţională, dar şi pe cea internaţională? Căci totuşi, să nu uităm, în jurul nostru cam fierbe lumea, iar un preşedinte care ignoră sau emite cine ştie ce păreri personale de blog, referitor la problemele cu care se confruntă statele învecinate, este fix ce ne-ar lipsi pentru a ne duce cu totul pe Apa Sâmbetei.
Ne concentrăm prea mult pe probleme minore cărora le transferăm o importanţă majoră rezultată din subiectivismul cu care le abordăm, indiferent că vorbim aici de presă sau de oamenii de rând. Astfel iau naştere scenarii false care sunt alimentate până la paroxism de cei care stăpânesc foarte bine arta manipulării. Rezultatul?! Cel mai probabil, vom avea pe buletinele de vot, din noiembrie, doar nişte nume care nu vor spune prea multe... Vor fi acei anonimi celebri, rivali în faţa alegătorilor şi cei mai buni prieteni şi aliaţi în spatele cortinei de vot. Vor fi nişte personaje de poveste care, atunci când vor fi puşi să deschidă gura şi să emită o părere pertinentă care să reprezinte punctul de vedere al României (atenţie! al României, că doar vorbim de preşedintele ţării), vor răspunde asemenea unui personaj celebru, cu aspiraţii pe cât de măreţe, pe atât de nejustificate, care, întrebat fiind de MTO, a mormăit anemic: „O să lucrăm la toate...“
Aşadar, trece vara, vine toamna, vin alegerile peste noi şi noi nu avem totuşi un CANDIDAT la prezidenţiale.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ce spune Mircea Geoană despre o eventuală candidatură la prezidențiale (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 Mar 2024 819

Rareș Bogdan, despre candidaturi comune PSD-PNL la alegeri „De candidatura la prezidenţiale şi eventualitatea unei candidaturi comune, nu s-a vorbit, vă spun cu toată sinceritatea”

10 Feb 2024 721

Kelemen Hunor o vede pe şefa Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi, drept candidat la alegerile prezidenţiale

30 Sep 2023 789

DNA Constanța a trimis în judecată un fost candidat la alegerile prezidenţiale! Începe procesul

14 Jul 2023 1999

Surse DNA Constanța l-a trimis în judecată pe Alexandru Cumpănașu

14 Dec 2022 1986

„Da, este adevărat“ Remus Cernea, primul candidat la alegerile prezidenţiale din 2024 (VIDEO)

23 Feb 2022 2074

DNA Constanța, NUP pentru ONG-ul fondat și condus de Alexandru Cumpănașu, candidat la alegerile prezidenţiale 2019

05 Apr 2021 2121

Secțiile de vot din județ au afișat buletinele de informare cu ștampila peste numele candidatului PNL (galerie foto)

24 Nov 2019 6428

Bogdan Huţucă (PNL) - „Votul de duminică este și despre Constanța. Cu fiecare vot pentru Iohannis, împingem pesedismul tot mai departe de sfera puterii“

22 Nov 2019 3375

BEC Rezultate parţiale vot alegeri prezidențiale 2019

11 Nov 2019 2113

Theodor Paleologu (PMP) - „Candidez pentru o Românie respectată, educată, performantă. Am convingerea că România merită mai mult!“

08 Nov 2019 2945

Un candidat la prezidențiale a dispărut! SPP a sesizat poliția

07 Nov 2019 2336

Viorica Dăncilă (PSD) - „Scopul Guvernului Orban este de a-i da lui Iohannis un nou mandat, nu de a guverna. Iar asta este un afront la democraţie“

06 Nov 2019 1694

Candidatul PMP, Theodor Paleologu, militează pentru o cultură vie, libertatea cultelor şi o presă liberă

05 Nov 2019 2777

Viziunea candidatului PMP, Theodor Paleologu - „Într-o ţară normală, preşedintele comunică cu societatea!“

04 Nov 2019 2670