Acuzaţii de fals către şeful CJC Judecătorul Ion Tudoran şi controlul judiciar al lui Nicuşor Constantinescu

Judecătorul Corneliu Bogdan Ion Tudoran, din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, a analizat, ieri, contestaţia formulată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie împotriva deciziei Tribunalul Bucureşti din data de 10 iunie, când le-a fost respinsă cererea de menţinere a controlului judiciar faţă de Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa. Tot pe data de 10 iunie, Tribunalul Bucureşti a dispus revocarea măsurii preventive mai sus precizate, fapt care a dus la nemulţumirea procurorilor Anticorupţie. Până la închiderea ediţiei print, judecătorul Corneliu Bogdan Ion Tudoran nu luase o decizie în ceea ce priveşte contestaţia DNA. În prezent, şeful CJC se află în SUA pentru efectuarea unor proceduri medicale. Deoarece nu ar fi respectat limitele impuse de magistraţi, Tribunalul Bucureşti a dispus emiterea unui mandat de arestare pe numele lui Nicuşor Constantinescu. Ieri, în presa centrală ar fi circulat o scrisoare a medicilor americani care anunţau că preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa nu poate fi adus în România din cauza stării de sănătate în care se află. Tot ieri, jurnaliştii din capitală au susţinut, citând Tribunalul Bucureşti, că şeful CJC ar fi falsificat o semnătură de pe o scrisoare medicală, pentru a putea rămâne în America.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Asociaţia Handbal Club Dobrogea Sud Constanţa, în pragul insolvenței!

28 Apr 2024 221

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1697

Administrația Chițac, în proces cu Mazăre și Nicușor pentru Fundația Fantasio! Surpriză la Tribunalul Constanța (MINUTA)

14 Apr 2024 693

Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru finele lunii! Se pregătește audierea lui Ionuţ Ţiţimeaua, fost director în CJC

01 Apr 2024 946

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 869

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 860

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1243

Mazăre și Nicușor, dați în judecată de administrația Chițac! Judecătoria Constanța și-a declinat competența

09 Feb 2024 1495

Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, victorie la Curtea Supremă! La mijloc sunt aproape 3 milioane de dolari (MINUTA)

07 Feb 2024 1692

Tribunalul Constanța, termen nou în dosarul privind cadastrarea județului Constanța!

27 Jan 2024 942

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1459

Constanța. Răsturnare de situație în cazul insolvenței Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul sucursala Năvodari

03 Dec 2023 1540

Gabriel Mustaţă, transferat la Curtea de Apel Constanța Niţeanu Voichiţa Mihaela este noul judecător al dosarului privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu. Noul termen, februarie 2024

26 Nov 2023 1026

Înalta Curte a decis! Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu rămâne la Tribunalul Constanța!

23 Nov 2023 861

S-a cerut falimentul SC Xenoti SRL, firmă ce deține Hotelul Flora, din Mamaia! Iată decizia Tribunalului Constanța!

08 Nov 2023 1375