Barmaniţe, ospătăriţe ori culegătoare de măsline Tribunalul Constanţa şi cele 16 persoane bănuite că traficau minore în Occident

comisie_-_palatul_justitiei.jpgMai multe persoane trimise în judecată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni s-au aflat, ieri, în atenţia magistraţilor constănţeni.

Concret, Tribunalul Constanţa a analizat cauza penală cu numărul unic 7457/118/2012, în care inculpaţii sunt 16 număr. Portalul instanţelor de judecată arată că dosarul inculpaţilor a avut ca obiect „Cerere de comisie rogatorie şi delegare. Audiere martori".

Privitor la această speţă, oficialii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au anunţat că cercetările au fost demarate în baza informaţiilor furnizate de către autorităţile olandeze cu privire la existenţa pe teritoriul României a unei grupări de traficanţi de persoane, formată din cetăţeni români şi olandezi care recrutau tinere, minore şi majore, din diverse judeţe ale ţării. Organele de anchetă mai susţin că inculpaţii, sub promisiunea unui loc de muncă (fie ca barmaniţă sau ospătăriţă, fie în agricultură, la cules de măsline) în Occident, respectiv în Olanda, transportau fetele în Amsterdam, unde le exploatau sub ameninţare şi violenţă pe piaţa prostituţiei din această ţară.

Ulterior, continuă procurorii DIICOT, veniturile rezultate erau încasate de către membrii grupării. În urma activităţilor efectuate în cauză s-a stabilit că, alături de această grupare trimisă în judecată de procurorii DIICOT, au acţionat şi alte persoane pentru care autorităţile judiciare olandeze au procedat la urmărirea penală, fiind arestaţi şi condamnaţi de instanţele olandeze la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni de trafic de persoane. Următorul termen a fost stabilit de judecători pentru mâine.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Teren în Faleză Nord, recâștigat de Apele Române de la Primăria Constanța! Ce au invocat judecătorii pentru a radia dreptul de proprietate al municipalității (MOTIVARE)

03 May 2024 708

Tribunalul Constanța, obiectiv în 2024 – o soluție revoluționară pentru înregistrarea ședințelor de judecată, cu transcrierea automată a declarațiilor! (DOCUMENT)

02 May 2024 567

Contestația pe legea electorală, respinsă și în apel Feliciei Ovanesian poate candida!

02 May 2024 470

Achitare pentru un brancardier din Spitalul Județean Constanța, acuzat de trafic de influență! Procurorii, nemulțumiți

01 May 2024 630

Fiul unui fost consilier județean PNL, proces cu Primarul Municipiului Constanța, pentru un teren de pe strada Traian! Decizia Curții de Apel (MINUTA)

30 Apr 2024 718

Judecătorii de la Tribunal au suspendat procesul între Consiliul Local Limanu și afaceristul Marius Bărbat, fost comisar în cadrul Serviciului Antifraudă

28 Apr 2024 550

Judecătoria a menținut decizia Biroului Electoral Năvodari în cazul candidaturii lui Nicolae Matei. Mai poate face apel la Tribunal!

28 Apr 2024 521

Electrocentrale Constanța SA, proces cu municipalitatea pentru anularea unei HCL din 2001, prin care mai multe trenuri au fost preluate de primărie. Decizia Tribunalului (MINUTA)

25 Apr 2024 415

UPDATE- Ce spune fostul city manager Felicia Ovanesian câștigă la Tribunal procesul cu Primăria Constanța! Ce a obținut (MINUTA)

24 Apr 2024 1131

Constanța! Achitare pentru un jandarm și doi polițiști, acuzați de purtare abuzivă!

19 Apr 2024 790

LIVE Text Vlad Matei Pascu, la Tribunalul Constanța. Instanța a rămas în pronunțare (FOTO+VIDEO)

16 Apr 2024 1261

Tribunalul Constanta cumpără servicii poștale și de curierat!

13 Apr 2024 611

Judecătorul Marius Cătălin Croitoru rămâne vicepreședinte al Tribunalului Constanța

11 Apr 2024 515

Primarul din Constanța, obligat să emită certificatul de urbanism pentru investiția Le Rose del Lago, din Mamaia, de lângă pasarela pietonală! (MINUTA)

10 Apr 2024 6295

Marius Cătălin Croitoru, preșdintele Judecătoriei Medgidia, propus vice în continuare al Tribunalului Constanța

08 Apr 2024 511