Cântăreţ al formaţiei Gaz pe Foc, inculpat la Constanţa Tribunalul îi permite vedetei să plece în concediu, în străinătate

Mija-EugeniuMija.jpgMagistraţii din cadrul Tribunalului Constanţa îi permit lui Realini Lupşa, cântăreţ al formaţiei Gaz pe Foc, fost partener de afaceri al social-democratului Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, să plece în concediu de odihnă, în străinătate. Decizia a fost luată de judecători în dosarul „Bani pentru şefi din CJC", cauză în care Realini Lupşa are calitatea de inculpat.

Portalul instanţelor de judecată informează că Tribunalul a admis cererea formulată de Lupşa privind încuviinţarea părăsirii ţării, în raport de măsura preventivă a obligării acestuia de a nu părăsi ţara, încuviinţându-i părăsirea teritoriului României. Cântăreţul are voie să stea în afara graniţelor ţării în perioada 13 - 27 iulie, pentru efectuarea concediului de odihnă. De menţionat că decizia este definitivă şi nu poate fi atacată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa. Cântăreţul formaţiei Gaz pe Foc a fost trimis în judecată, la finele lunii trecute, de către procurorii DNA, alături de Eugeniu Mija şi Nicolae Vasilescu, înalt funcţionar public, şef al Departamentului Legislativ al Camerei Deputaţilor şi preşedinte al Casei Româno - Chineze. Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în sarcina lui Mija s-au reţinut două infracţiuni de trafic de influenţă, în timp ce Lupşa şi Vasilescu sunt acuzaţi de trafic de influenţă. Organele de anchetă spun că, în cursul lunii noiembrie 2011, inculpaţii Mija Eugeniu, Lupşa Realini şi Vasilescu Nicolae, ar fi pretins de la reprezentantul legal al unor societăţi comerciale (denunţător) suma de 2.000.000 de lei. Banii reprezentau 40% din valoarea totală a unor lucrări de construcţii efectuate în anii 2008 şi 2009 de firmele denunţătorului în beneficiul a cinci primării din judeţul Constanţa. Procurorii mai arată că, în schimbul sumei mai sus precizate, inculpaţii ar fi trebuit să intervină pe lângă persoane cu funcţii de decizie din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa şi pe care să îi determine să dispună achitarea către firmele denunţătorului a datoriei primăriilor respective, în sumă totală de 5.000.000 de lei.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Teren în Faleză Nord, recâștigat de Apele Române de la Primăria Constanța! Ce au invocat judecătorii pentru a radia dreptul de proprietate al municipalității (MOTIVARE)

03 May 2024 298

Tribunalul Constanța, obiectiv în 2024 – o soluție revoluționară pentru înregistrarea ședințelor de judecată, cu transcrierea automată a declarațiilor! (DOCUMENT)

02 May 2024 504

Contestația pe legea electorală, respinsă și în apel Feliciei Ovanesian poate candida!

02 May 2024 413

Achitare pentru un brancardier din Spitalul Județean Constanța, acuzat de trafic de influență! Procurorii, nemulțumiți

01 May 2024 596

Fiul unui fost consilier județean PNL, proces cu Primarul Municipiului Constanța, pentru un teren de pe strada Traian! Decizia Curții de Apel (MINUTA)

30 Apr 2024 653

Judecătorii de la Tribunal au suspendat procesul între Consiliul Local Limanu și afaceristul Marius Bărbat, fost comisar în cadrul Serviciului Antifraudă

28 Apr 2024 531

Judecătoria a menținut decizia Biroului Electoral Năvodari în cazul candidaturii lui Nicolae Matei. Mai poate face apel la Tribunal!

28 Apr 2024 492

Electrocentrale Constanța SA, proces cu municipalitatea pentru anularea unei HCL din 2001, prin care mai multe trenuri au fost preluate de primărie. Decizia Tribunalului (MINUTA)

25 Apr 2024 401

UPDATE- Ce spune fostul city manager Felicia Ovanesian câștigă la Tribunal procesul cu Primăria Constanța! Ce a obținut (MINUTA)

24 Apr 2024 1083

Constanța! Achitare pentru un jandarm și doi polițiști, acuzați de purtare abuzivă!

19 Apr 2024 768

LIVE Text Vlad Matei Pascu, la Tribunalul Constanța. Instanța a rămas în pronunțare (FOTO+VIDEO)

16 Apr 2024 1216

Tribunalul Constanta cumpără servicii poștale și de curierat!

13 Apr 2024 606

Judecătorul Marius Cătălin Croitoru rămâne vicepreședinte al Tribunalului Constanța

11 Apr 2024 499

Primarul din Constanța, obligat să emită certificatul de urbanism pentru investiția Le Rose del Lago, din Mamaia, de lângă pasarela pietonală! (MINUTA)

10 Apr 2024 6279

Marius Cătălin Croitoru, preșdintele Judecătoriei Medgidia, propus vice în continuare al Tribunalului Constanța

08 Apr 2024 501