Cine sunt martorii deveniţi inculpaţi în dosarul retrocedărilor

martori_-_curtea_de_apel_bucuresti.jpgAudiat marţi de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, şi-a apărat cauza. Printre altele, cel care pe vremea retrocedărilor era consilier local şi membru al comisiei de acordare a drepturilor în baza Legii 10 a spus: „Mai mult de două treimi din inculpaţi au fost martori. S-a dovedit, şi am declarat asta în instanţă, că au fost şantajaţi ca să declare orice împotriva mea şi a lui Radu Mazăre şi, pentru că n-au cedat, au fost transformaţi în inculpaţi. Cert e că, în patru ore, am lămurit judecătoarea despre multe probleme care se credeau a fi «marile pagube» aduse de mine şi Radu Mazăre municipiului Constanţa" (n.r. declaraţie preluată din cotidianul Telegraf, ediţia din 12 septembrie a.c.)

Dar cine sunt aceşti martori inculpaţi şi ce au făcut ei de au ajuns în dosar? Ei fac parte din diverse categorii descrise de procurorii DNA în comunicatul remis pe 28 octombrie 2008, în momentul inculpării: „Cesionarii cumpărători de drepturi succesorale: Pană Viorel, Ionescu Valentin Gheorghe, prin firma sa Habitat şi Ambient SA, Borcea Cristian şi Camboianu Mihai, Sandu Bogdan Gabriel, prin SC Holland Development Group SA, şi Ene Daniel, Puşcaşi Marius, Puşcaşi Carmen şi Ceacîreanu Mihai Sergiu, ca persoană fizică şi prin firma sa New Home Construct SA, pentru complicitate la infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie". Care au fost motivele procurorilor, aşa cum au fost ele descrise în rechizitoriu?

- Mihai Sergiu Ceacîreanu a prejudiciat statul prin faptele sale, spun procurorii, cu 6.646.665 USD şi municipiul Constanţa cu 6.6553.360 USD;

- Gabriel Bogdan Sandu (Holland Development) a prejudiciat statul prin faptele sale, spun procurorii, cu 5.239.607 USD şi municipiul Constanţa cu 8.198.178 USD;

- Daniel Ene a prejudiciat prin faptele sale, spun procurorii, municipiul Constanţa cu 696.604 USD;

- Mihai Camboianu a prejudiciat statul prin faptele sale, spun procurorii, cu 19.323.827 euro şi municipiul Constanţa cu 8.357.183 euro;

- Valentin Gheorghe Ionescu (Habitat şi Ambient) a prejudiciat statul prin faptele sale, spun procurorii, cu 19.323.827 euro şi municipiul Constanţa cu 8.357.183 euro;

- Cristian Borcea (a ajuns proprietarul a 29.000 mp. Din vânzarea unei părţi din această suprafaţă a câştigat 2.000.000 de euro) a prejudiciat statul prin faptele sale, spun procurorii, cu 19.323.827 euro şi municipiul Constanţa cu 8.357.183 euro;

- Marius Puşcaşi a prejudiciat municipiul Constanţa, potrivit procurorilor, cu 2.953.164 euro;

- Carmen Puşcaşi a prejudiciat municipiul Constanţa, potrivit procurorilor, cu 2.953.164 euro.

Lista este continuată de „Interpuşii cumpărători de terenuri: Barbu Paraschiva, Şerban Alexandru Octavian şi Popa Basarab, prin firma sa Pomacost SA şi Aqualand SA, la care era acţionar, pentru complicitate la infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie".

- Paraschiva Barbu - „asociată a grupării infracţionale încă de la început(...) promitent cumpărător încă de dinaintea soluţionării notificării lui Constantin Dumitru Ion Cocăneanu". Terenurile cumpărate de Paraschiva Barbu au ajuns la firme cum ar fi APV Media Turism şi Nisipuri SA, în care erau implicaţi membri ai familiei Mazăre. A prejudiciat statul prin faptele sale, spun procurorii, cu 480.000 USD şi municipiul Constanţa cu 7.216.439 USD;

- Basarab Popa - a fost implicat, spun anchetatorii, în cazurile de retrocedare Leşe, Cocăneanu şi Movilă. Implicat la acea dată în SC Pomacost SA, cel despre care se spune că ar fi vărul primarului Radu Mazăre, a adus un prejudiciu, în opinia procurorilor, de 4.572.960 USD şi 464.802 euro;

- Alexandru Octavian Şerban - actualul şef al clinicii de Ortopedie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, a fost cumpărător al retrocedării de care a beneficiat Laura Mariana Leşe. A prejudiciat statul prin faptele sale, spun procurorii, cu 20.030.400 USD şi municipiul Constanţa cu 6.722.298 USD.

Nici evaluatorul nu lipseşte dintre martorii inculpaţi: „Evaluator agreat de primăria Constanţa, Dima Alin Horaţiu, pentru complicitate la infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie".

Lista este continuată şi de notarul Ruxandra Luminiţa Darie, soţia vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Cristian Gheorghe Darie, dar şi de Elena Ştefănescu.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

aloe

13 Sep, 2012 09:41

mare hotie

Articole asemanatoare

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 656

Procurorul Oana Andreea Schmidt Hăineală, în atenția CSM! Anul trecut a trimis în judecată familia Pascu (RECHIZITORIU)

22 Apr 2024 717

Patru judecători de la Curtea de Apel Constanța ar fi fost ameninţați cu acte de violenţă! Începe judecata (RECHIZITORIU+MINUTĂ)

22 Apr 2024 853

Rechizitoriu pentru cunoscutul bancher Gheţea Radu Graţian! Trimis în judecată, la Constanța, pentru ucidere din culpă! (VIDEO+DOCUMENT)

24 Mar 2024 1160

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, accident la Mangalia! Latura civilă, amânată pentru aprilie 2024 (VIDEO)

12 Mar 2024 935

Judecători amenințați la Constanța! „Este ca și cum Irod l-ar acuza pe pruncul Iisus cu privire la propriile lui crime!“ (RECHIZITORIU)

11 Mar 2024 1043

Ce spune avocatul Adrian Cuculis Crimă într-un hotel din Mangalia! Se cere schimbarea încadrării juridice

11 Mar 2024 1808

Bărbatul acuzat că ar fi agresat măicuțele de la mănăstirea Sfânta Maria, din Techirghiol, cere să fie pus în libertate!

19 Feb 2024 851

Premieră Condamnare în primul și singurul dosar de Cyberbullying din Constanța! Decizia, atacată la instanța superioară (RECHIZITORIU)

15 Feb 2024 1076

Polițiștii din Constanța au găsit două kilograme de Cannabis într-o geantă abandonată pe stradă de un cetățean speriat! (RECHIZITORIU)

07 Feb 2024 1122

Fost ministru al Justiției, Monica Macovei trimisă în judecată, la Mangalia! Primul termen, marți, 16 ianuarie 2024 (DOCUMENT)

13 Jan 2024 1039

Justiție Constanța Începe procesul lui Matei Vlad Pascu, șoferul implicat în tragedia de la 2 Mai (RECHIZITORIU)

11 Dec 2023 2135

DNA l-a trimis în judecată pe Cezar Costin Stancu, fost vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Cetățenie! Dosarul, amânat pentru la anul (RECHIZITORIU)

23 Nov 2023 817

Omor calificat la Tulcea! Rechizitoriu demn de filmele cu detectivi. Sentință definitivă la Constanța. Daune reduse la jumătate

14 Nov 2023 2459

Judecătoria Mangalia îi prelungeşte dreptul de circulaţie Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției (DOCUMENT)

31 Oct 2023 846