Eveniment

Cristian Cirjaliu asteapta sa se faca dreptate in procesul cu Ionita

colaj_1.jpg„Legea trebuie respectată, nu sfidată, şi nimeni nu este mai presus de lege. Dacă ai greşit, trebuie să plăteşti, mai ales dacă faci faptele cu bună ştiinţă, cum s-a întâmplat în acest caz", a declarat Cristian Cîrjaliu

Magistraţii Judecătoriei Constanţa au amânat pentru data de 24 martie pronunţarea unui verdict în dosarul în care Ion Ioniţă, fostul primar din Agigea, este judecat pentru mai multe infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice, incidente în urma cărora Cristian Cîrjaliu, actualul primar al comunei, a avut nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale. Având calitatea de parte vătămată în dosar, Cristian Cîrjaliu a precizat că este de părere că justiţia şi-a făcut datoria în acest caz, dar că legea trebuie să fie respectată, nu sfidată.

Concret, Ion Ioniţă este judecat pentru conducerea unui autovehicul având permisul suspendat şi pentru părăsirea locului accidentului. Potrivit anchetatorilor, pe 19 decembrie 2006, Ion Ioniţă ar fi condus un autoturism deşi avea permisul suspendat. Totodată, în urma unei altercaţii cu Cristian Cîrjaliu, care venise lângă maşina lui, Ion Ioniţă, primar la vremea respectivă în Agigea, ar fi întors autoturismul şi l-ar fi luat pe Cîrjaliu pe capota maşinii, parcurgând astfel o distanţă de aproximativ trei metri. În luna noiembrie 2008, instanţa Judecătoriei Constanţa a admis plângerea formulată de actualul primar din Agigea împotriva rezoluţiei procurorului prin care Ion Ioniţă fusese scos de sub urmărirea penală pentru aceste infracţiuni. Judecătorii au desfiinţat ordonanţa nr. 13095/P/2006, din data de 21 aprilie 2008, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa şi a pus în mişcare acţiunea penală faţă de Ion Ioniţă. Cauza a fost reţinută spre judecare şi, la mai bine de un an de la această decizie, instanţa a rămas în pronunţare asupra infracţiunilor de care este acuzat fostul edil.

Pedeapsă cu suspendare

În sala de judecată, procurorul de şedinţă a solicitat instanţei condamnarea lui Ioniţă la o pedeapsă cu închisoarea, însă le-a cerut judecătorilor să dispună suspendarea condiţionată a pedepsei. La rândul său, avocatul lui Cristian Cîrjaliu a achiesat la concluziile procurorului, solicitând aceeaşi pedeapsă pentru inculpat. În ceea ce-l priveşte pe Ion Ioniţă, prin intermediul avocatului său, acesta a solicitat achitarea, pe motiv că faptele de care este acuzat nu ar exista, o altă persoană conducând autoturismul în ziua respectivă. În ultimul cuvânt, fostul primar a declarat că se consideră nevinovat. Contactat telefonic, Cristian Cîrjaliu a precizat: „Eu cred că justiţia şi-a făcut datoria în acest caz şi las în continuare totul la latitudinea acesteia, pentru că este singura care poate introduce o stare de normalitate în condiţiile actuale în care trăim în România".

Plângere penală

„Legea trebuie respectată, nu sfidată, şi nimeni nu este mai presus de lege. Dacă ai greşit, trebuie să plăteşti, mai ales dacă faci faptele cu bună ştiinţă, cum s-a întâmplat în acest caz", a spus Cîrjaliu. Totodată, primarul a adăugat că intenţionează ca, după ce Judecătoria Constanţa va pronunţa un verdict în acest dosar, să înainteze o plângere penală împotriva şefului Poliţiei Rurale, Ion Chiru, poliţistul care s-a ocupat de dosar, întrucât „toate actele premergătoare anchetei au fost făcute în mod abuziv". De asemenea, primarul a mai precizat că nu a fost convocat la momentul la care s-a efectuat expertiza în dosar, contrar prevederilor Codului de procedură penală. Instanţa va pronunţa o hotărâre în acest dosar pe data de 24 martie.


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primari, consilieri locali, avocați Constănțeni celebri care își serbează onomastica de Crăciun!

25 Dec 2017 1026

Oameni cunoscuți ai Constanței care ,,schimbă prefixul” în 2016. Cine este cel mai tânăr cine este decanul de vârstă

02 Jan 2016 1570

Litoral TV Nemulțumirile persistă la Podul Agigea

20 Nov 2013 1075

Litoral TV Podul disputelor politice

23 Sep 2013 991

În locul unde a fost sfâşiată de câini Valentina Ţigănuş a apărut varianta de ocolire de la Agigea Autoritatea locală şi oamenii au uitat de tragicul incident. Nimeni nu a fost tras la răspundere! (galerie foto)

04 Sep 2013 1734

Primarul Cristian Cîrjaliu are planuri mari pentru Lazu și Agigea

25 Aug 2013 2135

Nemulțumiri față de ANI

22 Aug 2013 1341

Centru pentru tineri, la Agigea

21 Aug 2013 1303

ANI susţine că este incompatibil În câte societăţi este acţionar Cristian Cîrjaliu, primarul comunei Agigea (documente)

09 Aug 2013 4162

„„Verdict” de incompatibilitate de la ANI Primari celebri cu „sabia” deasupra capului

04 Jul 2013 2006

Primarul Cristian Cîrjaliu, declarat incompatibil de ANI, invitat la „Radiografia zilei”

03 Jul 2013 947

Cine sunt primarii constănţeni care nu au transmis ANI un punct de vedere privind starea lor de incompatibilitate

03 Jul 2013 980

Primarul Cristian Cîrjaliu, la ceas aniversar

08 Jun 2013 1164

Anunţuri 5 iunie 2013

05 Jun 2013 931

Primarul comunei Agigea, Cristian Cîrjaliu, invitat la „Radiografia zilei”

12 Feb 2013 1224

Cristine şi Cristiani, la ceas de sărbătoare

25 Dec 2012 3821

Primăria Agigea contractează servicii de cadastru şi topografie

07 Dec 2012 1906

Ce spune liderul naţional al Asociaţiei Comunelor din România despre noile alegeri din Filiala Constanţa

08 Sep 2012 1389

Şefia AcoR, disputată între independentul Valentin Vrabie şi social-democratul Cristian CîrjaliuCine va câştiga în final ACoR-ul - politicul sau independenţa politică?

07 Sep 2012 2316

Luptă strânsă pentru reprezentarea primarilor de comune Şefia ACoR Constanţa, disputată de Vrabie şi Cîrjaliu

06 Sep 2012 1457

Şefia ACoR, disputată de Vrabie şi Cîrjaliu

06 Sep 2012 904

Gâju, Vrabie şi Cîrjaliu au intrat în cursa pentru şefia ACoR Constanţa

06 Sep 2012 948

Ce crede primarul Cristian Cîrjaliu despre noul pod rutier de la Agigea

20 Jul 2012 2465

Cîrjaliu, ales cu 75% din voturi. USL a obţinut 67% în CL Agigea

11 Jun 2012 1019

Primarul Cîrjaliu îşi lansează, azi, candidatura pentru un nou mandat

19 May 2012 626

Cîrjaliu îşi lansează candidatura pentru un nou mandat

18 May 2012 1130

Cristian Cîrjaliu şi-a depus candidatura la Biroul Electoral de Circumscripţie Agigea

28 Apr 2012 748

Observator de ConstantaLa sarbatoare satului Lazu, Cirjaliu promite asfaltarea strazilor si retea de canalizare

03 Jun 2011 705

Cirjaliu a inaugurat Serviciul Public de Evidenta a Persoanelor

18 Mar 2010 1490

Primarul Cirjaliu a pozat lei in Africa de Sud

23 Sep 2009 2291

Cristian Cirjaliu „In sapte luni se definitiveaza referendumul"

06 Aug 2009 838

Castigatorii fotoliului de primar in turul 2 din data 15 iunie 2008

02 Jul 2008 672

Castigatorii fotoliului de primar in turul 2 din data 15 iunie 2008

01 Jul 2008 649

Castigatorii fotoliului de primar in turul 2 din data 15 iunie 2008

30 Jun 2008 644

Castigatorii fotoliului de primar in turul 2 din data 15 iunie 2008

28 Jun 2008 687

Castigatorii fotoliului de primar in turul 2 din data 15 iunie 2008

27 Jun 2008 631

Castigatorii fotoliului de primar in turul 2 din data 15 iunie 2008

26 Jun 2008 672

Castigatorii fotoliului de primar in turul 2 din data 15 iunie 2008

25 Jun 2008 679

Castigatorii fotoliului de primar in turul 2 din data 15 iunie 2008

24 Jun 2008 616

Castigatorii fotoliului de primar in turul 2 din data 15 iunie 2008

23 Jun 2008 596

Castigatorii fotoliului de primar in turul 2 din data 15 iunie 2008

21 Jun 2008 623

Castigatorii fotoliului de primar in turul 2 din data 15 iunie 2008

20 Jun 2008 563

Castigatorii fotoliului de primar in turul 2 din data 15 iunie 2008

19 Jun 2008 618

Castigatorii fotoliului de primar in turul 2 din data 15 iunie 2008

18 Jun 2008 609

Transfer de putere catre PSD

17 Jun 2008 828

Castigatorii fotoliului de primar in turul 2 din data 15 iunie 2008

17 Jun 2008 632

Castigatorii fotoliului de primar in turul 2 din data 15 iunie 2008

16 Jun 2008 1456

Ion Ionita a dat cu masina peste un consilier

20 Dec 2006 480