Cristian Maricel Cîrjaliu, primar al comunei Agigea, averea și interesele (DOCUMENTE)

Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.

În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese a lui Cristian Maricel Cîrjaliu, primar al comunei Agigea.



În declaraţia de avere completată în anul 2023, primarul nu a declarat bunuri mobile sau imobile.  

În ceea ce privește datoriile, Cîrjaliu a declarat un credit contractat în anul 2007, scadent în 2036, în valoare de 1.333.422 lei. 

În declarația de interese completă în anu 2023, primarul a declarat calitatea sa de membru PNL Constanța - Președintele Organizației de Seniori.  

La capitolul venituri, Cîrjaliu a declarat un venit de 92.851 lei ca indemnizație de la Primăria Agigea. 

În declarația de interese din anul 2023, primarul a declarat calitatea sa de acţionar în cadrul SC Coremar SA -Constanța și președinte al Gal Dobrogea Sud – Constanța, dar și vicepreședinte PSD Constanța și președinte PSD Agigea. 


Averea și interesele în 2022

Potrivit declarației de avere și celei de interese completate în anul 2022, primarul de la Agigea a făcut aceleași mențiuni. 


În Secțiunea „Documente" pot fi consultate declarațiile de avere și de interese ale lui Cristian Maricel Cîrjaliu, primar al comunei Agigea.


Despre Compania de Remorcare Maritimă Coremar SA

Potrivit platformei Termene.ro, societatea a fost înființată la data de 9 noiembrie 1992, având o vechime de 30 ani. 

Aceasta are sediul social pe Strada Incinta Port, Constanța, județ Constanța și are ca activitate principală activități de servicii anexe transportului pe apă. 

Situația financiară în anul 2022 arată în felul următor: o cifră de afaceri în valoare de 32.174.557 lei, cu un profit de 14.548.910 lei la un număr de 174 de angajați. 

Compania îl are ca asociat pe Stavrositu Iancu-Adrian, iar administratori sunt Cusu Iancu, Stavrositu Iancu-Adrian, Trandafir Marius Sorin. Numele lui Stavrositu Iancu-Adrian mai apare și în firmele Interfinbrok Corporation  SA, Ozon Terapia SRL, Inter VIP SRL, Coremar Marine Contractors SRL. 

Numele lui Cusu Iancu mai apare și în firmele Diva Star SRL, Real Estate Investment SRL, Easy Credit 4 All  IFN SA, Atric SA, Interfinbrok Corporation SA. 


Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro. 




PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.




Citește și:

 Referendumul de demitere a primarului din Agigea a ajuns pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de avere Constanța Elena Poteleanu, secretarul general al comunei Mihai Viteazu, avere și interese. Soțul său este preot (DOCUMENTE)

30 Apr 2024 502

Declarații avere Constanța Averea și interesele Ionelei Adriana Sava, secretar general, UAT Horia (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 459

Averea și interesele Clavei Ivan, secretar general al Primăriei Ghindărești, din județul Constanța! (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 507

Declarații avere Constanța Averea și interesele lui Corinei-Alina Trăilă-Gârbacea, secretar general, UAT Cobadin (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 614

Averea și interesele secretarului general al UAT Oraș Ovidiu, Laura Elena Antonie (DOCUMENTE)

08 Apr 2024 548

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Luminiței Gheorghe din cadrul ABADL (DOCUMENTE)

06 Apr 2024 510

Declarații de avere Constanța Doinița Cristian, secretar general al orașului Hârșova (DOCUMENT)

03 Apr 2024 613

Achiziții publice în județul Constanța, nemenționate în declarațiile de interese. Consilierul local și „mecanismul” de succes (DOCUMENTE)

03 Apr 2024 1454

Declarații de Avere Constanța Mihai Dusu, șef formație la ABADL deține un apartament (DOCUMENT)

02 Apr 2024 715

Declarații de Avere Averea și interesele Georgetei Duduta, șef compartiment la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (DOCUMENTE)

02 Apr 2024 578

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui Ionel Gherase, șef formație la ABADL (DOCUMENTE)

31 Mar 2024 558

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui Gabriel Dorbica, șef compartiment la ABADL (DOCUMENTE)

30 Mar 2024 638

Declarații de avere Constanța Viorel Iacob, șef birou la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, averea și interesele (DOCUMENTE)

29 Mar 2024 511

Declarații de avere Constanța Simona Grigorescu, șef birou la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, averea și interesele (DOCUMENTE)

26 Mar 2024 674

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui lui Paul Cononov, Director la ABADL (DOCUMENTE)

24 Mar 2024 794