Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Luminiței Gheorghe din cadrul ABADL (DOCUMENTE)

Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.

În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale Luminiței Gheorghe, având funcția de personal care administrează sau implementează programe ori proiecte finanțate din fonduri externe sau din fonduri bugetare la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral.

Potrivit declarației de avere completate în ianuarie 2024 Luminița Gheorghe deține un teren forestier de 0,50 ha în județul Argeș, moștenit în 2013.

Aceasta a menționat că deține un fond de investiții la NN Pensii SAFPAP SA deschis în 2008 în care are 58.663 lei.

La rubrica venituri a menționat mai multe venituri obținute de la ABADL de 15.660 lei (Cooptare Proiect SIPOCA 608 Expert ecolog), 76737 lei (C.I.M. ABADL, Proiect  Eroziune Costiera Faza II  2014-2020, Proiect  PNRR-R2 Mecanism  Economic), 1450 (vouchere de vacanță), salariul copilului, biology la ONG Mare Nostrum de 1450 de lei și pensia militară a soțului, de 39.516 lei.

În declarația de interese completată în ianuarie 2024 a menționat calitatea de membru în Sindicatul Apele Române Dobrogea Litoral.  
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. 


Citește și: 

Declarații de Avere ConstanțaAverea și interesele Elenei Giorgiana Falina, șef birou la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (DOCUMENTE)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral angajează. Ai nevoie de studii medii

25 Apr 2024 633

Locuri de muncă Constanța Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral angajează. Detalii

24 Apr 2024 637

Cumpărări directe ABADL a bătut palma cu Kity Krentz SRL, din Constanța! Vizată, zona de îmbăiere aferentă litoralului Mării Negre

23 Apr 2024 537

Tribunalul Constanța examinează o ordonanţă preşedinţială. Părți în dosar, ABADL și Răsărit de Soare SRL

21 Apr 2024 389

Angajări Constanța Cauți un loc de muncă? Sunt posturi vacante la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral

21 Apr 2024 943

Greenpeace România cheamă în judecată ABADL și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină "Grigore Antipa"

15 Apr 2024 591

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Lilianei Michineci, membru în comitetul director la ABADL (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 507

Terenul pentru care a fost amendat Făgădău, când era primar, nu se întoarce în proprietatea Statului Român! Judecătorii din București explică de ce (MOTIVARE)

11 Apr 2024 900

ABADL Constanța caută firmă de pază!

10 Apr 2024 589

Declarații de Avere Averea și interesele lui Laviniu Marian Grigorescu, șef birou la ABADL (DOCUMENTE)

06 Apr 2024 554

ANAR, victorie uriașă la Tribunalul Constanța! Apele Române recâștigă un teren din Faleză Nord, intabulat de Primăria Constanța! Judecătorii radiază dreptul de proprietate al municipalității (MINUTA)

03 Apr 2024 3253

Declarații de Avere Constanța Mihai Dusu, șef formație la ABADL deține un apartament (DOCUMENT)

02 Apr 2024 701

Declarații de Avere Averea și interesele Georgetei Duduta, șef compartiment la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (DOCUMENTE)

02 Apr 2024 573

Cumpărări directe Constanța ABADL, asigurări obligatorii pentru aproape 50 de autoturisme din patrimoniul propriu (DOCUMENT)

01 Apr 2024 406

Ce avere are Gigel Gabriel Lupu, șef formație la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral? (DOCUMENTE)

31 Mar 2024 588