Cum au atras trei firme constănţene atenţia Gărzii Financiare

Descoperiri impresionante ale Gărzii Financiare Constanţa. În urma verificărilor efectuate la 5C Country House SRL Constanţa, s-a constatat că aceasta a vândut către o societate din Constanţa diferite cantităţi de produse agricole, în valoare totală de 7.533.630 de lei.

Autorităţile spun că, având în vedere că societatea nu funcţionează la sediul social declarat şi neexistând posibilitatea verificării înregistrării operaţiunilor în evidenţa financiar-contabilă, s-a prezumat că prejudiciul produs bugetului de stat este în sumă totală de 7.207.800 de lei. Conform datelor oficiale, societatea cu pricina a fost fondată în anul 2006, de Lucian Sorin Tîrsa şi Daniela Penciu. La acea vreme, firma avea sediul în Constanţa, pe bulevardul Tomis nr. 336 şi obiectul de activitate principal era reprezentat de „restaurante". Până în 2011, în afacere s-au perindat Mariana Baciu, devenită ulterior Chiosea, Viorel Silviu Oprian, şi, într-un final, unic asociat şi administrator devine, în mai 2011, Elena Sofia Iliescu. Revenind la aceeaşi societate din Constanţa către care a vândut prima firmă, reprezentanţii Gărzii Financiare au mai spus că s-au efectuat vânzări şi de către SC Drapelu Fermecat SRL Tuzla, fiind vorba despre cereale în valoare totală de 3.707.043 de lei, fără a se înregistra operaţiunile în evidenţa financiar-contabilă. Astfel, s-a estimat un prejudiciu creat bugetului de stat în sumă de 7.195.822 de lei. Drapelu Fermecat a fost înfiinţat în 2008 de Dumitru Cioacă, din Tuzla, care în 2011 l-a cooptat în afacere pe Vasile Crăciun, din Iaşi, cel care a ajuns să şi administreze firma. Totodată, este de precizat că şi în decembrie 2011 SC Drapelu Fermecat SRL, din Tuzla, a tranzacţionat produse agricole, în valoare totală de 5.184.942 de lei, fără a înregistra în contabilitate operaţiunile efectuate. Prejudiciul produs bugetului de stat este în sumă de 1.672.562 de lei. Ambelor societăţi le-au fost întocmite sesizări penale. Reprezentanţii Gărzii Financiare au mai spus că, acţionând tot pe linia comercializării cerealelor, s-au efectuat verificări şi la SC Oilseeds Trading SRL Constanta, societate ce nu funcţionează la sediul social declarat şi are ca administrator pe cetăţeanul bulgar Georgiev Georgi, cel care a pus bazele business-ului, în 2010. Societatea nu a înregistrat în contabilitate o factură reprezentând avans marfă emisă de către o societate din Constanţa, afectând astfel declararea reală a obligaţiilor către bugetul general consolidat al statului. Prejudiciul astfel creat se estimează la 70.400.000 de lei, spun cei de la Gardă. De asemenea, autorităţile au informat că pentru toate cele trei societăţi a fost întocmită sesizare penală, care a fost transmisă Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 771

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 512

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 448

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 349

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 403

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 740

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 478

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 426

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 406

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 500

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 488

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 536

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 532

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 745

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 379