Dosar de la DNA 14 ani de puşcărie pentru un „tun” de cinci milioane de euro

Curtea de Apel Constanţa a închis dosarul în care Ion Neacşu şi Doru Ştefănel Corcodel au fost acuzaţi de procurorii Anticorupţie că au prejudiciat bugetul consolidat al statului cu suma de peste cinci milioane de euro. Ieri, magistraţii au decis ca Doru Ştefănel Corcodel să execute opt ani de închisoare, în timp ce Ion Neacşu a fost condamnat la şase ani de detenţie. Decizia Curţii de Apel Constanţa nu este definitivă şi poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.

Procurorii din cadrul DNA - Serviciul Teritorial Constanţa spun că, „în perioada decembrie 2008 - iunie 2009, inculpatul Corcodel Doru Ştefănel, în calitate de asociat unic şi administrator al SC Lazăr Pan SRL Constanţa, a înregistrat în evidenţele contabile ale acestei societăţi comerciale operaţiuni comerciale fictive şi cheltuieli nereale, reprezentând plăţi pretins efectuate către producători agricoli particulari, în baza unor borderouri de achiziţie cereale de la persoane fizice, completate integral cu date false, precum şi operaţiuni comerciale de încasări şi plăţi pretins efectuate în cadrul relaţiei comerciale fictive cu SC Saema Import Export SRL Râmnicu Vâlcea”.

„De asemenea, inculpatul nu a înregistrat în contabilitate veniturile realizate din vânzarea mărfurilor aflate în stoc. La rândul său, inculpatul Neacşu Ion i-a înlesnit inculpatului Corcodel Doru Ştefănel înregistrarea în evidenţele contabile ale SC Lazăr Pan SRL Constanţa a unor operaţiuni comerciale fictive şi a unor cheltuieli nereale, prin încredinţarea documentelor constitutive şi a ştampilei societăţii pe care o administra, precum şi prin emiterea unor facturi fiscale cu conţinut nereal, prin care se atesta fictiv existenţa unor raporturi comerciale între cele două societăţi comerciale, conform DNA.

Organele de anchetă spun că, „în această modalitate, inculpatul Corcodel, cu concursul inculpatului Neacşu, a creat în dauna bugetului de stat un prejudiciu în sumă totală de 22.237.632 lei (echivalentul a aproximativ 5.263.095 euro), reprezentând impozit pe profit şi TVA”. „Pentru a se sustrage de la efectuarea verificărilor financiar-fiscale, în cursul anului 2008, cei doi inculpaţi au declarat autorităţilor competente stabilirea în mod fictiv a sediilor sociale ale firmele pe care le reprezentau la adrese la care acestea nu au funcţionat şi la care inculpaţii nici nu au intenţionat vreodată să desfăşoare vreo activitate comercială”, au conchis procurorii Anticorupţie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 732

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 499

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 436

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 336

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 353

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 730

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 466

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 418

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 400

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 487

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 481

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 527

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 522

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 737

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 369