Iată motivul! De ce l-ar vrea judecătoarea Alexandrescu în arest la domiciliu pe Radu Mazăre (referat DNA + video)

Judecătoarea Anca Mădălina Alexandrescu, de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, l-ar vedea pe Radu Ştefan Mazăre, primarul demisionar al municipiului Constanţa, arestat la domiciliu. Magistratul i-a admis lui Mazăre cererea de înlocuire a arestului preventiv cu cel la domiciliu, pe o durată de 30 de zile, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
 
Conform datelor puse la dispoziţie de Curtea Supremă a României, Anca Mădălina Alexandrescu a luat această decizie în baza articolul 242 din Codul de procedură penală, care face referire la „revocarea măsurilor preventive şi înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă“, raportat la alineatul 2, conform căruia „măsura preventivă se înlocuieşte, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai uşoară, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia şi, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei şi a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai uşoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1)“.

Nu poate să se dea cu caiacul 

Chiar şi aşa, primarul demisionar al Constanţei nu se întoarce acasă prea curând. El mai rămâne în spatele gratiilor, deoarece hotărârea judecătoarei Alexandrescu nu este definitivă. În cazul în care Curtea Supremă va menţine, în contestaţie, decizia Mădălinei Alexandrescu, Mazăre va fi obligat să nu părăsească imobilul în care locuieşte fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza, să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat şi să nu comunice cu inculpaţii şi suspecţii, cu martorii şi cu experţii desemnaţi în cauză, direct sau indirect.

Arestul la domiciliu poate fi înlocuit cu cel preventiv 

Lui Radu Mazăre i-a fost atrasă atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin pe durata acesteia ori dacă există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege.

Fără interdicţii, în martie

Aşa cum arătam şi în ediţiile trecute, Alexandrescu a respins, la jumătatea lunii martie, cererea de arestare preventivă atât a lui Mazăre, cât și a omului de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky. Atunci, judecătoarea nu luase nicio măsură preventivă faţă de cei doi, care au fost arestaţi preventiv, două săptămâni mai târziu, tot de Curtea Supremă, în contestaţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
 
Mazăre este bănuit de luare de mită (trei infracţiuni), de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, dar şi de conflict de interese (două infracţiuni). Pe Strutinsky, procurorii îl suspectează de trei infracţiuni de complicitate la luare de mită.

Citeşte şi 

Referatul DNA privind propunerea de arestare a lui Radu Ştefan Mazăre şi a omului de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky (document)

Iată de ce a fost eliberat primarul Constanţei
„Nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru arestarea preventivă a lui Mazăre“

 
Acasă la Radu Mazăre. Cum trăieşte cel mai excentric primar din România. Kanal D

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cere Tribunalului București să fie eliberat condiţionat!

21 Apr 2024 1269

Un nou termen în instanță în dosarul dintre Asociaţia fondată de Mazăre și Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanța

19 Apr 2024 533

Judecătorii resping cererea lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, de liberare condiţionată! (MINUTĂ)

17 Apr 2024 1203

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, află miercuri dacă va fi eliberat condiționat!

16 Apr 2024 3898

Administrația Chițac, în proces cu Mazăre și Nicușor pentru Fundația Fantasio! Surpriză la Tribunalul Constanța (MINUTA)

14 Apr 2024 680

Administrația Chițac încearcă să recupereze în instanță terenul vilei unde a stat Radu Mazăre! Ce s-a întâmplat la Tribunalul Constanța

09 Apr 2024 643

Administrația Chițac, proces pe 10.000 de euro cu Mazăre, Nicușor și Fundația Fantasio! Judecătorii s-au retras pentru deliberări

02 Apr 2024 617

Fotoreportaj Constanța Pasarela emblematică din Mamaia, abandonată și inaccesibilă turiștilor (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 849

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 854

Administrația Chițac, „pastilă amară“ la Curtea de Apel Constanța! Miza, 4,38 de milioane de dolari!

05 Mar 2024 639

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 847

Habitat și Ambient SA Cea mai importantă companie din Dosarul Retrocedărilor din Constanța a intrat în faliment! Averea sigilată (DOCUMENTE)

25 Feb 2024 1435

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1132

Proces pe vila în care a stat Mazăre! Dosarul, amânat pentru studierea actelor depuse

13 Feb 2024 979

Mazăre și Nicușor, dați în judecată de administrația Chițac! Judecătoria Constanța și-a declinat competența

09 Feb 2024 1487