Înalta Curte deschide azi, pentru prima dată, dosarul în care DNA i-a trimis în judecată pe fraţii Mazăre



Astăzi, judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României vor deschide, pentru prima dată, dosarul în care Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, a fost trimis în judecată alături de fratele său, Alexandru Mazăre, senator în Parlamentul României, şi de Avraham Morgenstern, om de afaceri. La acest termen, magistraţii de la Curtea Supremă vor analiza dacă se impune menţinerea lui Radu Mazăre sub control judiciar, aşa cum a solicitat Dana Ana, procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, care a instrumentat cauza. Oricare va fi decizia de azi a Înaltei Curţi, ea va putea fi atacată cu contestaţie.

Şedinţa de judecată este programată să înceapă la ora 13.00



În prezentul dosar, fostul primar al municipiului Constanţa este acuzat de luare de mită şi fals în declaraţii (trei infracţiuni). Alexandru Mazăre, senator în Parlamentul României, este bănuit de complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii (trei infracţiuni). Asta în timp ce Avraham Morgenstern este suspectat de dare de mită.
 
În rechizitoriul întocmit, Dana Ana a reţinut că „inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în calitate de primar al municipiului Constanţa, a lansat, la începutul anului 2011, programul de construire locuinţe modulare grupate în Campusul Social «Henri Coandă», aprobat prin hotărâre a Consiliului Local al municipiului Constanţa“.
 
„Pe fondul demarării acestui proiect, inculpatul Morgenstern Avraham, în calitate de reprezentant al unei societăţi comerciale, a dorit să îşi asigure câştigarea licitaţiei ce urma să fie organizată. Astfel, în cursul anului 2011, omul de afaceri i-a remis primarului municipiului Constanţa, Mazăre Radu Ștefan, suma totală de 175.000 de euro, pentru ca acesta să-i faciliteze câştigarea licitaţiei ce avea ca obiect contractul de construire a campusului social, în valoare de 40.964.030 de lei fără TVA (circa 10 milioane de euro). Precizăm că din suma totală de 175.000 de euro, 95.000 de euro au fost transferaţi către contul personal al primarului Mazăre Radu Ștefan şi 80.000 de euro către contul pus la dispoziţie de fratele său, Mazăre Alexandru, ambele fiind deschise la o bancă din Israel“, conform sursei mai sus citate.
 
„Banii, primiţi în mai multe tranşe, au urmat un circuit ascuns, prin intermediul unor conturi aparţinând unor societăţi off shore, conturi deschise la bănci din străinătate. În schimbul acestor sume de bani, inculpatul Mazăre Radu a efectuat o serie de demersuri ce intrau în sarcina atribuţiilor sale de serviciu (ex. iniţierea unor hotărâri de consiliu local prin care au fost aprobate diverse etape ale procedurii de achiziţie sau prin care a fost favorizată societatea comercială reprezentată de inculpatul Morgenstern Avraham). În declaraţiile de avere formulate în perioada 2011-2012, inculpaţii Mazăre Radu Ștefan şi Mazăre Alexandru nu au menţionat conturile personale deschise la o unitate bancară din Israel, şi nici sumele de bani virate cu titlu de mită de către omul de afaceri“, conform DNA.
 
În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ce aparţin fraţilor Mazăre.
 
„De asemenea, s-a mai dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra sumelor de 18.550 de euro şi 114 dolari USA ridicate de la inculpatul Mazăre Radu Ștefan cu ocazia percheziţiei domiciliare. Pe parcursul anchetei penale, procurorii au utilizat documente bancare obţinute în cadrul activităţii de cooperare judiciară în materie penală cu autorităţile competente din Israel, Cipru, Lichtenstein şi Austria“, se mai arată în documentele procurorilor.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

manu

05 Apr, 2016 11:03

DOAMNE AJUTA, PAGUBITII VECTRA SUNT FERICITI.

Articole asemanatoare

Asociaţia Handbal Club Dobrogea Sud Constanţa, în pragul insolvenței!

28 Apr 2024 368

Judecătorii explică de ce i-au respins lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cererea de eliberare condiționată!

26 Apr 2024 5718

Curtea de Apel Constanța stabilește ce instanță va judeca procesul deschis de administrația Chițac legat de Fundația Fantasio

26 Apr 2024 444

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cere Tribunalului București să fie eliberat condiţionat!

21 Apr 2024 1362

Un nou termen în instanță în dosarul dintre Asociaţia fondată de Mazăre și Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanța

19 Apr 2024 551

Judecătorii resping cererea lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, de liberare condiţionată! (MINUTĂ)

17 Apr 2024 1297

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, află miercuri dacă va fi eliberat condiționat!

16 Apr 2024 3943

Administrația Chițac, în proces cu Mazăre și Nicușor pentru Fundația Fantasio! Surpriză la Tribunalul Constanța (MINUTA)

14 Apr 2024 695

Administrația Chițac încearcă să recupereze în instanță terenul vilei unde a stat Radu Mazăre! Ce s-a întâmplat la Tribunalul Constanța

09 Apr 2024 653

Administrația Chițac, proces pe 10.000 de euro cu Mazăre, Nicușor și Fundația Fantasio! Judecătorii s-au retras pentru deliberări

02 Apr 2024 630

Fotoreportaj Constanța Pasarela emblematică din Mamaia, abandonată și inaccesibilă turiștilor (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 864

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 869

Administrația Chițac, „pastilă amară“ la Curtea de Apel Constanța! Miza, 4,38 de milioane de dolari!

05 Mar 2024 653

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 860

Habitat și Ambient SA Cea mai importantă companie din Dosarul Retrocedărilor din Constanța a intrat în faliment! Averea sigilată (DOCUMENTE)

25 Feb 2024 1455