Încătuşat pentru omor calificat

A ajuns în Centrul de Reţinere şi Arest preventiv la numai 18 ani, fiind acuzat de omor calificat. Vorbim despre Sebastian Marius Costache, din Eforie Nord, reţinut şi urmărit penal de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, din data de 10 decembrie.

Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat ca stare de fapt că, în noaptea de 8/9 decembrie, în jurul orei 23.00, s-a produs un conflict spontan minor între doi tineri, unul din oraşul Eforie, iar celălalt din comuna Agigea, la grupul sanitar al unui bar din centrul oraşului Eforie Nord. Cei doi tineri şi-au chemat fiecare câţiva prieteni în sprijin, iar la scurt timp a izbucnit o altercaţie între cele două grupuri, unul din Eforie Nord, iar celălalt din Agigea, când cvasitotalitatea participanţilor s-au lovit reciproc cu pumnii sau picioarele şi şi-au provocat leziuni superficiale. „În cursul altercaţiei respective, inculpatul a lovit-o cu o piatră de mari dimensiuni în zona capului pe victima S.A., (n.r. Andrei Sorouceanu) în vârstă de 22 de ani, şi i-a provocat un grav traumatism cranio-cerebral. Victima a fost transportată în comă profundă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a fost supusă intervenţiei neurochirurgicale de urgenţă, însă, cu toate îngrijirile acordate, la data de 11 decembrie 2012, ora 12,15, a decedat în spital, fără a-şi reveni din starea comatoasă", potrivit organelor de anchetă. Tânărul de 18 ani urmează să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru 29 de zile, propunere ce va fi trimisă spre soluţionare Tribunalului Constanţa.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proiectul, depus la APM Constanța O firmă din București va construi un centru comercial în Medgidia

02 May 2024 415

DIICOT a făcut mai multe rețineri! Droguri în zona Centrului Vechi din București. Oficial de la procurori

02 May 2024 453

Atribuiri directe CJC O firmă din Iași va elabora documentațiile pentru „Centrul Turistic de Artă,recreere și Tradiții Canlia - CT

01 May 2024 420

Supernova Group modernizează fostul centru comercial Cora Constanța Brătianu

01 May 2024 654

Cumpărări directe Constanța Asocierea Apex Developer &Contractor SRL și Teamwork Solutions SRL va înființa un centru de colectare prin aport voluntar în Valu lui Traian (DOCUMENT)

30 Apr 2024 489

Anunț important pentru locuitorii și turiștii din Constanța. Autobuzele etajate vor circula în minivacanța de Paște și 1 Mai

26 Apr 2024 472

Înființarea unui centru de colectare prin aport voluntar in comuna Limanu, județul Constanța

26 Apr 2024 261

“Înființarea unui centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar în orașul Negru Vodă, județul Constanța“

23 Apr 2024 346

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 398

Constanța Ce firmă va elabora studiul de fezabilitate pentru proiectul „Centru Cultural Aurora”, din Mangalia?

22 Apr 2024 392

Imobiliare Constanța Prodexpert Logistics SA ridică mai multe imobile în zona On Plonge Jr. din Mamaia

21 Apr 2024 615

Ministerul rus al Apărării va înfiinţa un centru de producție drone

20 Apr 2024 461

Licitații Constanța Academia Navală „Mircea cel Bătrân” a atribuit un contract pentru repararea instalațiilor de bord a Navei Școală Mircea. Iată ce firmă a câștigat (DOCUMENTE)

18 Apr 2024 642

Tratament pentru cancerul de sân, la cele mai înalte standarde, disponibil la Constanța

18 Apr 2024 696

Vești bune pentru turiști și constănțeni! Autobuzele etajate vor circula în minivacanța de Paște și 1 Mai

17 Apr 2024 517