Judecătorul lui Mazăre - un om „integru, corect, demn, discret“

Judecătorul Elena Ursulescu, preşedintele Secţiei a II-a penale şi pentru cauze cu minori şi familie din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, magistratul care judecă dosarul în care Radu Mazăre este acuzat de grave fapte de corupţie, şi-a găsit susţinători unde nu se aştepta, în urma atacul voalat declanşat de edilul Constanţei. În toiul scandalului iscat de primar şi al evenimentelor care i-au urmat, respectiv suspendarea procesului în care Mazăre este judecat pentru un presupus prejudiciu de peste 100 de milioane de euro, bucureşteanca Ada Pârvan, vecină a judecătoarei în discuţie, spune despre aceasta că este „un Om integru, corect, demn, discret“.

„Am încercat să îmi afirm (pe blogul emisiunii «La Ordinea Zilei», n.r. - emisiunea în care judecătorul şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la acuzaţiile aduse de Radu Mazăre) convingerea că acuzaţiile domnului Mazăre sunt neîntemeiate, dar («din întâmplare», oare?!!?) nu îmi este «acceptat» mesajul şi încerc încă o dată să «mă lupt cu morile de vânt»“, ne-a scris Ada Pârvan. Femeia a precizat că o cunoaşte pe Elena Ursulescu de 28 de ani, de când au devenit vecine. „Nu suntem prietene, nu mi-a intrat şi nu i-am intrat niciodată în casă, nu am avut, nu am şi (sper) nu voi avea procese pe care să le judece doamna Ursulescu, dar trebuie «să îi aduc cu picioarele pe pământ» atât pe Dana Grecu, cât şi pe Radu Tudor şi pe protejatul lor, domnul Mazăre“, a subliniat bucureşteanca.

Atac „mârşav“

În acest sens, femeia a declarat că magistratul cu pricina „este un Om integru, corect, demn, discret, care şi-a câştigat respectul tuturor vecinilor prin dinamismul, entuziasmul, modestia, raţionalitatea şi lipsa de părtinire cu care s-a implicat cot la cot cu noi toţi în buna administrare şi în remediere defecţiunilor imobilului în care locuim“. De asemenea, Ada Pârvan a mai spus că o cunoaşte pe Elena Ursulescu şi „prin modul exemplar în care şi-a educat cei doi fii, prin abnegaţia, dragostea, căldura cu care şi-a consolidat familia, prin grija cu care şi-a vegheat mama până ce aceasta s-a stins din viaţă, prin empatia manifestată faţă de bucuriile, dar şi faţă de necazurile acestei mici comunităţi pe care o reprezintă vecinii Doamnei Judecător“. Femeia s-a arătat indignată de modul în care s-a desfăşurat emisiunea la care a fost invitat primarul Radu Mazăre pentru a discuta despre judecătoarea care îi analizează cazul. „Este mârşav atacul Danei Grecu“, este de părere bucureşteanca, afirmând despre moderator că „îi condamnă «ab initio» pe doamna Ursulescu şi pe fiul dânsei înainte ca vreo instanţă legală să o fi făcut“.

Fiul judecătoarei, un om obişnuit

„«Miliardarul» Dragoş Ursulescu (n.r. fiul Elenei Ursulescu, pentru care edilul constănţean a spus despre judecătoare că este «şantajabilă») locuieşte într-un apartament «sub standard» (moştenit de la bunica sa) şi şofează o rablă veche de 15 ani, merge la piaţă şi stă la coadă ca să cumpere produse mai ieftine, la fel ca noi toţi oamenii cu venituri medii-mici“, spune Ada Pârvan. „Familia căreia îi aparţine“, a continuat aceasta, „felul în care a fost educat, modul în care el se comportă cu noi toţi, nivelul său de trai sunt elemente ce justifică irefutabil convingerea mea că singura lui vină este că mama sa, un Om de mare ţinută morală, trebuie să judece speţa purtătorului de uniforme cvasi-militare sau de uniforme «pur» fasciste (ca aceea etalată la un recent eveniment «monden»)“. În plus, femeia este de părere că cea de-a doua „vină“ a fiului judecătoarei este că „«justiţiara universală» agresivă, ireverenţioasă, ameninţătoare, precum «serviciile» de 21 de ani apuse (oare?!?) crede că, împroşcând cu noroi nişte oameni prea decenţi pentru a-i răspunde cu aceeaşi monedă, mai sporeşte rating-ul acestui post devenit «Ochiul şi Timpanul» contra persoanelor «incomode» prozeliţilor acestui post“. „Mă întreb atunci (din moment ce copiază cu fidelitate «reţeta»), de ce atâta «revoltă» fals proletară în faţa presupuselor ilegalităţi şi ameninţări prezidenţiale?“, a conchis Ada Pârvan. De menţionat că, la o zi după atacul voalat lansat de primar la adresa judecătorului care îi analizează cazul, acesta a admis în principiu excepţiile de neconstituţionalitate invocate de apărare şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale şi, pe cale de consecinţă, suspendarea procesului.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Ada Parvan

23 Dec, 2010 17:14

Poate ca nu i-as fi raspuns doamnei ce semneaza Elena daca nu m-as fi gandit ca, acum, in preajma sarbatorii Nasterii Mantuitorului nu ar fi bine sa nu-i dau prilejul doamnei ( sau domnului care se ascunde sub acest pseudonim) prilejul de a face"mea culpa" si de a se lepada de gandul urat cu care isi ingreuneaza sufletul:nu, doamna(sau domnule), nu am imprumutat si nici nu am primit niciodata nimic din partea doamnei judecator... nu din alte motive, ci pur si simplu pentru ca nu ne sta in fire, nu intra in "traditiile" si in mentalitatea noastra acest obicei(care probabil va caracterizeaza pe dumneavoastra si -probabil- este o cutuma a colectivitatii careia ii apartineti), iar la demnitatea conditiei mele de dascal care timp de 35 de ani a format OAMENI nu as renunta pentru toate avantajele, fie ele si materiale, pe care mi le-ar propune oricine.Eu nu am facut decat sa imi exprim opinia formata in decursul a 28 de ani , opinie pe care nicio afirmatie denigratoare nu mi-o poate schimba pentru ca Doamna Judecator Elena Ursulescu a fost si inainte de 1989 si a ramas in continuare un Model al fiintei superioare spre a carei desavarsire pana si Dumnezeu a aspirat... un OM exemplar! Sarbatori Fericite si ... inainte de a mai arunca in mine cu o piatra...reflectati macar o clipa! Si... daca totusi eu am dreptate?!?

elena

18 Sep, 2010 08:19

lauda partidului... intre a fi vecina si a imprumuta o lingurita de zahar si a cunoaste capacitatea profesionala a cuiva e prea mare diferenta. Daca ajung toate gospodinele sa dea recomandari judecatorilor e deja penibil.madam ursulescu a constatat acum cativa ani ca reclamantul dintr-un dosar nu a suferit nici o modificare a fetei, desi in urma bataii luate de la inculpat ii lipseau dintii din fata si nasul nu prea mai exista. insa dna ursulescu a completat cu manuta ei ca exista si dintii si nasul. asta cu toate ca pe langa prezenta fizica a reclamantului existau si poze, expertize medicolegale si o gramada de operatii estetice care incercau sa repare mutilarea. dar poate ca a numarat impreuna cu vecina dintii omului.

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 765

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 512

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 448

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 348

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 388

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 740

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 478

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 424

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 406

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 500

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 488

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 534

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 527

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 744

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 379