„O veste devastatoare pentru ăştia de la DNA“ Radu Mazăre cere anularea hotărârii judecătoarei care l-a scos din arest (document)

În Dosarul Campusului Social „Henri Coandă“, unul dintre avocaţii lui Radu Mazăre a fost Cătălin Dancu, cel care îl reprezintă şi pe Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa

Zi importantă pentru primarul municipiului Constanţa, Radu Ştefan Mazăre! Edilul va cere, azi, judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie revocarea controlului judiciar dispus în Dosarul Campusului Social „Henri Coandă“ de judecătoarea Rodica Cosma. În cauza mai sus precizată, primarul constănţenilor este cercetat pentru luare de mită şi de fals în declaraţii. Pe data de 9 aprilie, Dana Ana, procuror în DNA Bucureşti, a decis reţinerea, pentru 24 de ore, atât a lui Mazăre, cât şi a afaceristului israelian Avraham Morgenstern. Pe data de 10 aprilie, judecătoarea Rodica Cosma, din Curtea Supremă a României, a respins propunerea de arestare preventivă a celor doi, punându-i sub control judiciar. Pe data de 18 aprilie, judecătoarele Silvia Cerbu şi Simona Daniela Encean, tot din cadrul Înaltei Curţi, au decis, printr-o hotărâre definitivă, ca Radu Ştefan Mazăre şi Avraham Morgenstern să fie cercetaţi în stare de libertate.
 
Revenind la solicitarea primarului Constanţei, de revocare a controlului judiciar, precizăm că este prima de acest gen de când a fost pus în libertate şi vine la scurt timp după ce Mazăre a susţinut, la începutul ultimei şedinţe a Consiliului Local Municipal Constanţa, că are „o veste devastatoare pentru ăştia de la DNA“. Concret, avocaţii edilului susţin că DNA ar fi comis mai multe nereguli în timpul comisiei rogatorii.

 Fără permisiunea judecătorului din Liechtenstein?


 „Procurorii români au extins urmărirea penală faţă de Radu Mazăre şi pentru alte fapte care nu au fost iniţial avute în vedere la momentul solicitării comisiei rogatorii «uitând să ceară permisiunea judecătorului din Liechtenstein de a utiliza aceste documente în cazul în care apare o modificare a consideraţiilor juridice asupra faptelor» (...). Deşi puteau să o facă, procurorii români nu au înţeles să solicite noi comisii rogatorii pentru încuviinţarea de la judecătorul din Liechtenstein a utilizării documentelor“, se arată în cererea lui Mazăre de revocare a controlului judiciar, potrivit Mediafax.
 
Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în Dosarul Campusului Social „Henri Coandă“, afaceristul Avraham Morgenstern este cercetat pentru dare de mită, Radu Mazăre, pentru luare de mită şi de fals în declaraţii, iar fratele edilului, Alexandru Mazăre, senator al României, este suspectat de complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii.
 
În ediţia online a cotidianului ZIUA de Constanţa, la secţiunea „Documente”, pot fi citite informările DNA privind Dosarul Campusului Social „Henri Coandă“.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Pronunțare în Dosarul campusului social Henri Coandă, din Constanța

18 Apr 2022 2192

Elan Schwartzenberg a scăpat de acuzațiile privind complicitatea la dare de mită. Motivarea judecătorilor

23 Sep 2020 3561

Faptele s-au prescris! Radiografia procesului în care Elan Schwartzenberg a uitat să-l anunțe pe Radu Mazăre că i-a pus în cont 175.000 de euro

25 May 2020 4135

Primarul, procurorul și „starea de urgență“ Șase ani de la prima reținere a lui Mazăre. Șocul ridicării sale cu mascații. Ce s-a întâmplat de atunci (video)

08 Apr 2020 6360

Radu Mazăre, achitat pentru luare de mită. Azi, un nou termen în apelul dosarului

16 Oct 2019 4044

Tribunalul Bucureşti, undă verde pentru judecarea lui Elan Schwartzenberg

02 Aug 2019 2017

Sentinţă amânată în dosarul în care Radu Mazăre este judecat pentru luare de mită în cazul locuinţelor sociale din cartierul Henri Coandă

21 Jun 2018 1469

Radu Mazăre condamnat în primă instanţă în două dosare. Ce se întâmplă azi la Curtea Supremă

15 Jun 2018 3427

Unul dintre dosarele lui Radu Mazăre va fi redeschis azi la Înalta Curte

13 Apr 2018 2411

Mai mulţi angajaţi ai Primăriei Constanţa, trimişi în judecată de către DNA. Dosarul, la Înalta Curte

09 Mar 2018 3433

Noi termene de judecată pentru Avraham Morgenstern şi fraţii Mazăre (rechizitoriu)

21 Apr 2017 2758

Radu Mazăre și fratele lui, senatorul Alexandru Mazăre, trimiși în judecată

01 Apr 2016 3668

Surse DNA pregăteşte un nou dosar de luare de mită pentru Radu Mazăre

28 May 2015 2998

Cercetat pentru luare de mită şi fals în declaraţii Radu Mazăre, pentru a 34-a oară la Poliţia Constanţa (document)

03 Dec 2014 2993

Radu Mazăre - „Cum ar fi mai bine? Să rămân sau să plec?” (document)

26 Nov 2014 2798