Sentinţă amânată în dosarul în care Radu Mazăre este judecat pentru luare de mită în cazul locuinţelor sociale din cartierul Henri Coandă

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au amânat, pentru 28 iunie, pronunţarea sentinţei în dosarul în care fraţii Radu şi Alexandru Mazăre au fost judecaţi pentru luare de mită şi fals în declaraţii în legătură cu construirea unor locuinţe sociale, transmite Agerpres.ro. 
 
La ultimul termen al procesului, din 7 iunie, reprezentantul DNA a solicitat condamnarea fostului primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre la şapte ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi 2 ani închisoare pentru fals în declaraţii.
 
Aceleaşi pedepse au fost cerute şi pentru fostul senator Alexandru Mazăre, acuzat de complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii.
 
De asemenea, DNA a cerut ca omul de afaceri Avraham Morgenstern să fie condamnat la 5 ani de închisoare pentru dare de mită.
 
Procurorul de şedinţă a mai spus că în cazul lui Radu Mazăre se poate aplica un spor de pedeapsă, având în vedere că acesta a fugit din România şi se sustrage procesului penal, dar că se impune şi confiscarea sumei de 175.000 euro primită ca mită.
 
Reprezentantul DNA a arătat că, în anul 2011, Consiliul Local Constanţa a lansat un program de construcţie a unor locuinţe sociale în cartierul "Henri Coandă", însă Radu Mazăre a făcut demersuri pentru ca licitaţia să fie câştigată de firma Shapir Structures SRL, controlată de omul de afaceri Morgenstern Avraham.
 
Morgenstern Avraham şi Radu Mazăre ar fi purtat negocieri în cadrul a două întâlniri avute în anul 2011, una la locuinţa fostului primar din Constanţa şi alta în Bucureşti, la ultima participând şi omul de afaceri Elan Schwarzenberg.

Sursa: Agerpres.ro. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța AGA la Alliance Qwest Company SA, fondată de Mirea, Mazăre, Constantinescu, Secărea. Se repartizează profitul

06 May 2024 951

Asociaţia Handbal Club Dobrogea Sud Constanţa, în pragul insolvenței!

28 Apr 2024 694

Judecătorii explică de ce i-au respins lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cererea de eliberare condiționată!

26 Apr 2024 6226

Curtea de Apel Constanța stabilește ce instanță va judeca procesul deschis de administrația Chițac legat de Fundația Fantasio

26 Apr 2024 519

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cere Tribunalului București să fie eliberat condiţionat!

21 Apr 2024 1607

Un nou termen în instanță în dosarul dintre Asociaţia fondată de Mazăre și Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanța

19 Apr 2024 591

Judecătorii resping cererea lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, de liberare condiţionată! (MINUTĂ)

17 Apr 2024 1407

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, află miercuri dacă va fi eliberat condiționat!

16 Apr 2024 4035

Administrația Chițac, în proces cu Mazăre și Nicușor pentru Fundația Fantasio! Surpriză la Tribunalul Constanța (MINUTA)

14 Apr 2024 721

Administrația Chițac încearcă să recupereze în instanță terenul vilei unde a stat Radu Mazăre! Ce s-a întâmplat la Tribunalul Constanța

09 Apr 2024 688

Administrația Chițac, proces pe 10.000 de euro cu Mazăre, Nicușor și Fundația Fantasio! Judecătorii s-au retras pentru deliberări

02 Apr 2024 684

Fotoreportaj Constanța Pasarela emblematică din Mamaia, abandonată și inaccesibilă turiștilor (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 936

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 917

Administrația Chițac, „pastilă amară“ la Curtea de Apel Constanța! Miza, 4,38 de milioane de dolari!

05 Mar 2024 690

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 907