Pedepse iniţiale de 75 de ani Dosarul celor aproape patru tone de cocaină, analizat şi de Curte

droguri.jpgAntonio Cano Alvarez, Elena Ramona Cioroabă şi Vasile Adrian Chiribău, cei trei inculpaţi din dosarul celor aproape patru tone de cocaină, au atacat decizia Tribunalului Constanţa, instanţă care i-a osândit iniţial la aproape 75 de ani de puşcărie. Apelurile celor trei inculpaţi au fost înregistrate la Curtea de Apel Constanţa, noul dosar urmând a fi tranşat din data de 25 septembrie, acesta fiind şi primul termen de judecată.

Pe data de 26 iunie, pe rolul Curţii de Apel Constanţa a fost înregistrat dosarul cu numărul unic 15967/118/2011, cu obiect „trafic internaţional de droguri". Lista apelanţilor cuprinde trei nume, respectiv Antonio Alvarez Cano, Elena Ramona Cioroabă şi Vasile Adrian Chiribău. Cei trei au atacat cu apel decizia Tribunalului Constanţa din data de 6 iunie, când inculpaţii au primit câte 25 de ani de închisoare. Tot Tribunalul Constanţa a constatat că în cauză cantitatea de 3.778 kg de cocaină a fost indisponibilizată prin procesul-verbal cu nr. 010/2009 al Comisariatului de Poliţie Federală din Paranagua, Brazilia, prin care s-a dispus reţinerea, la data de 5 februarie 2009, a 840 de tablete de cocaină, în greutate de 944 kg. Acestea se aflau într-un container cu indicativul TEXU 720330-7. De asemenea, s-a mai decis reţinerea a 820 de tablete de cocaină, în greutate de 908,5 kg, aflate în containerul MSCU 428047-8, a 572 de tablete de cocaină, în greutate de 637,5 kg, aflate în containerul MAXU 451108-6 şi a 1.145 de tablete de cocaină, în greutate de 1.288 kg, aflate în containerul CRXU 478239-6. Conform organelor de anchetă, cele aproape patru tone de droguri urmau să tranziteze România prin Portul Constanţa. De precizat că cele trei persoane sunt acuzate că ar fi încercat să aducă în România alte 1.200 de kilograme de droguri.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Asociatul Fortaletza Management SRL, din Constanța, a schimbat obiectul de activitate al societăţii Intermonte SRL

28 Mar 2024 451

Fotbal Liga a 3-a Gloria Băneasa, învingătoare în deplasare în meciul cu Axiopolis Cernavodă

09 Mar 2024 1223

Prima premieră a anului 2024 la Teatrul de Stat Constanța Sold-out la spectacolul „A douăsprezecea noapte” de William Shakespeare, montat de regizorul Andrei Șerban (GALERIE FOTO)

27 Feb 2024 910

IGSU Echipa salvatorilor din Sibiu face minuni pentru o proaspătă mămică și fetița ei

16 Dec 2023 649

Israel-Hamas Secretarul general al ONU deplânge paralizia Națiunilor Unite

10 Dec 2023 689

Firme din Constanța Decizii importante luate în Fortaletza Management SRL, acționarul majoritar al Decirom SA

06 Dec 2023 1211

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 04 decembrie 2023

05 Dec 2023 963

În Constanța, la TNOB Din 9 decembrie, „Bal mascat” la Sala Teatrului

01 Dec 2023 968

Constanța culturală „Bal mascat” de Giuseppe Verdi, în această seară, la TNOB

05 Nov 2023 889

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres „Situaţia în Gaza devine din ce în ce mai disperată de la o oră la alta”

29 Oct 2023 805

Lecție despre bani și bănci pentru copiii de la centrele de plasament din Constanța (FOTO)

12 Oct 2023 785

Demisii în Consiliul de Administraţie al Decirom SA Constanța! Cine face parte din noul CA al firmei

02 Oct 2023 1328

„Cocaina de la Marea Neagră“ Tribunalul Tulcea, termen nou într-unul dintre cele mai mari dosare de trafic de droguri din România! (VIDEO)

30 Aug 2023 1143

Victorii la debut, în noul sezon, pentru Farul Constanța Under-18 și Under-17

17 Aug 2023 1140

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 20 iulie 2023

21 Jul 2023 1535