Percheziții la persoane bănuite de tâlhării. Două persoane reținute

Judiciariștii ploieșteni au efectuat ieri patru percheziții la persoane bănuite că ar fi participat la comiterea unor tâlhării. Două persoane au fost reținute.
 
Astfel, judiciariștii ploieșteni cu sprijinul luptătorilor SAS, au desfășurat trei percheziții domiciliare în Ploiești și una în comuna Sălciile, fiind vizate două persoane bănuite că ar fi participat la comiterea a două tâlhării, care au avut loc în luna noiembrie în Ploiești.
 
Din cercetări a reieșit că cei doi ploieșteni sunt complicii altor trei persoane, la care polițiștii descinseseră la data de 19 decembrie 2016.
 
Din investigații a reieșit că aceștia acționau, cu precădere, în mediul stradal, deposedând victimele de bunuri precum telefoane mobile și portofele.
 
Cei doi ploieșteni, în vârstă de 19, respectiv 20 ani au fost reținuți, ceilalți trei fiind deja arestați preventiv de la data de 20 decembrie.
 
În cursul acestei zile, cei doi urmează să fie prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
 
Activitățile au fost realizate cu suportul Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul IGPR.


Sursa foto: bzi.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Medgidia, județul Constanța Percheziții într-un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor

30 Apr 2024 571

Percheziții Constanța Lucrător la o casă de schimb valutar, suspectat că și-ar fi însușit aproape de 200.000 lei

30 Apr 2024 491

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de înșelăciune

26 Apr 2024 284

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 664

UPDATE. Procurorii din Constanța, percheziții în București, Ilfov și Cluj, pentru înșelăciune și șantaj! (VIDEO)

25 Apr 2024 692

În Constanța Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO)

23 Apr 2024 672

Zeci de percheziții, efectuate în ultimele două săptămâni! Peste 20 de suspecți, reținuți

20 Apr 2024 505

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 705

Femeie reținută la Constanța pentru fals și uz de fals! Cum acționa suspecta

17 Apr 2024 653

Percheziții în municipiul Constanța, Năvodari, Lumina, Topraisar și Dulcești (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 919

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de înșelăciune

17 Apr 2024 294

Percheziții într-un dosar penal de înșelăciune și fals în declarații, în Constanța

16 Apr 2024 601

Droguri vândute pentru sume între 120 și 450 de lei la Constanța! Doi suspecți au ajuns după gratii

11 Apr 2024 558

Bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut la Constanța! Ce au găsit polițiștii și procurorii în locuința acestuia (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 565

Percheziții în București și alte două județe din țară! Vizate, persoane suspectate de șantaj

11 Apr 2024 400