Poliţişti de la Rutieră în aşteptarea condamnării

08_politisti_sediu_Politia_rutiera.jpgDaniel Andrei Mircea, Enis Vuap şi Edvin Osman, poliţişti în cadrul Serviciului Rutier Constanţa, dar şi civilul Marian Alexandru Lupu, îşi aşteaptă condamnare în dosarul desprins din celebra cauză cunoscută generic „Mafia de la Rutieră".

De menţionat că cei patru au fost deja condamnaţi de Tribunalul Constanţa, însă sentinţa a fost atacată la Curtea de Apel. În acest context, instanţa din urmă a stabilit să se pronunţe pe data de 7 martie. Amintim că, la data de 11 aprilie 2012, Tribunalul Constanţa l-a condamnat pe Mircea la pedeapsa de doi ani de închisoare pentru trafic de influenţă, ca infracţiune de corupţie (fapta din 7 decembrie 2008), scăzând din pedeapsa pronunţată perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului, de la 25 iunie 2009 la 30 iunie 2009 şi de la 31 iulie 2009 la 06 august 2009, inclusiv. Mai departe, Lupu s-a ales cu doi ani şi şase luni de închisoare pentru complicitate la trafic de influenţă, ca infracţiune de corupţie (fapta din 7 decembrie 2008), alţi trei ani de închisoare pentru instigare la dare de mită, ca infracţiune de corupţie (fapta din 7 februarie 2008), patru ani pentru cumpărare de influenţă (fapta din 11/12 decembrie 2008) şi alţi patru ani de detenţie pentru dare de mită (fapta din 11/12 decembrie 2008). După contopire, Tribunalul a decis ca Lupu să execute pedeapsa cea mai grea, de patru ani de închisoare, pe care o sporeşte cu şase luni de închisoare. Elvir Osman s-a ales cu trei ani de închisoare pentru luare de mită, în timp ce Enis Vuap a primit două luni de închisoare pentru fals intelectual (fapta din 14 februarie 2009), trei luni de închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice (fapta din 14 februarie 2009) şi alte trei luni pentru trafic de influenţă (fapta din 7 mai 2009). După contopire, instanţa a decis ca Vuap să execute pedeapsa cea mai grea, de trei luni de închisoare. Şi în cazul acestuia, s-a scăzut din pedeapsa pronunţată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 25 iunie 2009 la 30 iunie 2009 şi de la 31 iulie 2009 la 06 august 2009 inclusiv.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 713

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 497

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 433

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 331

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 352

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 728

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 464

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 414

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 394

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 483

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 479

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 525

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 518

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 732

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 366