Primarul Decebal Făgădău şi prefectul Ion Constantin încearcă să se apropie de serviciile secrete



Primarul interimar al Constanţei, Decebal Făgădău, este într-o continuă campanie de rebranding.

El încearcă să-şi schimbe imaginea şi să pară altfel decât mentorul său, Radu Mazăre. Îşi scoate în evidenţă viaţa de familist, continuă politicile sociale prin micşorarea preţului gigacaloriei şi încearcă să menţină un echilibru în PSD. Mai nou, Decebal Făgădău s-a înscris la cursurile Colegiului Naţional de Informaţii din cadrul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul“ din Bucureşti. Aici sunt pregătiţi ofiţerii de informaţii ce vor lucra sau lucrează în principalul serviciu de informaţii al României, SRI. Instituţia organizează însă în cadrul Colegiului Naţional de Informaţii şi cursuri pentru reprezentanţi din administraţie şi societatea civilă.
 
Ca să nu bată singur drumurile pe la Bucureşti, Decebal Făgădău face echipă cu fostul său coleg de partid, prefectul Ion Constantin, şi el înscris la acelaşi curs. Menţionăm că Ion Constantin a fost promovat în partid de preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu.
 
Iată pentru ce se pregătesc Decebal Făgădău şi Ion Constantin: „Dobândirea cunoştinţelor generale în domeniul activităţii de informaţii, contrainformaţii şi de Securitate... Formarea abilităţilor de gestionare a problematicii de securitate naţională în sfera de activitate a cursanţilor. Promovarea responsabilităţilor în vederea consolidării imaginii instituţiilor cu atribuţii în materie de securitate naţională în concordanţă cu exigenţele statului de drept. Dezvoltarea personală şi profesională prin cunoaşterea matricelor de securitate ale României şi cunoaşterea modalităţilor de participare a societăţii civile la realizarea securităţii naţionale.“ Cursul se adresează „persoanelor interesate din instituţii, autorităţi publice şi organizaţii neguvernamentale“.
 
 În contextul în care PSD Constanţa a fost „decapitat“ de binomul SRI-DNA atât de blamat de Nicuşor Constantinescu în ieşirile sale publice împotriva Justiţiei, Decebal Făgădău şi Ion Constantin dau semne că ei sunt gata a-şi îmbunătăţi cunoştinţele despre activitatea serviciilor secrete. Totul pare o nouă mişcare de imagine făcută de cei doi.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decebal Făgădău, dat în judecată de administrația Chițac! Tribunalul Constanța amână procesul

22 Apr 2024 483

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 612

Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, așteptat la Curtea de Apel! Nou termen în dosarul terenurilor din Portul Tomis

17 Apr 2024 4413

Terenul pentru care a fost amendat Făgădău, când era primar, nu se întoarce în proprietatea Statului Român! Judecătorii din București explică de ce (MOTIVARE)

11 Apr 2024 922

Decebal Făgădău „Mi-aș fi dorit din tot sufletul să candidez la funcția de primar al Municipiului Constanța“ (VIDEO)

27 Mar 2024 2394

UPDATE Decebal Făgădău revine în PSD. Pentru ce funcție ar putea candida (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 1450

Fostul primar al municipiului Constanța, Decebal Făgădău, la ceas aniversar! Ce mesaj a transmis

14 Mar 2024 1611

Joi, 15 februarie 2024 Primul termen în apelul dosarului terenurilor din Portul Tomis!

15 Feb 2024 951

ZIUA LIVE Horia Constantinescu –„Am discutat cu Decebal Făgădău și cred că am conturat formula câștigătoare. Ne înscriem și noi la concurs, partidul decide candidații”!

12 Feb 2024 1661

Ce pregătesc Horia Constantinescu și Decebal Făgădău?

10 Feb 2024 1546

Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, clasare de la DNA! Vizat, dosarul din cauza căruia a demisionat din PSD

29 Jan 2024 1867

Judecător nou pentru dosarul terenurilor din Portul Tomis! Procesul amânat pentru 15 februarie 2024

18 Jan 2024 1080

Decizii care au „marcat“ justiția din Constanța în 2023! (Penal)

04 Jan 2024 1067

Tribunalul Constanța amână pentru la anul dosarul Marcelei Enache, fostul secretar al municipiului Constanța

17 Dec 2023 968

Justiție Constanța Marți, 12 decembrie 2023, primul termen în apelul dosarului terenurilor din Portul Tomis!

12 Dec 2023 1359