Prostituate prinse în flagrant

În perioada 1-29 ianuarie 2013, jandarmii din cadrul Grupării Mobile „Tomis" Constanţa au întocmit actele premergătoare necesare începerii urmăririi penale pentru 11 fapte de prostituţie, prevăzute şi pedepsite de art. 328 Cod Penal, şi pentru 19 fapte de deţinere de droguri pentru consum propriu, fără drept.

Exemple:

În data de 11 ianuarie, jandarmii din cadrul Grupării Mobile „Tomis" Constanţa l-au depistat pe Andrei M. I., de 21 de ani, din Constanţa, pe strada Pictor Nicolae Grigorescu, din mun. Constanţa, în timp ce avea asupra sa şase pliculeţe autosigilante din plastic transparent, conţinând fragmente vegetale de culoare verde, precum şi o cutiuţă neagră care conţinea foiţe pentru confecţionarea ţigărilor artizanale.

În cauză au fost întocmite actele procedurale premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri pentru consum propriu, fără drept, faptă prevăzută de art. 4 din legea 143/2000, dosarul întocmit fiind predat pe Secţiei 1 Poliţie Constanţa.

În data de 16 ianuarie, jandarmii din cadrul Grupării Mobile „Tomis" Constanţa au depistat-o în staţiunea Mamaia, în parcarea de lângă Casino, pe Racheli S.R., de 21 de ani, din Târgu Mureş, jud. Mureş, în timp ce întreţinea raporturi sexuale contra sumei de 30 de lei cu D.A., de 46 ani, din Constanţa.

În data de 20 ianuarie, jandarmii din cadrul Grupării Mobile „Tomis" Constanţa au depistat-o pe bulevardul Aurel Vlaicu, în spatele târgului săptămânal, pe Nicoleta I., de 21 de ani, din Constanţa, în timp ce întreţinea raporturi sexuale contra sumei de 50 lei cu C.N.R., de 43 ani, din judeţul Harghita. În cauză s-au întocmit actele premergătoare infracţiunii de prostituţie, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 328 C.P., iar dosarele întocmite au fost predate Secţiei 2 Poliţie Constanţa.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Minore obligate să se prostitueze în județul Iași! Mai multe persoane reținute de DIICOT

17 Jan 2024 641

Un bărbat din Olt pentru care era instituită carantina la domiciliu, a fost prins la Arad din cauza unei prostituate (VIDEO)

21 Nov 2021 1741

Care erau tarifele! Proxenetism dovedit la periferia Constanței. Clienți interceptați de procurori

14 Oct 2021 4861

Percheziții în mai multe județe, într-un dosar de trafic de persoane și proxenetism. Tinere, exploatate în Europa

11 Nov 2020 1630

Revista presei locale

16 Nov 2019 2319

Condamnat în dosarul „Prostituate de lux pentru politicieni“, Cornel Relu Costan cere să eliberat condiţionat

10 Feb 2018 2739

Constanţa. Tâlhării ca-n filme Clienţii unei tinere prostituate, jefuiţi în timpul actelor sexuale

11 Jan 2018 8332

Bancul zilei O mama si fiica ei calatoreau cu un taxi...

16 Dec 2017 2459

Cristi-violatorul în serie cu scuterul negru. Spaima prostituatelor din Roma este din Constanţa

10 Oct 2017 3377

Grupare care ar fi plasat prostituate în parcările de pe Autostrada Soarelui, destructurată de procurorii DIICOT. Una dintre tinere implicată într-un accident rutier

13 Sep 2017 5212

Condamnat în dosarul „Prostituate de lux pentru politicieni“ Ion Tămârjan, eliberat condiţionat

30 Jan 2017 2906

Banc O mama si fiica ei calatoreau cu un taxi...

17 Dec 2016 2481

Revista presei locale

21 Nov 2016 2726

Sentinţe definitive în dosarul „Prostituate pentru VIP-uri“

19 Oct 2016 3858

10 românce obligate să se prostitueze la Ibiza au fost salvate de polițiști. Doi proxeneţi, arestaţi la Călăraşi

07 Sep 2016 3579