UPDATE 2. Cel mai mare protest de după Revoluție. Aproximativ 100.000 de oameni în stradă Mitinguri de amploare în Capitală şi în alte 19 oraşe din ţară, precum şi în diaspora

protest gratiere in constanta stop mafiei sustin democratia sustin dna 621967Prin rețele de socializare au fost anunțate mai multe proteste faţă de proiectele de ordonanță de urgență ale Guvernului privind graţierea şi modificarea codurilor penale în Capitală şi în alte 19 localităţi din ţară, precum şi în şapte oraşe din diaspora, printre care Paris, Londra sau Bruxelles.

Manifestările au loc cu o zi înainte ca Ministerul Justiţiei să organizeze o dezbatere publică pe tema acestor proiecte legislative. Manifestanţii au anunțat că vor să "viziteze" Ministerul Justiţiei, Consiliul Național al Audiovizualului, sediul Avocatului Poporului și sediul Guvernului din Piața Victoriei.

Manifestanți din București sunt în Piața Universității, pe străzi fiind peste 20.000 de persoane, potrivit unor surse din Jandarmerie.

Protestatarii poartă pancarte și strigă lozinci prin care critică promovarea de către Guvern a proiectelor de ordonanță de urgență privind grațierea unor pedepse și modificarea Codurilor penale.

Aceștia s-au întâlnit mai întâi în Piața Universității, începând cu ora 17.00, apoi au pornit spre Piața Unirii și Piața Constituției, unde au făcut scurte opriri la Consiliul Național al Audiovizualului, Palatul Parlamentului și Ministerul Justiției, după care s-au îndreptat spre Calea Victoriei.

Ei au strigat, printre altele: „Dragnea, nu uita, așteptăm și cartea ta!", „Referendum pentru toți, să știm dacă suntem hoți!".

Protestele împotriva Ordonanţelor pe Justiţie nu se desfăşoară doar în România. Manifestările au luat amploare şi în Diaspora. Cu steaguri şi pancarte, românii s-au întâlnit la Paris în Piaţa Trocadero, în faţa turnului Eiffel, şi au scandat lozinci. 200 de conaţionali au ieşit în stradă şi la Bruxelles, în faţa ambasadei noastre, au cântat imnul naţional şi au scandat împotriva ideii de graţiere colectivă, anunţă Digi 24. Au ieșit în stradă și la Londra.

UPDATE 2, ora 21.20

Manifestații fără precedent, în ultimii ani, în România. Aproape 100.000 de oameni protestează în aceste momente față de ordonanţele privind graţierea şi modificarea codurilor penale.



Piața Victoriei este plină și în continuare ajung oameni. Coada se întinde până la Piața Romană. Ei scandează „Jos Guvernul”, „Dragnea, nu uita, te aşteaptă Laura”, „Hoţii”, „Iliescu lângă Vişinescu”, „Dragnea, nu uita, România nu-i a ta”, „La închisoare, nu la guvernare”, „DNA să vină să vă ia”. 

UPDATE 1, ora 20.23

Protestatarii din Capitală au ajuns în Piața Constituției, însă șirul de manifestanți, în jur de 50.000, se întinde de la Piața Universității. Și bulevardul Magheru este blocat. Manifestanții se îndreaptă spre sediul Guvernului.

Reporterii Digi24 estimează 10.000 de manifestanți și în Cluj-Napoca, iar în Timișoara aproape 8.000 de oameni. În Sibiu se opun ordonanțelor peste 5.000 de oameni, la Iași manifestează 3.000, la Brașov 2.000, iar în Constanța aproximativ 1.000. În celelalte orașe din țară numărul manifestanților este de ordinul sutelor.

O întreagă generație azi în stradă în toată țara - aproximativ 100.000 de oameni.

Sursa foto: ZIUA de Constanța, Digi24

Citește și 

Protest grațiere în Constanța. „Stop Mafiei!”, „Susțin Democrația!”, „Susțin DNA!” (galerie foto + video)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Polițiștii protestează din nou în fața sediului IPJ Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 516

Polițiștii protestează în fața Poliției din Constanța! Declarații de ultim moment ale șefului IPJ Constanța (VIDEO)

25 Apr 2024 603

Polițiștii protestează în fața Poliției din Constanța! Iată ce nemulțumiri au (FOTO+VIDEO)

25 Apr 2024 1069

Polițiștii constănțeni vor protesta în fața IPJ Constanța! Ce nemulțumiri au oamenii legii

24 Apr 2024 984

Atenționare de călătorie pentru Franța! Anunțul MAE

24 Apr 2024 376

Protest la Oficiul Registrului Comerțului Constanța! Ce revendicări au sindicaliștii (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 1182

Editorial Imaginea durerii – protest pentru dreptate după cazul Pascu de la 2 Mai

17 Apr 2024 531

Anunț important pentru călătorii în Grecia. Ce trebuie să știe românii care merg acolo

16 Apr 2024 527

Protest în Piața Victoriei faţă de modul în care se derulează procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, județul Constanța

14 Apr 2024 573

Demonstrație în sprijinul prizonierilor de război ucraineni la Constanța

10 Apr 2024 471

Protest la Penitenciarul Poarta Albă-Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 1040

Continuă acțiunile de protest la Penitenciarul Poarta Alba-Constanța! Ce nemulțumiri au angajații din sistemul penitenciar

08 Apr 2024 574

LIVE Acțiune de protest la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța (FOTO+VIDEO)

03 Apr 2024 937

Avertizare de grevă la Poșta Română. Sindicatul anunță acțiuni pe 1 aprilie

31 Mar 2024 605

Programul „Cum depășim provocările din viața noastră", la Direcția de Asistență și Protecție Socială Tulcea

31 Mar 2024 444