Raim rămâne cu patru ani!

Raim Iuzeir, din Mangalia, rămâne cu pedeapsa de patru de ani de închisoare, aplicată de Curtea de Apel Constanţa. Decizia este definitivă şi a fost luată ieri de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României.
 
Raim IuzeirVasile Dumitru şi Iusein Sinan Suliman au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, potrivit cărora „în luna martie a anului 2012, în urma cumpărării unui imobil situat în Portul Turistic Mangalia, inculpatul Iuzeir Raim a promis că va achita proprietarului, persoană vătămată, suma de 33.000 de euro, reprezentând contravaloarea unui autoturism marca Mercedes“.
 
Banii ar fi reprezentat o parte a prestaţiei promise în schimbul imobilului dobândit de la partea vătămată, conform DNA.
 
„Inculpatul însă nu a achitat acesteia din urmă decât suma de 13.000 de euro, iar ulterior, la începutul lunii noiembrie 2013, ajutat de Suliman Iusein Sinan şi de Dumitru Vasile, a exercitat ameninţări cu acte de violenţă asupra persoanei vătămate. Scopul acestora era de a determina persona vătămată să renunţe la încercarea de a recupera de la inculpatul Iuzeir Raim, pe căi legale, restanţa de 20.000 de euro“, au mai arătat magistraţii.
 
Pe data de 15 mai, Curtea de Apel Constanţa l-a condamnat pe Raim Iuzeir la patru ani de închisoare. Vasile Dumitru şi Iusein Sinan Suliman au primit câte un an şi zece luni.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Zeci de percheziții în Mangalia Începe procesul într-un mega dosar DIICOT Constanța! Zeci de persoane trimise în judecată

06 Feb 2024 1634

Peste 40 de percheziții în Mangalia! Iuzeir Raim şi Alexa Radu Nicolae, vești bune de la Curtea de Apel Constanța!

04 Feb 2022 2113

Iuzeir Raim, Radu Alexa şi Mustafa Tamer, sub control judiciar!

27 Sep 2021 4179

Peste 40 de de percheziții în Mangalia! Procurorii DIICOT cer ca trei persoane să rămână în arest la domiciliu

26 Jul 2021 2238

Zeci de percheziții la Mangalia Mandatele de arestare emise în lipsă, anulate

01 Jul 2021 3560

Exclusiv! Mandatele de arestare emise în urma perchezițiilor din Mangalia, anulate

30 Jun 2021 9218

Exclusiv! Noi mandate de arestare emise în urma perchezițiilor din Mangalia

23 Jun 2021 9765

Zeci de percheziții în Mangalia! A fost aleasă ziua pentru „valul“ doi al cererilor de arestare. Cine este vizat

21 Jun 2021 4441

Exclusiv! Lista arestaților în urma perchezițiilor din Mangalia. Cine a fost pus în libertate

19 Jun 2021 10176

„O să îți fac belea mare. Te rup pe viață!“ Trimişi în judecată de DNA Constanţa. Interceptări din filele magistraţilor

22 Jul 2016 4329

Raim din Mangalia a luat patru ani!

18 May 2015 4075

Cătălin Velea, condamnat pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului

11 Feb 2015 3394

Judecătorii au dictat Trei ani de închisoare cu executare pentru Raim din Mangalia (document)

22 Jan 2015 2871

Închisoare cu executare pentru Raim

21 Jan 2015 2431

Raim a luat cu executare (rechizitoriu+document)

13 Dec 2014 3086