Tunuri pe banii tineretului

Fraude de proportii din patrimoniul UTC

In patru judete s-a furat de s-a rupt * Printre acestea se afla si judetul Constanta, de unde de-a lungul timpului a disparut echivalentul a 300.000 de dolari * In judetul Arges, presedintele fundatiei pentru tineret a transferat patrimoniul fostului UTC in propriul SRL * La Timisoara, o parte a activelor au fost vandute, iar banii nu exista pe nicaieri * Au fost comise o serie de ilegalitati chiar cu contractele semnate cu Congregatia Martorii lui Yehova, dar si cu Comunitatea BAHA `I

In cadrul unei conferinte de presa, sustinuta ieri la Constanta, Nicolae Mavrodin, presedintele Fundatiei Nationale pentru Tineret, a adus in discutie dezastrul provocat de-a lungul anilor, de dupa Revolutia din Decembrie 1989, de conducerile care s-au perindat prin fruntea organizatiilor de tineret. Astfel, acesta a afirmat ca numai din vistieria fostului Comitet Central s-a sustras echivalentul a o suta de milioane de dolari. Tot acesta a mai spus ca partea cea mai mare a patrimoniului fostei organizatii comuniste de tineret a fost instrainata ilegal, amintind in acest sens statiunile tineretului, dar si o serie de active, unele dintre ele adevarate industrii turistice. Mavrodin a mai aratat ca fraudele descoperite deocamdata si documentate exista in mai multe judete unde au fost deja constituite fundatii locale, dar cele mai mari s-au inregistrat la Constanta, Braila, Timisoara si Arges. Numai din judetul Constanta a disparut echivalentul in lei a peste 300.000 de dolari bani lichizi, la care se adauga sumele incasate din diverse activitati comerciale efectuate de fundatie. Nu numai ca nu mai exista sumele in cauza, dar, asa cum ne-a mai declarat Mavrodin, "organizatia condusa de Valeriu Mataca a mai provocat si un minus de 1,2 miliarde de lei, fapt dovedit si de expertiza contabila in baza careia lucratorii Politiei din Mangalia au demarat ancheta penala". In Braila, presedintele Georgiu Coman a trecut recent Casa de Cultura pe numele sau, imobilul fiind evaluat la peste sase milioane de dolari, la care se adauga si o frauda de peste sase sute de mii de dolari, care nu mai exista in conturile contabile. In judetul Arges, Florin Badescu a transferat inca din anul 1992 toate activele, inclusiv banii organizatiei de tineret in patrimoniul societatii comerciale al carei actionar este. Nici la Timisoara lucrurile nu stau mai bine, aici presedintele organizatiei, Iulian Dascalu, dupa ce a vandut cea mai mare parte a activelor, si-a insusit banii, nici suma exacta nemaiputandu-se afla in lipsa documentelor contabile. Mavrodin a mai prezentat presei si o serie de contracte paguboase incheiate de presedintii fundatiilor de tineret, protestand totusi fata de intentia Guvernului de a permite consiliilor judetene sa preia patrimoniul fostului UTC, considerand aceasta intentie ca un amestec al statului in domeniul privat al tineretului. In acest sens, a prezentat contractele incheiate de Fundatia pentru Tineret, care potrivit raportului de expertiza contabila nu s-au inregistrat la organizatie in evidentele specifice. Spre exemplificare, raportul prezinta contractele semnate cu Dacoluci timp de cativa ani la rand, dar si cel incheiat cu societatea comerciala Olympus SA, intre anii 1996 si 2002. De parca prin sediul fundatiei se faceau numai karate si se practicau numai artele martiale, ani de-a randul nu au fost inregistrate contractele cu unele dintre aceste asociatii la fel, ani la rand. Dubioase i s-au parut expertului contabil care a efectuat raportul pe care l-a prezentat Politiei Economico-Financiare si contractele semnate cu Asociatia sportiva Shinto, dar si cu Congregatia Martorii lui Yehova, dar si cu Comunitatea BAHA `I. Contractele in cauza nu poarta semnaturile persoanelor autorizate sa angajeze institutia in relatiile cu tertii, dar mai contin si unele inadvertente care le fac practic caduce. Presedintele Fundatiei Nationale pentru Tineret a mai spus ca elementele patrimoniale nu au fost evaluate la valoarea de piata, ci numai la valoarea lor contabila. Astfel, sediul fundatiei, respectiv Casa de Cultura a Tineretului din Mangalia, figureaza si la ora actuala in evidentele contabile cu valoarea de 15,446 milioane de lei. In prezent, pentru elucidarea situatiei conflictuale dintre cele doua fundatii care se bat pentru patrimoniul tineretului din judetul Constanta sunt pe rol mai multe procese, dintre care unele chiar si pentru calomnie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CFR SA printr-o firmă din Constanța, răspuns negativ privind intrarea în legalitate a unei construcții

08 Jan 2023 2327

Vești bune din Italia 10 dintre românii daţi dispăruţi în urma cutremurului au fost găsiţi în viaţă

28 Aug 2016 2953

Voceaconstantei.roCamerele Implantabile, un confort pentru pacienții aflați sub tratament chimioterapic

21 Jul 2016 3167

Poliţiştii constănţeni au desfăşurat activităţi de informare a turiştilor din Vama Veche

07 Jul 2016 3438

Sticla de Aqua Carpatica dispare

23 Jun 2016 4385

Voceaconstantei.ro Hirudoterapia, terapia cu ajutorul lipitorilor

24 Apr 2016 4948

UPDATE 5- Robert Popa, copilul dat dispărut de aseară, a recunoscut că și-a petrecut noaptea la un coleg

26 Nov 2015 4530

Propunere legislativă pentru respectarea utilizării limbii române ca limbă oficială a statului român

31 Aug 2015 2258

Andreea Marta, condamnată în dosarul prostituatelor de lux

21 Jul 2015 5299

Romania Comunista sau ultima din CEE

10 Jun 2015 2253

Astrocafe.ro Horoscopul săptămânal - 27.10.2014 – 02.11.2014

27 Oct 2014 3984

Avionul Air Algerie, disparut de pe radare, s-a prabusit. La brodul navei se afla si un roman

24 Jul 2014 3674

Inspectoratul de Poliţie Al Judeţului Constanţa - buletin de presă

26 Jun 2014 3036