Chișinău-Jurnal.md Premierul Republicii Moldova asigură că Guvernul va îndeplini revendicările protestatarilor

Guvernul este gata să-şi asume angajamente să îndeplinească revendicările protestatarilor, însă cere încetarea protestelor pe durata executării revendicărilor. A spus-o premierul Valeriu Streleţ aseară, în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră”, la Jurnal TV.

„Eu admit că, poate, în anumite situaţii nu am avut o impresie clară despre amploarea multor lucruri. Dar acum eu înţeleg. Şi înţeleg că avem nevoie de schimbări fundamentale. Noi suntem gata să ne asumăm angajamente, aşa cum le vom conveni împreună, pe paşi. Vom stabili în ce termen se vor îndeplini aceşti paşi. Urmează să elaborăm o foaie de parcurs pentru: a stabiliza situaţia politică, a consolida societatea şi pentru a putea fi monitorizaţi prin această foaie de parcurs. Şi la primele întârzieri, să se aprindă luminiţa de penalizare. Este important să stabilim o ierarhizare a acestor revendicări, de comun acord, ca un angajament al guvernării faţă de societate. Totodată, eu cred că şi societatea ar trebui să aibă un angajament, de consolidare socială. Vreau să vă dau un simplu exemplu. Faptul că am avut aceste proteste şi le mai avem, faptul că deja nu doar Piaţa Marii Adunări Naţionale e plină de corturi, ci şi teritoriile adiacente, care chiar nu vor binele ţării (mă refer la partidele pro-estice), nu ne-a ajutat nici cu o iotă să putem avansa şi să găsim o soluţie mai rapidă pentru a avea un acord cu FMI. Dacă noi ne asumăm nişte angajamente, eu cred că ele trebuie să fie reciproce. Pe de o parte, guvernarea îşi asumă să facă nişte paşi care demult trebuiau făcuţi. Pe de altă parte, eu mi-aş dori un angajament reciproc din partea societăţii care a ieşit la proteste, care-şi exercită dreptul constituţional, ca pe durata executării acestor angajamente în ţară să fie linişte, să fie asigurat un spirit de coeziune socială. Şi acesta ar fi un compromis bun. Până la prima eroare a guvernării, până la prima deviere de la plan. Dacă deviem de la plan, protestele se reiau”, a declarat Streleţ.

Totodată, premierul a comentat apelul semnat de el, şeful statului şi preşedintele Parlamentului, prin care a invitat reprezentanţii societăţii civile la discuţii în cadrul cărora să se ia decizii comune privind acţiunile pe care urmează să le întreprindă guvernarea. Apel care a fost calificat drept o tentativă a guvernanţilor de a mima un dialog cu societatea şi de a arunca praf în ochii oamenilor.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Doliu național. Ce scrie presa internațională despre funeraliile Regelui Mihai I

16 Dec 2017 3669

Ambasadorul SUA la Chişinău - „Moldova nu este România“

28 Aug 2016 2335

Proteste la Chişinău, în ziua celebrării a 25 de ani de la obţinerea independenţei de către Republica Moldova

27 Aug 2016 3340

Ministrul român al Apărării, la Chișinău de Ziua Independenței Republicii Moldova

27 Aug 2016 2404

Dacian Cioloș A doua tranșă din asistența financiară rambursabilă pentru Republica Moldova - după o decizie a FMI

25 Aug 2016 2137

Exercițiu militar de amploare, la Cincu. Participă trupe din cinci țări NATO

27 Jul 2016 3287

Tolea Ciumac trece de la statutul de luptător K1 și vedetă controversată, la acuzat de viol și tâlhărie

16 Jul 2016 4811

Rompetrol Moldova a deschis 10 stații în prima jumătate a anului 2016

13 Jul 2016 2579

Elicopterul SMURD cu care și-au pierdut viața patru oameni a ajuns în țară

27 Jun 2016 2450

Trei bărbaţi au coborât într-o fântână pentru a o curăţa, însă nu au mai ieşit

27 Jun 2016 2487

Zeci de mii de comprimate cu substanțe anabolizante, descoperite pe poliţiştii de frontieră ascunse într-un microbuz

23 Jun 2016 2574

Un fost director de teatru şi soţia au fost găsiţi morţi, într-o fântână

22 Jun 2016 2521

Două adolescente au dispărut în apele Prutului. Acțiune de amploare pentru salvarea lor

19 Jun 2016 2506

Activitatea de salvare aeriană cu elicopterele SMURD, reluată

19 Jun 2016 2745

Slujbă de pomenire, în Republica Moldova, pentru membrii elicopterului SMURD prăbușit

12 Jun 2016 2604