Fotoreportaj Imagini emoţionante la ceremonia de plecare în Afganistan din Piaţa Ovidiu. Dragoste, familie şi lacrimi, la pachet



Momente emoţionante, ieri, în Piaţa Ovidiu, din Constanţa, unde 420 de militari constănţeni şi-au luat la revedere de la rude, familie şi prieteni. Cei peste 400 de „Rechini Albi“ vor pleca în câteva zile în teatrul de operaţii din Afganistan.
 
Momentul cel mai emoţionant al zilei de ieri a fost cel în care militarii şi-au luat rămas-bun de la familiile lor, s-au îmbrăţişat şi au imortalizat momentul în fotografii, alături de cei dragi. Copiii au fost numai un zâmbet când şi-au văzut taţii, îmbrăcaţi cu ţinuta militară şi cu arma la piept defilând în aplauzele tuturor celor prezenţi.
 
Iubitele, iubiţii, soţii sau soţiile, în schimb, au realizat că sunt cu un pas mai aproape de ziua primului zbor din august spre Afganistan. Pentru câteva zeci de minute au uitat, însă, şi s-au bucurat de prezenţa celor dragi.


 
Batalionul 341 Infanterie Protecţia Forţei „Rechinii Albi“ vor pleca în Afganistan pentru o misiune de şase luni în teatrul de operaţii din Afganistan. Timp de patru luni, militarii s-au antrenat intens pentru misiunea NATO „Resolute Support“, ce asigură protecţia forţei bazei militare din Kandahar, dar şi consilierea forţelor de securitate afgane.
 
În galeria foto ataşată puteţi observa emoţiile puternice surprinse în imagini.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța „La mulți ani Batalionului 341 Infanterie!” (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 531

Batalionul 341 Infanterie din Topraisar recrutează soldați profesioniști

10 Feb 2024 1647

Moment emoționant la sediul Batalionului 341 Infanterie „Constanța“ (GALERIE FOTO)

01 Feb 2023 991

,,Junior Leadership Course" Instrucția continuă la sediul “Rechinilor Albi” Topraisar! (GALERIE FOTO)

21 Sep 2022 824

Moment emoționant la sediul Batalionului 341 Infanterie ,,Constanța" (GALERIE FOTO)

01 Jul 2022 1075

Militarul erou Ionel Gheorghiță Drăgușanu, comemorat de colegii de la Batalionul 341 Infanterie „Constanța“ (GALERIE FOTO)

20 Jun 2022 1120

Apel Umanitar! Copilul unui militar din Constanța are nevoie de ajutorul nostru. „Rechinii albi luptă alături de tine!“

15 Jun 2022 1501

ZIUA LIVE. Col. (r.) Vasile Vreme - „Eroismul soldatului român noi îl purtăm în genele noastre!“

12 May 2022 2817

ZIUA LIVE. Cel mai cunoscut veteran din Constanța al teatrelor de operații vorbește despre Armata Română. Riscuri și beneficii

10 May 2022 2257

Constanța „Rechinii Albi” au executat instrucția într-un mediu întrunit cu Grupul 256 Elicoptere al Forțelor Navale (GALERIE FOTO)

15 Feb 2022 1741

Fost comandant al Batalionului 341 Infanterie „Rechinii Albi” Topraisar, șef de Stat major în cadrul Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est

10 Feb 2022 18993

Ceremonial militar și religios organizat la Batalionul 341 Infanterie ,,Constanța" de Ziua Veteranilor (GALERIE FOTO)

11 Nov 2021 1676

Apel umanitar pentru fiul soldatului Costel Maxim, diagnosticat cu tumoră. Luptă pentru viață la doar 12 ani

24 Oct 2021 3765

Doliu în Armată! Plutonier major Adrian Marțincu, din cadrul „Rechinilor Albi“, condus astăzi pe ultimul drum, la Amzacea (galerie foto + video)

08 Oct 2021 11986

UPDATE Brigada 9 Mecanizată ,,Mărășești”, în doliu. Un plutonier major din cadrul Batalionului 341 Infanterie „Rechinii Albi" s-a stins din viață

06 Oct 2021 5834