Gigi Chiru „Asa se poate anula o autorizatie de constructie"

chiru_-_gigi_chiru07_copy.jpgOrice persoană care costată că autorizaţia de construcţie pe care o are nu respectă prescripţiile de urbanism ori dacă documentaţiile de urbanism nu au fost elaborate cu respectarea prevederilor legale, se poate adresa instanţei de contencios administrativ în vederea anulării actului, pentru recunoaşterea dreptului pretins ori a interesului legitim (privat sau public), urmând ca paguba ce i-a fost cauzată să fie reparată.

La momentul în care o persoană intenţionează să construiască, trebuie să se supună rigorilor legii, să aibă autorizarea administraţiei publice locale şi să permită realizarea acesteia prin specialişti în domeniul construcţiilor. Potrivit celor declarate de directorul coordonator al Inspectoratului Teritorial de Construcţii Sud-Est Constanţa, Gigi Chiru, în situaţia în care autorizaţia de construcţie nu respectă prescripţiile de urbanism ori când documentaţiile de urbanism nu au fost elaborate cu respectarea prevederilor legale, singura cale de intrare în legalitate este cea juridică. Fiind acte administrative, documentaţiile de urbanism şi autorizaţia de construire pot face obiectul instanţei de contencios administrativ. Aşadar, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri, se poate adresa instanţei competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. De asemenea, aceleiaşi instanţe se poate adresa şi o persoană vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.

În calitate de acte administrative individuale, certificatul de urbanism şi autorizaţiile de construcţie pot fi atacate în justiţie în vederea anulării ori obligării autorităţilor pentru a le emite.

Cât priveşte valabilitatea autorizaţiei de construire, aceasta depinde de respectarea documentaţiilor de urbanism aprobate şi avizate conform legii, de obţinerea avizelor şi acordurilor stabilite de lege, de calitatea de proprietar, de respectarea servituţilor legale. Şi în aceste cazuri, orice persoană care se simte vătămată, poate solicita instanţei anularea autorizaţiei dacă poate demonstra nerespectarea condiţiilor de valabilitate. Se mai pot suspenda şi în cazul actelor administrative de urbanism, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube, în condiţiile legii contenciosului administrativ.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

lungu lidia

17 Jun, 2010 11:36

Sunt beneficiara unei autorizații de construire a unei locuințe în regim P 2E emisă de Primăria Timișoara.Menționez că am obținut și o autorizație de desființare a vechiului imobil. Astfel împreună cu constructorul am demarat lucrările.După 4 luni am fost chemată în instanță de către Primărie pt anularea autorizației dar și pentru suspendarea lucrărilor pe motiv că ulterior acordării acesteia s-au constatat neconcordanțe între situația de pe teren și documentația tehnică.Defapt propietarii de la imobilul vecin fac o sesizare(care nu se află la dosarul instanței)cum că dacă eu aș construi lear fi afectate instalația de gaz și antenele parabolice,toate aflate pe terenul meu și pentru care ei nu au autorizații încălcând grav legile în vigoare.poate ea primărie să aibe calitate procesuală?sau trebuia să fiu dată în judecată de vecini?de ce inspectoratul in construcții na facut verificarile necesare inainte sami dea autorizația și de ce nau ținut cont de numeroasele sesizări facute de mine anterior.... vă rog să mă ajutați cu un raspuns legal sau cu o speță asemănătoare in care instanța să fi dat câștig de cauză

Articole asemanatoare

Exclusiv Noi procurori pentru Constanța și Tulcea! Să-i cunoaștem (DOCUMENT)

28 Mar 2024 1980

Teren din Dosarul Retrocedărilor Curtea de Apel explică de ce Apele Române nu pot revendica 500 mp din cartierul Faleză Nord! (MOTIVARE)

29 Feb 2024 1022

Concurs pentru președinte la Judecătoria Medgidia, Judecătoria Mangalia, Tribunalul Tulcea și Judecătoria Măcin

04 Feb 2024 828

Fostul procuror Silviu Ciocoiu, în proces cu Inspecția Judiciară! Tribunalul Constanța a declinat dosarul

15 Dec 2023 944

Noi proteste în fața Palatului de Justiție din Constanța (DOCUMENT)

12 Dec 2023 858

Curtea de Apel Iași, decizie definitivă pentru compania care a documentat reabilitarea Cazinoului din Constanța

24 Nov 2023 955

Conducerea Judecătoriilor Constanța, Medgidia și Mangalia, în atenția CSM

14 Nov 2023 1258

Justiție Constanța Euro Vial Residence a făcut apel în procesul deschis împotriva Nordis Management SRL

24 Oct 2023 2423

Cunoscutul magistrat Adina Florea, victorie împotriva Inspecției Judiciare, la Constanța! Primele nemulțumiri

04 Oct 2023 3494

Justiția Constanța Niciun judecător din Constanța sau Tulcea nu s-a înscris la concursul pentru funcțiile de conducere din instanțe (DOCUMENT)

29 Sep 2023 1049

Funcția de președinte al Judecătoriei Mangalia, scoasă la concurs! Ce posturi de conducere sunt disponibile la instanțele din Dobrogea (DOCUMENTE)

01 Sep 2023 1267

Consiliul Superior al Magistraturii „Posturile vacante din sistemul judiciar nu sunt un surplus dispensabil, ci expresia unei situații de criză“

07 Aug 2023 838

JTA Trans Group, deținută de familia Tucan, pierde procesul deschis primarului municipiului Constanța (MINUTA)

22 Apr 2023 1816

Școală din Constanța, despăgubită de doi copii, în urma unui incendiu. S-a declarat apel

25 Feb 2023 1267

Spitalul Județean Constanța, obligat să îi achite unui pacient contravaloarea unui stimulator cardiac! Povestea din instanță

13 Feb 2023 9994