Interviu Online

Interviu online cu Ghiulfer-Aisun Ismail, avocat în cadrul Baroului Constanţa Ce şanse de scăpare au victimele violenţei în familie

Cazurile de violenţă în familie pot fi combătute dacă am avea o legislaţie mai aspră! Ghiulfer-Aisun Ismail, avocat în cadrul Baroului Constanţa, a declarat, ieri, în cadrul unui interviu online acordat cotidianului ZIUA de Constanţa, că „trebuie să lucrăm cu victimele, pentru că nu ştim ce se petrece dincolo de cei patru pereţi ai unei case. Noi trebuie să determinăm victimele să scoată la iveală agresiunea“. „Cred că mult mai importante ar fi educaţia, mediatizarea drepturilor victimelor şi mai ales sprijinirea lor, atât din punct de vedere medical, psihologic, cât şi prin integrarea în muncă“, a mai precizat Ghiulfer-Aisun Ismail.
 
Doamna avocat, aş vrea să vă rog, în primul rând, să lămurim de la bun început ce înseamnă violenţa în familie ori violenţa domestică. Ce spune legea?
 
Eu aş spune că violenţa în familie reprezintă orice e vătămător, fizic sau emoţional, care are loc între membrii unei familii. Aceasta poate include un singur episod sau mai multe acte de violenţă, formând un model de comportament abuziv prin exercitarea controlului. Violenţa în familie este un comportament intenţionat. Scopul violenţei în familie este stabilirea şi exercitarea puterii şi controlului asupra altei persoane.
 
În România există Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, iar potrivit art. 3 din această lege, violenţa în familie reprezintă orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu excepţia acţiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârşită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale ori psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate. Constituie, de asemenea, violenţă în familie împiedicarea femeii de a-şi exercita drepturile şi libertăţile fundamentale.
 
În opinia dumneavoastră, sunt şi cazuri încă neacoperite de legislaţia în vigoare, ce lasă loc în continuare pentru abuzuri?
 
Violenţa poate fi emoţională, fizică, spirituală, economică, psihologică, dar şi sexuală. Consider că în România violenţa în familie este tratată la modul simplist, din păcate, chiar de către persoanele abuzate, pentru că multe dintre ele găsesc mereu scuze abuzatorilor. Legiuitorul român a dat dovadă de o bună cunoaştere a realităţilor sociale şi, cred eu, că la acest moment, acoperă toate formele de violenţă, de la cea fizică şi terminând cu cea psihologică. Cel mai ignorat poate de către victime şi poate cel mai greu de dovedit este abuzul emoţional, iar acesta produce cele mai grele traume.
 
Vedem în filmele americane celebrele „ordine de restricţie“ sau „de protecţie“, prin care instanţele occidentale încearcă protejarea victimelor. La noi în ţară există aşa ceva, un echivalent al acestui ordin? Cum se poate obţine el şi cât de eficient este în practică, după părerea dumneavoastră?
 
Aşa cum am mai arătat, la noi în ţară, violenţa în familie cade sub incidenţa Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, iar capitolul IV din această lege îi este dedicat ordinului de protecţie. Art. 23 din această lege ne arată că persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligaţii sau interdicţii:
a) evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
b) reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei;
c) limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima; d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de copiii acesteia sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;
e) interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;
f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima;
g) obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute;
h) încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora.
 
(2) Prin aceeaşi hotărâre, instanţa poate dispune şi suportarea de către agresor a chiriei şi/sau a întreţinerii pentru locuinţa temporară unde victima, copiii minori sau alţi membri de familie locuiesc ori urmează să locuiască, din cauza imposibilităţii de a rămâne în locuinţa familială.
 
(3) Pe lângă oricare dintre măsurile dispuse potrivit alin. (1), instanţa poate dispune şi obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării. Durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie se stabileşte de judecător, fără a putea depăşi şase luni de la data emiterii ordinului. Victima violenţei se poate adresa judecătoriei de pe raza localităţii unde aceasta îşi are domiciliul cu o cerere de emitere a unui ordin de protecţie. Cererea este un formular tipizat ce se regăseşte de obicei pe site-ul instanţelor de judecată. Cererile pentru emiterea ordinului de protecţie se judecă de urgenţă şi, în orice situaţie, soluţionarea acestora nu poate depăşi un termen de 72 de ore de la depunerea cererii. Cererile se judecă în camera de consiliu, participarea procurorului fiind obligatorie
 
Haideţi să analizăm şi o situaţie concretă: să spunem că avem un caz unde soţul îşi agresează verbal şi fizic soţia, eventual şi copiii. Care sunt paşii legali pe care victima îi poate face pentru a scăpa de agresiuni?
 
În primul rând, aceştia trebuie să se adreseze Poliţiei Române, pentru ca agresorul să fie identificat şi tras la răspundere contravenţională sau penală. Concomitent, victimele agresiunii se pot adresa instanţei de judecată, solicitând emiterea unui ordin de protecţie.
 
Multe dintre femeile agresate (căci, să recunoaştem, la noi în ţară femeile sunt mai adesea victimele abuzurilor decât bărbaţii) chiar de propriii soţi refuză să apeleze la sprijinul poliţiei, de pildă, gândindu-se că amenda pe care soţii vor fi obligaţi să o achite (eventual) va fi plătită tot din banii familiei, iar în urma amenzii încasate ori a „muştruluielii“, soţul ar putea deveni şi mai agresiv. Ce sfaturi aveţi pentru astfel de situaţii? Cum linişteşte legislaţia în vigoare astfel de temeri, justificate, de altfel?
 
Cel mai importat pas, raportat la societatea din care facem parte, cred că este ca victimele să conştientizeze situaţia în care se află, să îşi facă curaj să anunţe organele competente şi să ceară luarea unor măsuri de protecţie. Am întâlnit deseori cazuri în care victima acceptă agresiunea fizică, verbală, de orice natură, de ruşinea comunităţii sau, mai grav, pentru asigurarea unui confort economic. Cred că tocmai aceste praguri trebuie depăşite, pentru că ulterior solicitării ajutorului statul român oferă sprijin victimelor.
 
Victimele agresiunii trebuie să îşi cunoască drepturile şi să fie conştiente că un pumn dat azi mâine poate fi un cuţit înfipt în inimă şi că nimic nu este mai presus de libertatea şi sănătatea noastră. Un rol deosebit de important cred că îl ocupă educaţia, familia şi societatea. Dacă noi toţi am marginaliza agresorul, el cu siguranţă nu-şi va mai continua activitatea deviantă, dar, de ce să nu recunoaştem, de multe ori se fac presiuni pe victimă pentru „a se ascunde sub preş“ evenimentele. Din păcate, încă mai avem cultul ruşinii faţă de rude, vecini şi încă ne gândim ce va zice x sau y despre noi. Să nu uităm însă că avem o singură viaţă şi suntem datori faţă de noi şi de copiii noştri să o trăim într-un mediu sănătos şi cu demnitate. Mamele care se tem să facă un pas ar trebui să se gândească că dumnealor reprezintă un model pentru copiii de azi, adulţii de mâine şi că sunt datoare faţă de aceştia să-i crească într-un mediu sănătos şi echilibrat.
 
 Credeţi că o legislaţie mai aspră, încătuşări mai dese şi mai rapide, eventual, ar rezolva problemele şi temerile expuse mai sus?
 
O legislaţie mai aspră poate da, dar noi trebuie să lucrăm cu victimele, pentru că nu ştim ce se petrece dincolo de cei patru pereţi ai unei case, noi trebuie să determinăm victimele să scoată la iveală agresiunea. Cred că mult mai importante ar fi educaţia, mediatizarea drepturilor victimelor şi mai ales sprijinirea lor, atât din punct de vedere medical, psihologic, cât şi prin integrarea în muncă.
 
Din ce cunoaşteţi dumneavoastră, există în Constanţa centre de permanenţă dedicate victimelor violenţei domestice, unde femeile ori copiii agresaţi ar putea primi adăpost şi consiliere?
 
Din câte cunosc eu, nu există un astfel de centru. Este posibil să existe ONG-uri care acordă sprijin, dar eu nu am cunoştinţă despre acestea în mod direct.
 
Ce căi legale pentru a se proteja au copiii agresaţi de propriii părinţi?
 
Şi în cazul lor se poate aplica Legea nr. 271/2003, dar şi întreaga legislaţie din materia ocrotirii drepturilor copilului, începând cu CEDO, continuând cu Constituţia României şi Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, precum şi cu alte legi speciale. Totodată, dacă vorbim despre părinţi divorţaţi pentru motive pertinente, instanţa de tutelă poate decide ca un singur părinte să exercite autoritatea părintească asupra minorului, adică, în limbaj popular, se poate decide custodie exclusivă, în felul acesta minorul fiind ocrotit de părintele agresor.
 
În alte ţări am văzut că legislaţia privind protecţia copilului este mult mai drastică, iar celebra palmă la fund se poate transforma într-o anchetă socială soldată cu pierderea copilului, dacă pot zice aşa. La noi cum stă treaba din punct de vedere legal?
 
Există principiul interesului superior al copilului, care trebuie să guverneze orice măsură ce se ia în legătură cu acesta. Ocrotirea minorului începe cu măsuri de protecţie socială şi continuă cu măsuri din sfera dreptului penal.
 
Am auzit de Telefonul Copilului... cât de eficient se dovedeşte a fi acest ajutor pentru minori în cazul abuzurilor şi în ce constă el? Există garanţia că o reclamaţie nu va face părintele agresor să se năpustească şi mai violent împotriva copilului? Există riscul inclusiv al unor apeluri false ori cel de „şantajare“ a părinţilor de către copii cu acest serviciu? 
 
Personal, ca avocat nu am întâlnit cazuri de minori care au făcut astfel de sesizări. În mod cert, pot exista şi situaţii de apeluri false sau rău intenţionate, însă noi trebuie să plecăm de la premisa veridicităţii şi seriozităţii. Cred că şi în această situaţie un rol important îl joacă educaţia şi mediatizarea drepturilor copilului, important este ca el, copilul, să-şi cunoască drepturile şi cum şi le poate apăra, de la cine poate solicita ajutor.
 

Întrebări cititori: 

anon3119: Este violenţa domestică un fenomen specific populației sărace? Opinia generală este că oamenii care au acces la resurse şi educaţie sunt mai puţin violenţi?

G.I.: Nu neapărat. Poate exista o diferenţă între natura violenţei între cele două medii sociale. În primul vorbim despre violenţă fizică şi în cea de a doua categorie vorbim de violenţa psihologică, emoţională şi spirituală.

maria: Buna ziua! Care sunt efectele pe termen lung ale unei situatii in care un partener foloseste violenta asupra celuilalt partener?

G.I.: Vorbim despre efecte psihologice când psihicul şi sufletul partenerului agresat se destramă cu fiecare violenţă asupra sa. Dacă vorbim de violenţa fizică, pe termen lung, aceasta poate deveni progresivă. De la o palmă la omor

vasile: La nivel de politici publice credeti ca statul roman e suficient de preocupat de acest aspect?

G.I.: Nu. Statul ar trebui să mediatizeze mult mai mult drepturile victimelor, consecinţele agresiunilor şi să se implice mult mai mult în protecţie socială şi reintegrarea victimelor într-un mediu sănătos.

vasile: Ce pasi trebuie sa urmeze o femeie agresata ca sa scape de acest cosmar?

G.I.: Să se adreseze Poliţiei. Apoi, instanţei de judecată pentru obţinerea unui ordin de protecţie.

ianis: Cum explicați legătura dintre violența domestică și persoanele care ajung victime?

G.I.: Acceptarea şi ignorarea.


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Interviu cu avocatul Ghiulfer Aisun Ismail Dobrogea, în contextul terorismului religios şi al crimelor comise în numele religiei

02 Apr 2016 4600

Un avocat din Constanţa pune punctul pe „i“ „Terorismul nu are religie! Poate fi învins doar dacă toată umanitatea se va uni împotriva lui“

24 Mar 2016 4745

Nr. unic (nr. format vechi) 43856/212/2014

23 Dec 2014 561

Nr. unic (nr. format vechi) 40900/212/2014

04 Dec 2014 530

Azi a fost pomana de trei zile a Larei Şaban

01 Jun 2012 1022

Nevinovăţia, conspiraţia cu turcii şi litigiul pentru copil Fratele Larei Şaban şi prietenul său au dat declaraţii în instanţă. Concubinul ar fi pus la cale omorul

29 May 2012 1055

Nevinovăţia, conspiraţia cu turcii şi litigiul pentru copil Fratele Larei Şaban şi prietenul său au dat declaraţii în instanţă. Concubinul ar fi pus la cale omorul

29 May 2012 560