Burse Fulbright pentru studenti si elevi

1208206079.jpg

Absolventii de facultate, dar si cei de liceu, care vor sa studieze in Statele Unite, vor afla posibilitatile pe care le ofera universitatile americane

Comisia Fulbright din cadrul Ambasadei Statelor Unite ale Americii, in parteneriat cu Biblioteca Universitara Ovidius si American Corner, organizeaza, in perioada 16 - 17 aprilie, orele 16.00 - 21.00 si, respectiv, 12.00 - 18.00, doua programe de instruire. Programul, care va fi prezentat maine, vorbeste despre admiterea la studii post-universitare in Statele Unite si se adreseaza studentilor in ani terminali si absolventilor de studii universitare interesati de doctorate si masterate in Statele Unite. Programul care va fi prezentat joi, despre admiterea la studii universitare, este conceput pentru elevii de liceu. Participarea este gratuita si se face pe baza inscrierii, la tel. 511-193 sau prin e-mail la rodica_toma2006@yahoo.com. Ambele programe de instruire vor furniza informatii detaliate. Acestea se refera la sursele de finantare si criteriile de selectie a universitatilor din Statele Unite la care se poate obtine ajutor financiar, la cerintele de admitere si modul in care se poate alcatui un dosar de admitere care sa impresioneze si sa atraga finantare din partea universitatii americane. In final vor fi prezentate studii de caz si "success stories", care vor ilustra demersul pe care organizatorii si l-au propus. In incheiere, participantii sunt invitati sa petreaca ore placute alaturi de reprezentanti ai mediului academic din Constanta, care cunosc si apreciaza sistemul universitar american. La serata vor avea loc discutii interesante, cu bursieri americani in Romania, fosti bursieri Fulbright romani, networking si muzica. Evenimentul a fost organizat anterior la American Corner, din Timisoara, Craiova, Baia Mare, Iasi si Cluj, bucurandu-se de mare succes. Peste 3.200 de studenti romani studiaza in Statele Unit, cu fonduri masive, oferite de universitatile americane. Cele doua programe de instruire, prezentate miercuri si joi, arata care sunt metodele care asigura accesul la cele mai bune universitati din lume, cum se construieste succesul si ce beneficii aduc in planul dezvoltarii profesionale si personale.

Scris de: {autor}Mirela STINGA {/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Originar din Hârșova, județul Constanța La mulți ani scriitorului de science-fiction, George Ceaușu

21 Apr 2024 481

In memoriam Florian Anastasiu, arheologul prezent în județul Constanța, participant la săpăturile de la Histria și Capidava

08 Apr 2024 540

SRI angajează inginer electronist

07 Apr 2024 662

Angajări Constanța Clubul Sportiv Năvodari caută muncitori calificați și inspectori de specialitate

31 Mar 2024 674

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 639

Centrul Militar Zonal Constanța angajează. Ce post este scos la concurs și cine poate participa

23 Mar 2024 1331

SRI angajează! Se cer, printre altele, atenţie la detalii și abilităţi de lucru în echipă!

22 Mar 2024 20639

Școala Gimnazială Nr. 1, Hârșova, județul Constanța face angajări. Ce posturi sunt scoase la concurs

28 Feb 2024 636

#citeșteDobrogea Viceamiralul Constantin Niculescu - Rizea, un ofițer devotat, în slujba Marinei Române

20 Feb 2024 4949

Concurs de angajare la Școala Gimnazială nr.12 ,,B.P.Hasdeu” Constanța. Ce post este vacant

19 Feb 2024 954

SRI angajează! Iată pe ce post și care sunt responsabilităţile

18 Feb 2024 31282

In memoriam Dimitrie Știubei, absolvent de studii de marină la Constanța și pictor al mării

16 Feb 2024 844

La mulți ani, Gheorghe Băișan, vasluian legat de Tulcea prin intermediul învățământului

13 Feb 2024 787

Topul județelor, în funcție de numărul absolvenților de studii superioare din totalul populației rezidente! Pe ce loc se află Constanța

07 Feb 2024 834

Originar din Constanța Interpretul Teodor Danci a împlinit 21 de ani

10 Jan 2024 1054